Lista completă, pagina 8
Cirezi
Cirezi blajine pasc trifoiști lângă ape
Și-și nalță în văzduh, cu muget, botul ud
Când, seara te presimt plutind sfios pe aproape,
Când pași desculți prin ierburi înalte se aud.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Amurgul se întoarce
Amurgul se întoarce cu zvonuri largi de clopot
Și clatinăn grădini măslini cu roade sfinte,
Se schimbă vorba noastră deodatăn tainic șopot
Și tu mi te alături, cu umărul, fierbinte.
poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Clopotul de aur (1939)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până acum n-am iubit pe nimeni. Niciodată. Și acum... Nici acum nu iubesc pe nimeni. Pe Filimona n-am iubit-o. Pe Zoie n-o iubesc. E limpede. N-am iubit pe nimeni. Nu iubesc pe nimeni. Mai mult: n-o să iubesc niciodată pe nimeni.
Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De smalț verde și crud era primăvara dobrogeană. Stâncile ei rămâneau însă mereu albe, de var. Râpile ei rămâneau mereu roșcate, de parcă ar fi fost zidite, chiar de atunci, de la începutul începuturilor, din pământ ars pe îndelete, cu foc domol.
Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974, Anotimpuri dobrogene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amar
Amarul din coaja nucilor crude,
Amarul din rodul pamantului vechi
Alearga prin sangele meu
Ca un blestem puternic, din batrani.
Amarul din seva cucutei inalte,
Amarul din apele marilor verzi
Alearga prin sangele meu, prin ochii
Pe care-i plimb, verzi, peste lume.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albina
Privești: prin lanurile verzi se pierde
Un fir de vânt și-o dungă de lăcustă,
Și ierburile prind ca să-ți dezmierde
Picioarele și tivul de la fustă,
Iar o albină gura bujorată
Ți-o caută în zbor ca pe-un ulei
În care duce mierea adunată
Din florile de câmp, cu truda ei.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arbor
Când mâna ta pe fruntea mea e floare
Și-nfrigurat cealaltă mână-ți caut,
Mi-e sufletul ca lanul verde-n soare
Și cugetul ca zvonul unui flaut,
Dar când departe pașii tăi îmi sunt
Și sânul cu miros de busuioc,
Mă simt un arbor greu către pământ,
Încins între perdele largi, de foc.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nici luceferii
Când nici luceferii nu sunt eterni
Ce rost are cuvântul "întotdeauna"?
Trecem ca șipotul vântului,
Putrezim ca firele ierburilor.
În corola inimei cât bate, cât mai bate,
Purtăm lumina frunții și smoala ochilor.
Nu-mi cere să-ți răspund "totdeauna"
Când nici luceferii nu sunt eterni.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare capul. O să mă duc la familia Arăpaș, să-mi găsesc culcuș moale în iarba înaltă a grădinii. Odată culcat, o să număr un timp stelele. O să număr stelele până o să ostenesc. O dată ostenit, o să adorm. O dată adormit, o să dorm somn fără vise. Mâine dimineață mă voi trezi cumintea limpede.
Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cine iubisem eu în scurta-mi și tulburea-mi viață? Acum pe cine iubeam eu? Pe sub ferestrele cui, mohorât, însă cu inima plină de nădejdi, s-ar fi cuvenit să trec? Uscată iască mi-era inima. Uscate lemn îmi erau buzele. Uscate lemn și acre oțet. La Sotir parcă băusem oțet, nu vin tare și vechi. Cenușă și câlți parcă mâncasem...
Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Zaharia Stancu, adresa este:
