Costel Avrămescu

Porto franco

În alidada timpului,
azimuturile mi-au întins velele sfârtecând dăruirea.
Din trunchiuri de ape,
înfloreau ramuri fluide.
Am strâns în braţe marea
cum femeile care ştiu s-aducă alinare.

Copleşind liniştea cu lumina bătând între două carturi,
farul de-aterizare părea o epavă de-argint.
Amurgul aştepta prilejul să-nece orizontul dragat de pescăruşi.
Sub briza toamnei, cu trena încă verde,
am revenit în portul cu poveşti neterminate.

Corabia a rămas înfiptă-n reciful din mine.
La refluxul de voaluri arzânde,
cu un suspin prelung şi-adânc pătimaş,
marea-şi întoarce privirea spre ţărmul renăscut.
Sângele bate aprig în tâmple.
În scoica sufletului,
se zămislesc perle de destin

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa din vis

Dimineaţă de toamnă pe faleza pustie.
Rezemam cu privirea orizontu-n depărtare;
Bătea în flăcări de aureolă purpurie,
Iar sângele solar se disipa din picuri rare.

Totul în jur suferea de nemişcare,
Curioşi, pescăruşii se învârteau în jurul meu,
Chiar şi electronii leneveau în felinare
După o noapte-n care-au dus-o greu.

Păşeam la margine de univers,
Departe de saloane strălucite, pline,
Cu musafiri voioşi, cu chip divers...
Dar o zeiţă se interesa de mine.

Stătea-ntr-un colţ uitat de lume;
Părea că nici nu vrea s-o ia în seamă.
N-o atrăgeau nici dans, nici glume...
Mă urmărea în vis cu multă teamă.

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu din Însemnări în jurnalul de bord
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pravila toamnei

Sub căutătura-i de Don Quijote de la Istru,
zăgăzuit în nepăsare maiestuoasă,
cu mult lărgita-i albie patriarhală,
când soarele dă în pârg,
fluviul îşi şerpuieşte molcomit istoria milenară
ce curge îndărăt
spre Cetatea Medievală a Severinului.

De când şi-a tras (b)arca pe uscat,
la fiecare început de toamnă,
de ziua lui,
încercând să sfideze uitarea,
îşi descarcă prinosul de singurătate.

La umbra castanilor
– ce se toropesc năuciţi –
pe o bancă parfumată cu arome de prune
– din recolta anului trecut –
asistă neputincios la solemnitatea
– ostentativ de timpurie –

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzie

Nu am încă dovada existenţei tale,

dar, în lumina cuibărită în noapte, eu te văd,
te simt aproape ca o sărbătoare ce se-aşterne înaintea mea,
îţi simt îmbrăţişarea caldă.
Eşti tăcută,
dar sunetul tău străbate zarea până la mine.

Partener constant în zarva gândurilor mele,
mireasă de lumină şi ritual de cometă,
locuieşti într-un curcubeu închiriat pe termen lung.
Pe ruta speranţei,
porţi trenă cu roiuri de fluturi albi.

Sălăşluind în neputinţe perene,
dependenţa de tine îmi lasă un gust dulce-amar.
Ceva nedesluşit arde în ochi!
Cu sângele ideii de mişcare,
gândul aleargă desculţ
printre lanuri de autentice vise.

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou de disperare

Trăim într-o lume (ciudat) nedialectică,
Sfâşiată de eruptive antagonisme radicale;
Pâlnia sorţii ne toarnă umbre fără frică,
Sufletele se zbat în suferinţe capitale.

Prin valul tot mai tulbure-al vieţii ce pare
O lacrimă mult prea sărată care clocoteşte,
Ordinea lumii e-o sclerozată întruchipare
A suferinţei ce existenţa ne-o vămuieşte.

Dinţii hulpavi ronţăie-n temelia vieţii,
Copiii lumii decontează o viaţă decadentă,
Bursa neagră s-a premutarisit în intersecţii,
Evoluţia pe scara degradării este inerentă.

În politica aservită, azi, se complac
Oameni fără caracter sau repetenţi.
Ei fac şi regula şi jocul, după bunul plac;
N-au cum să fie drepţi şi transparenţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă nedumerit

Totul în jur era ireal de cunoscut;

Simţeam o atingere uşoară pe obraz,

Sufletul meu părea un nou născut

În liniştea ce se oglindea în extaz.

Cu ochi scânteietori, o tânără florăreasă

Înfrăţea diamante pe ramurile salciei

Şi îmbrăca omuleţi în rochii de mireasă

Punându-le în priviri ambiţia veşniciei.

Cu suflul puternic al plămânilor săi uriaşi,

Vântul lega maluri devenindu-mi complice;

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pax vobiscum!

Oameni cu idei absurde şi fugă sfioasă de gazelă,
gânduri cu aripi de vultur
pentru desfătări cu gust de absint...
Cuvintele atacă brutal cu iz de taifun
şi sapă nesfârşite tranşei de ură şi frică.
Redefinind vântoase,
ca schijele justificând mândria de scânteie,
veşti şi spaime tot mai proaste se avântă.

E trist când spui că orice este înlocuibil.
Sufletul arvunit strănută de-atâta praf de puşcă.
Nici Dumnezeu nu mai respiră
la fel de tare cum se miră.

Dezagregaţi de spaimă,
atomii galaxiei s-au înfiorat.
Tot mai convingătoare,
colţuri de stele escortează cioburi de vise.

Nu evadaţi din probelmele timpului paşnic!

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnică-i doar schimbarea

Suntem corăbii ispitite pe valurile vieţii furioase,
Răsfăţate cu dragoste de larg şi cu-nsingurare,
Ale căror aripi învergate se prăbuşesc fastidioase
Atunci când destinul dă comanda de-acostare.

Suntem granule de siliciu pe nisipuri mişcătoare,
Ce zâmbesc, în toiul nopţii, când le-atinge luna;
Într-o clipă-şi arată molcomirea lor strălucitoare
Şi-apoi dispar în bezna veşniciei pentru totdeauna.

Suntem doar fragile trestii gânditoare, vibrând
Într-un spaţiu convenţional, sub fiecare boare;
Nicio umbră sau frunză din trupul lor plăpând,
Cu celelalte surate, nu obiectivează asemănare.

Când stelele crugului nu vor mai scăpăra
În ochii cu care-aprindeam cândva universul,
Cu multă greutate, mai putea-vom apăra,
În această existenţă, mândria şi interesul.

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea luminii

Când Paştele se apropie, în fiecare an,
Amintirile-mi adastă în pleoapele sărate;
Mă regăsesc, alături de părinţi, un băietan
În casa cu primeneli de sărbători adevărate.

Resimt şi-acum în gându′-nsămânţat în cel cătune
Chemarea clopotelor din sfânta zi de sărbătoare;
Din zori de zi până în zori, tot satul era o rugăciune
Cu ciripit de păsări, cu pomi, cu flori şi cu izvoare.

Ca semn divin, în noaptea solemnă de Înviere,
Îngânam aproape afon coralele pascale-n şoapte.
Când lacrimile picurau din lumânare mângâiere,
Neplânsă, moartea se-asfinţea la miez de noapte.

Uşuraţi de povară, ne-ntorceam cu paşte şi lumină;
Părinţii ne aşteptau cu mielul sfârâind în cuptor
Şi coşuri cu ouă îmbăiate-n suferinţă pe masa plină,
Drapată cu încercatul şi însufleţitorul nost tricolor.

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iadul nu poate fi decât rural

Paşii dorului m-au purtat spre satul natal, de curând.
La intrare, un şoşon zdrenţuit proptit într-un noroi;
Simţeam cum amintirile se prăbuşesc, rând pe rând,
Pe hotarul ţarinei, ce-arăta ca trecută prin război.

Cineva părând să fi făcut cu veşnicia legământ
– Un bătrânel aplecat în drept unghi – căra în spate,
Sub un soare cadaveric ce-i târa umbra pe pământ,
O legătură de vreascuri, mai mult verzi decât uscate.

În satul de coline cu nume rămuros de lângă drum,
Nu se mai vede niciun pom sau copac în picioare;
Toată dumbrava a fost trecută prin sărutul de scrum,
Spre osebire de bătrânel, nici umbră nu mai are!

Aproape-n totalitate, cătunul a dezertat din ţărani,
Năluci, par puţinele case în ceaţa lăptoasă de seară,
Viaţa-i un coşmar pentru mâna de oameni sărmani
Peste care s-a petrecut timpul ca o pasăre de ceară.

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!