Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Viorica Mariniuc

Lista completă

Plânge lutul

Plânge lutul, tremură copacii,
Iarba verde în pământ se-ndoaie,
Strugurii nu mai așteaptă ploaie
Și rămân să ne descânte vracii.
Nimeni nu-nțelege de ce doare
Rugăciunea spusă-n apărare.

Plânge lutul, se îngroapă mirii,
Soarele se-ascunde de furtună,
Țipă vremea rea a vreme bună
Ca să-nșele iarăși mersul firii.
Și-n Gadara, umblă pe cărare
Porcii, mușinând mărgăritare.

Plânge lutul, se-ncălzesc în paturi
Cei pecetluiți cu nefirescul;
Languros ne-mpresură grotescul
Cu lozinci, cu teamă și cu sfaturi.
Și-am secat, iar ultima speranță
Face cu păcatul alianță.

[...] Citește tot

poezie de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondelul casei dărâmate

Motto:
"Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele
și nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit,
care și-a zidit casa pe nisip." Matei 7:26

Nu mi-a fost casa pe stâncă,
S-o salvez, nu mai e chip;
I-a dat uraganu-o brâncă,
Stâncă n-am; și-aș vrea să țip.

Sunt aici, în vale-adâncă,
Nu pot alta să-nfirip;
Nu mi-a fost casa pe stâncă,
S-o salvez, nu mai e chip.

Azi, regretul mă mănâncă
Și mai știu un prototip...
Dar, pe duna de nisip,
Nu mai fac o casă încă!

[...] Citește tot

rondel de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A înviat

Am spus: "Mesia s-a născut!
Uitați-vă spre empireu
Cum cad speranțe pe pământ,
În boabe mici de curcubeu.
'Și-apleacă fruntea Dumnezeu,
Plângând în taină Pruncul Sfânt,
De nașterea ce L-a durut,
De viața grea ce-a început..."
Iar magii-au spus ca-ntr-un descânt:
— Adevărat că s-a născut!

Am spus: "Vai, Mielu-I condamnat,
Se mută Templul la Calvar
Și crucea plânge pe altar!"
Și-atunci un cui hidos, murdar,
Chemând ciocanul ce-a lovit
În mâna mea s-au așezat,
Unite cu al meu păcat;
Și-o șoaptă pieptul mi-a zdrobit:
— Adevărat, e condamnat!

[...] Citește tot

poezie de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Târziu, în toamnă

(poezie creștină)

Nu mă condamnă gândul c-am ajuns
În toamna vieții căutând răspuns,
Cât nepăsarea dusă până-n toamnă
Și întristarea duhului ascuns –
Tăcerea despre Tine mă condamnă.

M-am ofilit la mijlocul cărării,
De mult ce-am stat sub gardul nepăsării;
Și-nfometat, sub frunzele bătrâne,
Privesc din nou spre poarta îndurării,
Să-Ți, amintesc că sunt aici, Stăpâne!

Degeaba aș mai bate pe la geamuri,
Că sunt fricos și fără vlagă-n ramuri!

[...] Citește tot

poezie de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Adunați cu Mine

[poezie creștină]

Motto: "Cine nu este cu Mine este împotriva Mea
și cine nu adună cu Mine risipește."
Luca 11:23

Adunați cu Mine roua de-ntristare
Când se-abate-asupra boală sau necaz!
Numai fără Mine rău-i foarte mare –
Rugăciunea pune margini și zăgaz.

Când se lasă seara și adie dorul
De-a străbate timpul spre desăvârșire,
Numai lângă Mine veți simți fiorul
Dătător de aripi și de înnoire.

Împliniți cu voia orice încercare,
Întregiți-mi Trupu-n care locuiți,

[...] Citește tot

poezie de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tată, de ce ai plecat?

Tată, de ce-ai plecat?
Lumea zicea că ești un bețiv notoriu,
Că ai patima suptului, că ești un împătimit al alcoolului.
Și mai zicea lumea că ne-ai distrus fericirea.
Fericirea?... Poate altceva.

Noi te iubeam așa cum erai.
Mai știi copacul pe care l-ai plantat?
Era mic când l-ai plantat
Și am jurat
Că într-o zi va fi tăiat.
Nu m-am ținut de cuvânt, tată;
Îmi pare rău că nu m-am ținut -
Acum va trebui să-l văd toată viața.

De când ai plecat, se zgribulește la mine
Și îmi face, complice, semn din câte-o creangă.
"Ce vrei? - îi spun- m-am săturat de tine,
Mori și tu, că vreau să am viața mea!"
Am vrut să-l tai ieri,

[...] Citește tot

poezie de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Balada celui mântuit

I

A fost odată, ca niciodată,
Pe-un drum de țară, lâng-un copac
Și o fântână abandonată,
A fost odată un om sărac.

Avea o casă ca vai de lume,
O barbă rară și-un trup firav;
Când avea sare, n-avea legume,
Când avea pâine, zăcea bolnav.

Trecură anii și omul nostru,
Văzând că n-are nici un noroc,
Voind pesemne să-și schimbe rostul,
C-un sac în spate, o luă din loc.

— Ce faci, vecine, întreabă unul,
Luna trecută credeam că mori...
— Eu? Plec în lume să-mi port suspinul

[...] Citește tot

poezie de Viorica Mariniuc
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Viorica Mariniuc, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook