Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Gabriela Mimi Boroianu

Lista completă, pagina 10

Jertfă cu-mprumut

Nu te mai scriu pe frunze, pe zăpezi,
Nici vântului nu te mai dau în șoapte,
Nu te mai cer înaltului, mă crezi?
Te las închis în negura din noapte.

Mă-ntorc la viața care nu m-așteaptă,
Alerg să prind tramvaiul următor,
Rămâi în urmă - iluzia deșartă
Cu vorbele mereu la purtător.

Voi aduna tăcerea din amurg
În freamătul nebun de sub zăpadă,
O candelă de lut în care scurg
O inimă - cuvintele să-și ardă!

Și-n taina sfântă a timpului ce trece
Mă dau uitării jertfă cu-mprumut,
Durerile din verbe să le sece
În puritatea slovei de-nceput!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iarna din cuvânt

Ce iarnă stranie cade-n cuvânt...
De-un timp, ninge cu versuri peste noi.
Se-aud povești în vaietul de vânt
E primăvară-n lumea de apoi!

Un frig se lasă-n filele de carte,
Tăcerile cuvintele-au învins.
De-un timp încoace îngerii au parte
De glasul poeziei din cuprins.

Ce-și plânge coala tristă neputința...
Că încă-o pană-n zori a amorțit;
Își poartă poezia neființa
Spre cerul blând, azi, de poeți spuzit!

Și nu-i nici un descântec să desfacă
Tăcerea din poveștile nescrise,
Ideea de cuvinte se dezbracă
Iar Muzele, de Moarte, sunt învinse...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Parfumul căutărilor târzii

Din ochii mei se recompune cerul
În toamna care cade-n dezolare,
Și orice frunză poartă către zare
Rugina ce-a mușcat de buză fierul.

Mă rătăcesc în șoaptele ce vântul
Ți le-a furat când a ieșit din vară,
Se coace-n mine-o dragoste amară,
Când mă pătrund ca ploile pământul.

Arunci spre mine uitătura sobră
Și-mi pare bruma mângâiere blândă,
Îmi ești extaz deodată și osândă-n
Cărămiziul ochilor de cobră.

Sunt beat de tine ca de-o apă sfântă
Ce poartă-n ea parfum de struguri copți,
Vândut nesomnului atâtor nopți,
Rămân tăcerea care te cuvântă.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Numai prin cuvânt...

Mi-e huma blestemată și-osândit
Mi-e sângele sărat de dor prea mult,
Din mine lipsa ta m-a prigonit
Și nu mai pot tăcerea să-ți ascult.
Mă torc fuior în nopțile senine
Să-i fac din suflet disperării șal
Că n-are marea of, mai mult ca mine,
În valul ce-l doinește către mal!
Ș-atâta alb pulsează-n trupul meu
Că tot mai mult coboară spre pământ,
Deși în piept cresc aripi curcubeu
Mă-nalț la ceruri numai prin cuvânt.
Și mă-nrobesc plecărilor eterne
În rugăciuni citite-n mânăstiri
Când umbra ta dureri în mine cerne
Și-mi vine dor de blânde-ți rostiri.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sculptorul de cuvinte

Și îngerii în rai s-au răzvrătit
Când încolțea în versul tău femeia,
Invidioși că din cuvânt ai plămădit
Sublimul ce-l purta în ea ideea!
Și-au coborât cu toții pe pământ,
Albastrul cerului vărsând în tine,
Când valuri de lumină în cuvânt
Au mângâiat un șold sculptat în rime!
Și-atunci ai ridicat spre cer a slava
Aripi maiestre unduind albastru.
Viori cântau în inima bolnavă
Ce sta captivă-n trupul de sihastru...
Și te-au blagoslovit cu neuitarea
Căci tu sculptezi cuvântul cu ideea
De rimelor le-a tremurat suflarea
Când răsări din versul tău femeia!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E primăvară! (Plecaților mei...)

Au înflorit caișii-i primăvară!
Iar dimineața râde printre nori,
Un tren își plimbă dorul într-o gară
Și freamătă zefirul printre flori...
Când îngerii își scutură aripa
Vibrează-n muguri strune de viori,
Și-ncepe bucuriilor risipa
Iar ceru-și cerne peste noi mirări.
Se-ntorc din pribegie albi cocori
Păsări rătăcite într-o toamnă;
E vremea când se dăruiesc iertări
Și învățăm iubirea ce înseamnă.

Înflor caișii! Îți spun de vrei să știi.
Tăticule, e iarăși primăvară!
Dar tu te-ai dus...
Și n-ai cum să mai vii
Să-i vezi, mamico, cum or să-nfloară...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nostalgiile cuvintelor (41)

lumea în alb-negru
o comedie în trei acte
recizorul strigă în porta voce
privește împrejur
curând va cădea cortina

actori pe scena vieții
unora li s-au dat măști
altora li s-au repartizat
dezamăgirile
în doză dublă
totuși strălucesc
deși nu știe nimeni
când se lasă întunericul
câtă nefericire arde în ei...

se recunosc
ca imaginile din oglindă
ale aceluiași suflet
și n-au nevoie de litere

[...] Citește tot

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ce?

De ce-ai vrea tu să îmi cunoști misterul,
Și tainele care mă fac să plâng,
Când răscolesc cu-n frigurare cerul,
Iar mâinile de neputință-mi frâng?

De ce-ai vrea tu să-mi afli visele,
Pe cine strigă noaptea până-n zori,
Când disperate rătăcesc cărările
Și-mi scutură petalele din flori?

De ce-ai vrea tu, să afli de ce-mi cântă
Sufletul, și-n pași de vals dansează,
Când ofurile toate se împlântă
În inima ce din adânc oftează?

De ce ai vrea tu, să afli cine-s eu
Ce gând ascuns te-ndeamnă către mine
De ce ești curios și mai mereu
Mă strigi duios chemându-mă la tine?

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Descântec

Foaie albă ciutură,
Setea rău mă scutură,
Și mă roade gând nebun
Că-s o bulă de săpun
Sub a-soarelui pârjol
Dată vântului obol...

Foaie aspră scândură,
Lutul mi-l îngândură,
Și mă vinde focului
În giulgiul trădatului
Pe arginți, treizeci bătuți,
De nimenea neștiuți...

Foaie trasă-n seceră,
Slovele mă sângeră,
Și m-aprind - stele târzii -
Versuind în poezii
Vânturându-mă în șoapte
Peste ochi adânci de noapte.

[...] Citește tot

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai lasă-mă!

Mai lasă-mă să cred în Iepuraș,
În zâne bune și în feți frumoși,
În Moș Craciun, în Cupidon poznaș,
În ochii tăi cei mari și luminoși.
Mai lasă-mă să cred, încă,-n povești,
Că stelele se-aprind doar pentru mine,
Că florile prind glas când le șoptești
Și-ți dau răspuns parfumul de suspine...
Să cred ca dimineața îmi zâmbește,
Că Luna mie-mi zice noapte bună,
Că-n ochii tăi speranța înflorește
Și dragostea nicicând n-o să apună.
Să cred că îngerii coboară pe pământ,
Că ochii lor nu mă privesc absent,
Mai lasă-mă să te cred pe cuvânt
Că-n viața mea ai să răspunzi prezent!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 15 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Gabriela Mimi Boroianu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook