Viorel Daniel Pop

Mi-au înnebunit copacii...

Au înnebunit copacii
Dezbrăcaţi acum spre iarnă,
Rezemaţi cu toţi aracii,
Hainele pe jos le toarnă.

Ori s-au supărat pe mine,
Că-s şi eu nebun ca ei,
Bântuit între ruine,
Liniştit cu un condei.

Poate vor să mă iubească
Printre crengile-aiurite,
Iar pe frunze să doinească,
Doruri multe-ntipărite.

Vor să mă-nvelească-n frunze,
Doina-n cânt să mi-o alinte,
Stelele să-mi fie muze,
Sub copaci îmi fac veşminte.

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Daniel Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi între vise...

Şi nu credeam că lacrimile dor,
Cernute printre pleoape şi retină,
Sunt ca furtuni de migrator
Ce zboară-n firea mea străină.

Poate sunt sursa viselor târzii
Dar şi acestea-mi sunt stompate
Însă le scriu în multe poezii
Că visul, mă trădează-n noapte.

Cand plâng iubito, după tine plâng,
Sunt lacrimi care dor atât de mult,
Le iau cu mâna şi le strâng,
Iar care cad, plângând eu le ascult.

Pământul le cunoaşte-a lor cădere,
Lovite sunt, se sparg de bruj uscat,
Nisipul le absoarbe-a lor părere,
Să-mi umezească sufletul cercat.

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Daniel Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul, sarea şi lumina...

Las din mine pe pământ,
sarea dată prin Cuvânt.
Gândul gustului din vie,
sufletul îmi reânvie.
Îmi las trupul în pământ,
să-l sărez pân' la mormânt.
Nu vreau să se piardă gustul,
să îmi pierd ca om statulul.
De-mi voi pierde din putere,
voi fi aruncat, călcat, ce piere.

Las în mine pe pământ,
o lumină din Cuvânt.
E Lumină-n veşnicie,
ce crează "nemurire".
Las lumina să izbească,
ochii omului să crească.
Să dezvolte-n a mea fire,
o Lumină pentru-o mie.
Nu voi pierde-a Lui Lumină,

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Daniel Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!