Lista completă
Te-ncununam cu ganduri de slava si mister,
Ca intr-o liturghie slujita-mpatimirii,
Cerseam extaz cu aripi de flacari in eter,
S-ajungem ipostaza de spaime a iubirii...
Dar mi-ai parut prea fraged, prea gingas la-nceput,
Tumultosu-mi geniu intreg sa ti se-nchine:
Ca-n dragostea-ti ingusta sa-ncap, sa ma stramut,
Tot ce fu greu si mare am azvarlit din mine.
Am inghetat acolo sub bolta idolatra,
Genunchi plecati si frunte pe lespezi mi-am tocit...
N-a scaparat o zare in golul tau de piatra.
De ce m-arunci acuma cand inca n-am murit?
Din ocnele iubirii, imbatranit, steril,
Ma-ntorc cu greu la mine, ca dintr-un crunt exil.
poezie de Vasile Voiculescu din Ultimile sonete închipuite ale lui Shakespeare (9 octombrie 1955)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Vrei să te smulgi din mine? Smulgându-mi ochii poate...
Și nici atunci... De-a pururi stai dincolo de ei,
În tot ce este-n mine duh de eternitate,
În însăși nemurirea în care-am să mă-nchei.
Ce-mi pasă că iubirea, că luna, are faze,
Când crește și când scade până la-ntunecime;
Oceanul meu de patimi, robit de-a tale raze,
Tălăzuind, lunatic, se umflă spre-nălțime:
Ce mândră limpezime-n zenitul suferinții!
Deodată-n mii de valuri mă sparg să te rășfrâng...
Ne-atragem unul pe-altul cu forța năzuinții,
Dar cumpăna ei fixă - pământ și cer - n-o-nfrâng.
Și totuși, aspra-i lege poetul va-nfrunta:
În orice vers se scaldă, de sus, splendoarea ta.
Stă sufletul fără iubire, ca o fântână părăsită,
C-un pic de apă-n fund, sălcie, sub năruirea de pereți...
Stă-n marginea de drum fântâna netrebnică și oropsită,
Căci nimeni n-o mai cercetează; găleata-i spânzură dogita
Și-n ghizdurile putrezite cresc brusturi și-nfloresc bureți.
Stă sufletul fără iubire, pustiu, ca mărul fără roade,
Paraganit într-o livadă și plin de lacome omizi,
Ce-l năpădesc în primăvară și toată frunza încet o roade
Și toată floarea, otrăvită, se scutură curând și cade,
Lăsându-i crengile uscate ca niște sterpe palamizi.
Stă sufletul fără iubire cum stă o vatră ruinată,
Ca un cuptor surpat de vremuri, fără de vad și fără foc,
La care nimeni nu duce aluatul proaspăt în covată
Să-l rumenească pe-ndelete dogoarea jarului, uscată,
Și să-l prefacă-n dulce azimi, mirositoare, ce se coc.
Sunt culmi înfricoșate în sufletele noastre,
Dar nimeni nu le suie și nimeni nu le-atinge,
Deasupra, peste neguri, furtună și dezastre
Pe ele niciodată lumina nu se stinge...
Acolo răsăritul trimite-ntâia rază,
Amurgul tot acolo lucirea lui din urmă,
Pe fruntea lor lumina de-a pururi scânteiază
În chip de sărutare, ce-n veci nu se mai curmă.
Arareori un vultur cu aripe bălane
Rătăcitor ajunge pe culmi, dar nu mai zboară,
Căci prins adânc de vraja senilelor arcane,
Rămâne sus acolo și nu se mai coboară.
Te mistuie iubirea? Credeai că-i o păpușă,
Să-ți faci un joc cu toane, ca în copilărie.
Când ea-ți cerea o fire de salamandră vie,
În tainica-i văpaie să arzi făr' de cenușă.
Ea nu stă-n trup, stăpână a cărnii și-a plăcerii,
Înflăcăratu-i spirit, urgie, le consumă;
Își cată-n noi duh geamăn... și, de-l îmbii cu humă,
Rămâi o biată urnă cu zgurile durerii...
Te ispitește jindul să-mbraci și fericirea
Cum pui, pentru petreceri, o rochie de brocarte?
Dar trebuie-nfruntată cu spaimă, ca o moarte...
Căci ea, ca să pătrundă, îți sparge-alcătuirea,
Preface în genune lăuntrul tău, anume
Ca să încapă-acolo, cu ea, întreaga lume.
Nu! gloria iubirii nu este îmbuibarea,
Ospețe de săruturi, orgii de îmbrățișări,
Ci dorul lung și taina-mpletită cu-așteptarea
Sunt duhul ei pe-o lume de vane desfătări.
Prin înfrânări și chinuri asceții-ating extazul;
Eu te ador cu-același canon ce-ntreg mă-nfrânge,
Căci dragostea nu-i apă, să-ți umfle-n vânt talazul.
Lași gloabele în voie; în ștreang pui purul sânge...
Eu nu ți-am scris, ca alții, pe lefuri sau merinde
Simțiri gălăgioase cu arderi măsluite;
Sonetul meu e cuget și patimă,-mpietrite.
Cu inima ciocnește-l, că scapără, s-aprinde...
În scoica mea închisă, dârz, făr' de răsuflare,
Încet ia suferința chip de mărgăritare.
poezie de Vasile Voiculescu (17 martie 1955)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Lăsați-l, nimeni să nu-l știe
Un biet bătrân mocnind sub praf,
O biată umbră pe hârtie,
Mai tristă ca un epitaf.
epigramă de Vasile Voiculescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Vasile Voiculescu în Lupta cu îngerul
Adăugat de Marian Cioacă
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Adăugat de Marian Cioacă
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Din clarul miez al vârstei râd tinereții tale,
Trufașa-ți frumusețe în față o privesc
Și ochilor tăi, aștri tulburători de cale,
Opun intensu-mi geniu în care se topesc.
Mă-nfățișez cu duhul, nu te sărut pe gură,
Plecat ca peste-o floare, te rup și te respir...
Și nu mai ești de-acuma trupească o făptură,
Ci un potir de unde sug viața și strâng mir.
Nu-mi număr anii, seva nu stă în gingășie:
Cu ideala forță mi-apropii ce mi-e drag,
Înjug virtuți și patimi la marea poezie
În care, fără urme de pulbere târzie,
Te-amestec și pe tine cu sila; pentru mag,
Pământul n-are margini, nici cerurile prag.
poezie de Vasile Voiculescu (2 decembrie 1954)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază! | Adaugă!
Nu-ți spun nici un adio cum n-ai mai exista...
Rămâi doar coaja celei pe care-o iau cu mine...
Ți-am supt adânc esența și te-am golit de tine...
Plec numai cu splendoarea și frumusețea ta;
Las ochii falși luceferi, și iau privirea dragă,
Las buze reci de idol și iau sărutul lor,
Uit sânii, duc căldura și forma lor întreagă,
Fur neagra avalanșă de par când se dezleagă,
Din trup îmbrățișarea de vrej amețitor...
Zvârl inima stricată ce-ți schioapătă alene,
Cu scopuri nepătrunse țesute-n lingușiri
- Când prefăcute lacrimi, când râsete viclene-
Capcana-n chip de suflet ascunsă-n amăgiri
Cu tot ce-am strâns din tine curat, ca Prometeu
Am sa te-alcătui altfel, dar suflet iți dau eu.
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Vasile Voiculescu, adresa este:
