Dumitru Delcă

Doamne, în tine ne-am pus speranţa

Doamne,
în tine ne-am pus speranţa,
de virus să ne aperi viaţa.
Grija noastră Tu o porţi.
Ajută-ne Doamne, că poţi!
Ajută-ne Doamne să trecem
mai uşor peste necaz!
Ajută-ne ca să ştergem
lacrimi, de pe-al nost' obraz.
Scapă-ne de grea urgie
ce s-s-întins pe tot pământul.
De groaznica pandemie
care ne-atinge de-a rândul.
Ajută-ne să revenim!
Viaţa să-şi urmeze cursul.
Din suflet îţi mulţumim
dacă vom primi răspunsul.
În genunchi, seară de seară,
te rugăm să ne salvezi.
Înlătură crunta boală,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (31 martie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu şi Scaraoschi

Cândva, Dumnezeu a coborât pe pământ şi s-a întâlnit cu Scaraoschi. Văzându-l, Dumnezeu l-a întrebat mirat:
-Ce cauţi tu printre muritorii mei, măi Scaraoschi?
-Nu Doamne. Eu nu sunt printre ei. Printre muritori mi-am trimis supuşii.
-Bine, bine. Dar locul tău este în iad. Ce cauţi pe pământ?
-Îmi urmăresc supuşii să văd dacă îmi îndeplinesc poruncile.
-Şi ce porunci le-ai dat?
-Să-i găsească pe proşti, să-i selecteze şi să-i aducă la mine.
-Măi Michiduţă, dar muritorii mei nu sunt proşti. Când i-am creat, am dat la fiecare câte un pumn de inteligenţă să o semene şi să-i culeagă roadele. Cândva, i-am privit din cer şi am văzut că "sămânţa" a rodit.
-Da Doamne, dar aici pe pământ, din când în când este secetă şi unii dintre ei vând pumnul de inteligenţă să facă bani.
-Or fi şi ei neajutoraţi, măi Michiduţă.
-Ba nu Doamne. Au bani destui, dar... ştiţi cum e. Banii lor ne fac cu ochiul.
-De fapt, am auzit eu ceva în legătură cu banii lor şi cu voi...
-Aşa este Doamne. Chiar ei, muritorii spun că banul lor este ochiul nostru. Prin urmare, banii lor ne aparţin. Trebuie să-i recuperăm.
Astfel de porunci am da supuşilor şi vreau să văd dacă ei le îndeplinesc.
De unde se vede că într-adevăr; "banul este ochiul dracului".

poezie de Dumitru Delcă (10 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost cândva o casă

(un cântec vechi... şi totuşi actual, pentru vremurile pe care le trăim )
A fost cândva o casă
undeva în Bucureşti.
O casă mică, strâmtă,
fără soare la fereşti.
Da-n toată sărăcia ei
când mă uitam la ea,
în mintea mea de copilaş,
ce mare îmi părea!
Căsuţa aceea veche,
cu mărul rotat,
sub care sta tăticul
cu mămica la sfat.
Şi cu bucătăria
în care ani la rând,
aşteptam ca mămica
să m-adoarmă cântând.
la la la, la la la la la, la.
Dar într-o dimineaţă
cerul albastru a vuit

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (14 aprilie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria şi Măriuca

Maria era mămica, iar ce mică Măriuca.
Maria văduvă de soţ, Măriuca fără tată.
Au rămas să se descurce, fără nici un ajutor,
Viaţa grea să o înfrunte, în lumea asta cu dor.
În căsuţa lor săracă aveau viaţă chinuită,
Niciodată vizitate, de lumea dezlănţuită.
Uitase lumea de ele. Nimeni nu-şi mai amintea
Că sub cerul plin cu stele, viaţa încet se stingea.
Trece vara călduroasă, vremea este tot mai rece,
Vine iarna viscoloasă, vântul prin şindrilă trece.
Tot mai tristă este mama, la fetiţă se gândeşte.
De un timp a luat seama, că fata se-îmbolnăveşte.
Ce să facă biata mamă? Cum s-o ferească de boală?
Pune capul să se culce, dar nu poate să adoarmă.
Sufletul i se-întristează când o aude gemând.
Lângă capul ei veghează şi o mângâie oftând.
Se ridică, face cruce, la icoană iute-aleargă,
Ochii către ceruri duce, pentru copilă se roagă.
Slăbită, fără putere, în genunchi, cu voce tare,
Tatălui din cer îi cere, fetei să dea alinare.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (16 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din dragoste pentru copil

Văd ceva în depărtare
Care aleargă-n disperare,
Spre nu ştiu unde şi de ce
Pe vreme nemiloasă, rece.
Norii furioşi împroaşcă
Pământul cu ploaie rece.
Fantasma cu greu înoată
Prin apa ce stă s-o înece.
Nu e fantasmă, e o mamă,
Femeie cu pielea albă,
Cu suflet negru de mânie
Şi urlete de furie.
Toate astea se întâmplă
Din dragoste pentru copii,
Care-i mare, cât o stâncă,
Cât ceru-acoperă câmpii.
O mamă care e în stare
Să facă moarte de om.
Să-şi înfigă a sale gheare
Ca drujba când taie pom.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţărâna care-l arde

Mergând să-şi caute dreptatea
A plecat omul pe jos.
Şubredă-i e sănătatea,
Pielea-i spânzură pe os.

În ţărâna care-l arde,
Omul calcă-ncetişor.
Se clatină iar şi cade,
Strigând după ajutor.

De murit, nu vrea să moară.
Are acasă cinci copii.
Ce vor crede ei diseară,
Când tata n-o mai veni?

De sus, soarele îl arde.
Jos, colbul de praf îl frige.
Se ridică şi iar cade,
Nu mai poate nici să strige.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (martie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politica făcută la televizor dăunează grav societăţii.

Dumitru Delcă (25 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună să-nflorim

În această primăvară
Nu-ţi dăruiesc ghiocei.
Îţi ofer o floare rară,
Cu parfumul dragostei.

O floare să fii şi tu.
Să degajezi doar iubire.
Când te chem, să nu spui nu.
Să vii alături de mine!

Împreună să-nflorim
Într-o nouă primăvară.
Să aniversăm din plin,
Viaţa, pentru-a suta oară.

poezie de Dumitru Delcă (28 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orient şi Occident

Marele teolog Ioan Suciu spunea că "pustiul roşu" vine în ţara noastră atât din Orient cât şi din Occident. Nimic mai adevărat.
Orientul l-a început şi Occidentul îl desăvârşeşte.

Am părăsit Orientul
Ca să-îndrăgim Occidentul.
Dar... am sărit din lac în puţ
Şi-am rămas cu gura, ţuţ.

Ne-am săturat de Orient
Şi-am aderat la Occident.
Am crezut că Europa
Este mama Penelopa.

Am lăsat poporul rus
Ca să intrăm în Apus.
În Apus dacă-am intrat,
De altă belea am dat.

Slugi am fost, slugi am rămas.
Să ţipăm, nu avem glas.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre viaţă

Viaţa mi-a împodobit sufletul cu lauri de bucurie şi de fericire,
Dar a sădit în mine şi ramuri de furie şi de ură.
Uni spun că este bine să trăieşti în nemurire.
Eu ştiu însă că viaţa, nu-i decât o aventură.
Nici când laurii se usucă şi sufletul moare,
Ei nu pot să înţeleagă că nu există nemurire.
Atunci când şi ramurile de furie şi de ură se ofilesc de soare,
Şi noi vom realiza că viaţa este şi-o cruntă amăgire.
Când laurii de bucurie şi de fericire îşi pierd culoarea verde,
Când ramurile de furie şi de ură nu mai cresc,
Atunci vom înţelege că viaţa ni se pierde,
Şi că trăirea în natură este un dat dumnezeesc.
Deşi laurii sunt ramuri şi ramurile pot fi lauri,
Bucuria şi fericirea, cu furia şi ura nu se înfrăţes.
Chiar dacă împreună se înalţă ca un stol de grauri
Către Dumnezeu-Tatăl şi raiul său ceresc.

poezie de Dumitru Delcă (6 august 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!