Violetta Petre

În mine, poezia

Vântul şi-a întins aripa peste vara dezbrăcată,
Ploaia stă la pândă-n ceruri, ca un cerber nemilos,
Eu mi-ascund poemu-n poale, să nu mă trezesc deodată,
Că mi-l fură toamna asta, cu alaiul ei pompos.

Şi se ghemuie, se strânge, ca un prunc la sânul dulce,
Pe sub piele se târăşte şi în sânge mi-a pătruns,
Lăngă inimă se-aşază, eu îl las să mi se culce
Cu tic-tac-ul, cânt de leagăn şi îmi este de ajuns.

Nu-l atinge vreo stihie, hibernează fără grijă
Şi va încolţi când vremea învierii va veni,
Doar de nu-l atinge glonţul, doar de nu-l răneşte-o schijă,
Când m-or troieni ninsoarea şi îngheţul, şi-oi pieri.

Tu să fugi, când simţi că moartea-mi dă târcoale, să mă fure,
Să-ţi iei versurile toate, şi nici titlul să nu-l uiţi
Şi te-ndreaptă cu paşi repezi, sub feriga din pădure,
Eu voi fi în frunza verde, o să-ţi cânt, tu să m-asculţi!

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi m-aş stinge în Chontalpa...

Doamne, dă-mi puterea nopţii de-a aprinde felinare
Şi umbreşte-mă cu stele, să privesc numai spre cer!
Jos, sub talpa goală plânge, o bucată de cărare,
Unde-au aruncat poeţii colţii unui rinocer.

Doamne, dă-mi puterea zilei, de-a dezvălui tăciunii,
Ce mocnesc sub măşti de ceară, când privesc în ochi un om,
Să mă-naripez albastru, să-mi întind precum gorunii,
Fruntea ca un ram cuminte din tăcerea unui pom.

Doamne, dă-mi un colţ de lume, unde se ascund poeţii
De arcaşi tocmiţi de foamea de-a muşca din muza lor!
Mi-ar fi bine-n stânca mută, unde scriu în gând asceţii
Toată nebunia lumii din satanicul decor.

Doamne, dă-mi puteri să-mi caut, prin cenuşa ce ne ninge,
Într-o iarnă-n care albul are cruci la cătăpâi,
Candela ce-au stins-o corbii! Doamne, ochii nu mi-i stinge
Şi în preajma fricii mele, te-aş ruga să mai rămâi!

[...] Citeşte tot

rugăciune de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te amintesc în poezii...

E linişte în cimitir, miroase-a busuioc şi mir şi-a amintiri deşarte, abia păşesc, să nu trezesc din somnul lor nepământesc vreun scâncet de departe...
Pe-alei, tăcerea-şi fac loc, ferindu-se de nenoroc, morminte sunt prea multe, că nu mai ai pe un' să mergi cu cimitire prea întregi de veşnicii oculte...
Respiră florile-obsedant, cu întreruperi, discordant sub masca pandemiei şi viii-şi fac curaj să stea de vorbă, pe o canapea la slujba liturghiei...
E Sâmbăta din brumărel când duşii-aşteaptă bileţel, pomelnic în altare şi viii lăcrimează-n pumni şi nu poţi lacrimi să aduni din ceri de lumânare...
Îţi mai citesc un vers să ştii, că te-amintesc în poezii şi m-amăgesc speranţe că dintre versuri mai auzi doar cum pot auzi şi surzi, cuprinşi de dezolanţe...
Mai trag un fum şi-ţi las postum şi ţie o ţigară şi o cafea cu cardamon s-o bei în raiul cu gazon, când te mai plimbi pe-afară...
Şi în cavou de ai putea să îmi faci loc la dreapta ta, eu aş intra şi-acum, că pe aici e rost de iad, din care doar blesteme cad, cenuşă, foc şi fum...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de ludism evadat din truism...

Este vreme de rai pe planeta ''Cobai'' şi decembrie-aşteaptă în vamă,
Că nu are green card şi doar vântul bastard injusteţea, la vameşi, reclamă.
Şi mai scapă prin gard pe câte-un bulevard o rafală de vifor răzleaţă,
Într-o marţi e gerar, miercuri zbor prin florar, vineri floarea, ninsori îmi îngheaţă...
E un fel de ludism evadat din truism; ar fi timpul troienelor albe.
Azi, un verde iţit, că e mai m-a minţit şi mi-am pus siniliul în salbe...
Marea tace-n adânc şi-şi struneşte-n oblânc tabieturi, furii hibernale,
Se-oglindeşte în cer ca un vechi giuvaer şi-şi pictează un soare pe poale...
Dintr-un mugur timid frunze noi se decid să îmbrace un ram singuratic,
E o clipă vicleană ce precede o rană sângerândă-ntr-un ger fantomatic,
Mâine, iarna e-n toi şi de n-ar fi cu ploi şi ar ninge pe cetini şi-n mine
Aş primi-o cu flori şi din nori migratori aş păstra neaua mea pentru tine.
Şi de mână, în paşi simultani de trăpaşi, să chemăm anii tineri pe stradă,
Chiar de noi suntem azi în pădurea de brazi, anonimi oameni (doi) de zăpadă...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate îmi răspunzi din iarna ta...

Nu mă-ntreba de ce te caut iară!
(Am mai promis că-am să te uit, cândva).
Dar, şuieră prea tare vântu-afară
Şi îmi aduce-n casă iarna ta.

Şi cum să n-o primesc, când amiroase
A mere coapte şi-a parfumul tău?
Şi ninge cu zăpadă de mătase,
Cum ninge peste brazii din Ceahlău.

Şi tot mătase albă se aşterne
Pe-un ţărm de mare ce l-am vrut al meu,
Când valurile ne foşneau sub perne
Şi ne privea din ceruri Dumnezeu.

Să reînvii o clipă risipită
Dintr-un noian de alb rătăcitor,
E pentru mine-o tainică ispită,
Ca cerul pentr-un vajnic zburător.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate,-ai să afli...

În noapte, la taclale cu pereţii
Numai paingii îndrăznesc s-apară.
Invoc o rugă ce-au rostit asceţii
Ca nebunia s-o arunc afară.

În hoarde liliecii dau năvală
Prin neuronii fără de sinapse,
Cutia craniană este goală
Şi nu ajung cu braţele la coapse.

Satane îmi pictează iadu-n grabă
Şi mă împung cu furcile încinse,
Să-mi scoată la vânzare pe-o tarabă
Poemele, de albul iernii, ninse.

Un înger se desprinde din icoană,
Încearcă să m-atingă cu aripa,
Dar îi striveşte zborul o consoană
Ce-a stat la pândă, să-i ucidă clipa.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dimineţi, de tine, mă separi...

Mi te strecori sub piele, precum frigul,
Ce mă-nfioară pân' la os şi ştiu,
Că poţi să treci în noaptea asta digul
Opreliştilor, înspre-al meu pustiu.

Te-aştept la ţărmul îndoielilor amare,
La o şuetă cu un val pribeag.
Tu, să-mi faci semn, să mă arunc în mare
Şi-n spuma ei, în mine, să te-atrag.

Când te apropii, să-ţi dezbraci tăcerea
Şi să-mi reciţi din cărţile de lut,
Unde dospeşte-n litere durerea
Unui sfârşit ce-abia a început.

Eu voi cânta, cu-albastrul ce mă cere,
Cu un genunchi în vară îngropat,
Să-i fiu mireasă între emisfere-
Tu, c-o secundă ai întârziat.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi m-aş stinge în Chontalpa...

Doamne, dă-mi puterea nopţii de-a aprinde felinare
Şi umbreşte-mă cu stele, să privesc numai spre cer!🌟
Jos, sub talpa goală plânge, o bucată de cărare,
Unde-au aruncat poeţii colţii unui rinocer.

Doamne, dă-mi puterea zilei, de-a dezvălui tăciunii,
Ce mocnesc sub măşti de ceară, când privesc în ochi un om,
Să mă-naripez albastru, să-mi întind precum gorunii,
Fruntea ca un ram cuminte din tăcerea unui pom.

Doamne, dă-mi un colţ de lume, unde se ascund poeţii
De arcaşi tocmiţi de foamea de-a muşca din muza lor!
Mi-ar fi bine-n stânca mută, unde scriu în gând asceţii
Toată nebunia lumii din satanicul decor.

Doamne, dă-mi puteri să-mi caut, prin cenuşa ce ne ninge,
Într-o iarnă-n care albul are cruci la cătăpâi,
Candela ce-au stins-o corbii! Doamne, ochii nu mi-i stinge
Şi în preajma fricii mele, te-aş ruga să mai rămâi!

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce doare, când iubirea...

Porţi de fier îţi cresc pe braţe şi pe ochi ţi-ai pus obloane,
O cetate-ţi este trupul, ghilotine la picioare
Stau să cadă peste îngeri, ce-au fugit de prin icoane,
Eu adun cioburi de vină şi păcate de fecioare.

Dincolo de porţi eşti singur, cu statuile de ceară,
Ţi-e cuvântu-n colivie, prizonier cu lanţuri grele.
Nu guşti nicio dimineaţă şi nu ştii ce poate-o seară
Să-ţi aducă în amurguri, de n-ai fi după zăbrele.

Îţi arunc nişte seminţe de poeme-nfometate-
Poate-or încolţi pe stânca de pe fruntea-ntunecată,
Sau poate mai ai în palmă, ori pe-aleile din spate
O silabă-n agonie, care-ar trebui salvată.

N-ai oglinzi să-ţi vezi neviaţa cum îşi bate joc de tine,
Nicio frunză nu foşneşte în tăcerea ta de gheaţă;
Sunt aici, unde pădurea se usucă de ruşine,
Când nu vrei, din seva-i verde, să mai sorbi, cum te învaţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei 23 - eu din mine când eram tu

în liniştea vecerniei din mine
clopotele au limba ascuţită
doar ele pot trezi oasele de sub biserici
întunericul şi lumina veghează
tălpile îmi sunt zidite
fruntea se odihneşte pe margine de cer
ochiul tremură pe muchie de cuţit
de-a dreapta
de-a stânga stau întrebări
icoana mă primeşte dincolo de buzele lipite de sticlă
numai atingerea se scurge odată cu ruga
pe lângă saliva uscată
vorbe aruncate spre slavă între gânduri domestice
calc cu umbra spre naos
să nu-mi curgă păcatul peste îngeri
îngenunchez sub povara celor paisprezece opriri
sângele pictează poveşti în Purgatoriu
nici moartă nici vie
îl caut pe Alighieri să mă-nscrie pe lista Judecăţii de apoi
e coadă şi acolo

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!