Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Violetta Petre

Lista completă, pagina 11

Singurătatea mea

Singurătatea mea, cât marea mare,
M-a prins în laț de mâini și de picioare;
Și ca și marea în tăcere-albastră
Sărut un țărm din închisoarea noastră.

Ne luăm de mână, pipăind poeme,
Și câte-un vers, de-atingere, mai geme;
Ca orbii intuim și cer și mare
Și în genunchi ne construim altare.

Paradoxal, mi-e bine... și-n cuvinte
Mă regăsesc închisă-n jurăminte;
S-a-mbolnăvit silaba ''ta'' de vină
Când și-a pierdut perechea în ruină.

Nici ''ma'' nu-i de găsit, iar pruncul plânge
Că neperechea-i dă să sugă sânge;
Singurătăți în cochilii de spaimă
O rugă de ascet, în gând, îngaimă.

[...] Citește tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-s fluturii-ntr-o aripă...

Mi-s fluturii bolnavi de neputință-
Le-a înghețat o aripă în zbor.
Când tocmai învățau ce-nseamnă dor,
S-au înecat în mări de umilință.

Au plâns corole, împletind coroane
Din trupul fulgilor nevinovați.
Au legiuit, o moarte, magistrați
Cu ochelari de cal, cuprinși de toane.

S-au răzvrătit scaieții laolaltă
Cu firul ierbii pribegind sub ger
Și-au interzis cuvântul efemer
Fără proces și fără judecată.

Tablou stupid pe-o mare de zăpadă
Mi-s fluturii-ntr-o aripă căzuți-
Eroi ai inocenței dispăruți,
Ca lacrima pe strune de baladă.

[...] Citește tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem simfonic

te strecori pe lângă mine
ca șarpele de casă la asfințit lovind pereții
mă știi până-n vârful degetelor
care ți-au mângâiat cândva singurătățile
mi le-ai servit la micul dejun porție dublă
și eu le-am înghițit
cu poftă de tine
acum umblu cu ele pe umeri
și tu ai plecat cu șarpe și cu noroc cu tot
te aștept la cină
(nu cea de taină)
am pregătit singurătăți la tavă cu garnitură de timp pierdut
sunt fragede (au stat la fezandat în clepsidrele ciobite)
tu să aduci băutura
ambrozie de la masa zeilor
te voi așeza pe tron
sub cerul liber
să-mi cânți ''prélude à l'après-midi d'un faune''
tu Pan
tu Marele Tot al Vieții

[...] Citește tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ca și ceara-n lumânar...

Și de ce-ar mai ninge,-Anida, când nu poți s-aduni o stea, când în palma-ți se topește orice amintire-a ta?
Nu mai vrei să știi de tine, nici de clipele ce trec, hibernezi ca o ursoaică, te-a prins somnul în sirec...
Te strecori printre secunde ca morganele-n deșert și de fuga ta de tine, cum pot oare, să te iert?
Te-ai închis în poezie-n acolade de trohei și în lanțuri ții și muza și o mânui din condei
Ca pe o marionetă... dar curând va sucomba și te vei trezi, Anida, doar cu pustnicia ta...
Fă-ți provizii de cuvinte, răsădește-le în gând, cât nu le opresc la vamă, pe nimica să le vând!
Fără ele te vei stinge ca o rugă în altar, ceară lăcrimând pe cruce sau în sfântul lumânar...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Forinei, de ziua mea...

E ziua mea și marea-i zbuciumată-
Cum să nu plângă, când ești azi pământ?
Cum mai râdeai, tu, Floare minunată!
Și eu, de ziua mea, cum să mai cânt?

Când taci și ochii-ți sunt pentru vecie,
În întuneric și nu mai zâmbesc,
Îmi pun, azi, doliu greu la pălărie
Și ploi de lacrimi pe sub gene-mi cresc.

Se-anunță ploaie și furtuni pe Terra
Și moartea celebrează un succes;
A mai mușcat o viață, goală-i sfera,
Acum, când, dintre oameni, te-a ales.

Te duci la îngeri, dincolo de stele...
Să-ți fie somnul liniștit! Curând,
Vom străluci, ca tine, printre ele-
Păstrează-ne un loc la tine-n gând!

[...] Citește tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

poștașul calcă pedala de accelerație a săriturii în lungime
lipește cu limba un colț de palimsest și-și linge buzele
ce gust de mumie
și restul ăsta de cuvânt ''rut''
mă urmărește ca pe un delicvent
s-a pus preț pe capul meu o scrisoare pierdută
cine nu recunoaște un poștaș
se va încinge o bătaie și vor mușca toți pământenii
vor muri toți de cocoloașe în gât
și poștașul își va vedea de drum mai departe
scrisorile nu vor mai avea destinatar
vor merge la groapa de gunoi
ciorile și corbii își vor pune ochelarii și vor citi
printre cranii
va începe să plouă și voi lua liniștea de după
să-mi umplu geanta goală
și uite așa îmi voi pierde slujba
băga-mi-aș... în ea de viață

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Diminețile cu tine...

Diminețile cu tine, arc voltaic între lumi
Unde arde-albastru dorul și spre tine mă îndrumi.
Ca o punte de suspine-n care vise se-ntâlnesc
Să își guste-n taină clipa cu miros dumnezeiesc.

E un fel de amăgire cu parfum de calomfir
În cristale tăinuite-n veșnicia de porfir.
Și cuvintele valsează pe-un tic-tac înșelător
''Vreme trece, vreme vine'' și în noi, secunde mor...

Și ți-aș fi devreme-n noaptea care-ți fură câte-o stea,
Dar târziul se prefiră și-n neveșnicia mea...
Trenul nostru-i la răscruce, trag semnalul și din mers
Sărim amândoi deodată în cel mai tomnatic vers...

Este-aceeași dimineață-n care-ntr-un poem orfan
Am atins aceleași clape ale-aceluiași pian...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Replică la poezia "Bătrânețe" de Valentin David

Era un salcâm mai puturos,
De-a-nflorit când nu-i era menirea.
Tu de ce te pierzi acum cu firea?
Trece timpul, dar trece frumos.

Că-s copacii-adânc înfipți în sol
Și li-s crengile la ceruri gură-cască,
Ipostaza-aceasta e firească,
Chiar și floarea de mai cade-n gol,

E normal, că fructe n-ar mai fi.
Ploile sunt chiar mană cerească,
Chiar de-s lacrimi, vin ca să sporească
Rodul din livezi și din câmpii.

Își vede natura de-al său mers,
Când tu stai să numeri la petale.
Astea-s nebunii sentimentale
De poeți flămânzi de dor și vers.

[...] Citește tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și putrezește toamna în gutui...

În cuib de cuc, înc-o singurătate
Și-a agățat suspinele-ntr-un cui,
Dospesc tăceri în Căile de lapte
Și putrezește toamna în gutui.

Cad merele devreme pe tăpșane
Și aș gusta dintr-unul pârguit,
Dar pofta mea de mere ionathane
O-agăț în cui, căci soiul a pierit.

Se-apleacă prunii-ngreunați de roade,
Cu ramuri, atârnând pân' la pământ,
Li-s fructele stătute și schiloade,
Renglotele-au rămas la mine-n gând.

Nici firul ierbii nu-l mai paște iada-
Răsare obosit, din loc în loc.
Și ce săracă ni-i acum livada!
Și nucile abia de se mai coc.

[...] Citește tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Crăciunul ca o lacrimă de sânge...

Stau răstignite visele-n ruine,
Mai ninge câte-un fulg nevinovat,
În colțul meu în doliu scufundat
Aștept să cadă alte vini pe mine.

Îmi număr anii pe abacul sorții-
Doar bile negre au rămas pe lemn.
Aș asculta din gura-ți un îndemn,
Ca să rămân în partea albă-a porții.

Dar au murit cuvintele în tine,
În mine doar silabe mai găsesc
Și să învăț din nou să mai vorbesc,
Ar trebui să dărâmăm destine.

Aș rupe-n două inima-mi flămânda
De o bătaie într-un ritm de vals,
Dar, n-am de unde să plătesc dobânda
Nici pentru jumătate dintr-un pas.

[...] Citește tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 42 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Violetta Petre, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook