Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Teodor Dume

Lista completă, pagina 197

Doamne, de ce nu mai am timp...

acolo unde am vrut să ajung
și nu am ajuns
cineva cotrobăie
sub albastrul decupat
se vede Dumnezeu aplecat peste o carte
zadarnic mă prăbușesc pe genunchi
și-l rog
să-mi spună
de ce nu mai am timp
dâra de nisip din trupul meu
atinge pământul

nu-i bai

printre măruntaiele lui
cerul deschide o rugă
pentru ziua
în care
centru universului
va trece prin mine

poezie de Teodor Dume din Vagabond prin durerile altora
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ultimii pași

Clopotul hrănit cu sufletul unui prunc
se zbate între cer și pământ

bătăile ca o flacără mută
răsfiră suferinți pe vorbe de duh

sânii secați ai femeilor bocitoare
agață pustiul de uși cariate de lacrimi

liniștea plecată în cuvinte spre cer
îndoaie genunchii întru binecuvântarea zilei

cerul pregătește nunta unui înger

cineva umblă prin mine cu o întrebare...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Strigă-mă, tăcut

nu te mai încrede în oameni
mi-a zis mama
ceea ce vezi să nu vezi
ceea ce auzi să nu auzi
închide ochii și taci

nu fi trist
tu ești omul ce caută
prin lumină risipirea
întoarce-te apoi
cu-nțelepciune
la casa aceea nelocuită
de ceva vreme

să nu plângi

când foșnetul singurătății
va ajunge la os
îngenunchează
pe pragul tocit de durere

[...] Citește tot

poezie de Teodor Dume (4 aprilie 2017)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Partea din care lipsesc

ceea ce nu știe moartea despre mine
e partea pe care dorm
nu întotdeauna aceeași
de altfel a devenit o plăcere
să păcălesc moartea

voi continua să mă trezesc
din când în când
o să mă întorc pe partea cealaltă
nu întotdeauna aceeași

când îmi va pipăi șoldul
senzațiile se vor amesteca și
dezorientată va privi
înspre partea din care lipsesc

nu întotdeauna aceeași

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Respirații în alb - negru...

Eu și Moartea stăm îmbrățișați
și nu oriunde
ci în lacrima lui Dumnezeu
gata gata să cadă
nu-i bai zic
e un înger cu
mâinile întinse
acolo jos
-ambasadorul lui Dumnezeu-
pregătit să-mi mai lase câțiva ani

dar ce mai contează
unul în minus sau
unul în plus...
oricum nu voi fi eu
primul și nici ultimul
și mai știu că
nu sunt cel care
are privilegiul să aleagă...

poezie de Teodor Dume (februarie 2022)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Azil într-o cicatrice

aceleași semne aceleași distanțe

între sufletele noastre e noapte
multă noapte
cineva scrijelește o lacrimă
într-un sertar
câteva rânduri neterminate
și un pix

încerc să-mi decodez durerea

între două liniști respiră o amintire
orice poveste începe cu
a fost odată...

știu

pe margine de noapte stă agățat
un păianjen
curând depărtarea va intra

[...] Citește tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Singur ...

mi-am luat singurătatea de mână
și am scos-o puțin la plimbare
pe o bancă
din parcul de alături
ședea Dumnezeu
era frig și purta
un hanorac cu glugă
ne-am privit ca și cum
ne-am duce moartea pe umeri
apoi a lăcrimat
ca un copil căruia i se furase mingea

atunci mi-am amintit de mama
care îmi spunea că și Dumnezeu plânge
când rămâne singur

și e îngrozitor să fii singur...

poezie de Teodor Dume (2021)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La doisprezece fix

unii încep să arunce din lucrurile
de care s-au folosit
o viață
nu pentru că nu le-ar ști rostul
ci pentru că așa le este credința

arunc și eu cu privirea
toți norii promiși
până la capătul cerului și
totuși
miroase a ploaie și a mult rânced
doar sângele fierbinte
ca o liniște
îmi urcă prin vene
contra cascadelor morții

semaforul de la colț s-a blocat pe roșu
e doisprezece fix

poezie de Teodor Dume din Fără grupă sanguină (2017)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Arest la domiciliu

sub coroana teiului
fără somn
ca într-un arest la domiciliu
doar tata și amintirile lui
între mine și el un gol delimitat
de o umbră ce-mi închide
milimetric privirea

par un agresor pregătit de atac

chestia asta îmi amintește
de inegalitatea dintre mine și profu de mate
dar nu-l pot înlocui pe tata
și nici măcar nu-l pot striga pe nume

spărtura dintre noi e doar liniștea dintr-o rugă

poezie de Teodor Dume din Azil într-o cicatrice (2015)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ultima pagină, nescrisă

mi-e dor de mirosul busuiocului prins
în grinda din casa bunicii
și de ploaia care vindeca dealurile triste
sub care tata
își etala sudoarea

mi-e dor de oameni și de mine
de copilul care impresiona alergând
desculț
după fluturi

știu c-am plecat din mine
în clipa în care
miriștea îngenunchea
în fața dimineții
ca o tăcere

mi-e dor și de tine, doamne!
ca de-o respirație
în fața morții

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 230 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Teodor Dume, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Teodor Dume

Teodor Dume
poet, scriitor și aforist român

Evenimente biografice

Mai multe informații...

Subiecte de interes

Fani pe Facebook