Lista completă, pagina 17
Halloween
Anul acesta, am gândit,
Cum rar fac asta câteodată,
Să mă maschez deosebit
Cumva să sperii lumea toată,
Și cum în lume-i tărăboi,
Am hotărât, de Halloween,
S-apar în cartier la noi
Leit Osama bin Laden ;
Un akaem și dinamită
Am luat în "sale" din prăvălie,
Fără relații, fără mită,
Chiar mi le-au dat pe datorie,
Turban, mai lesne am găsit,
M-am uns pe față cu magiun,
Iar barba chiar s-a potrivit
Aia ce-o port de Moș Crăciun,
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minijupa și criza mondială
După a mea socoteală
Mă întreb, în mod real,
Cum de-i criză mondială
Cu atâta material?!
epigramă de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre pensie
Cică, după Revoluție,
O grămadă de golani
Au primit, prin constituție,
Pensie de veterani!
epigramă de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

- grădinar
- Singura-ndeletnicire,
Unde sapa, bat-o vina!
Se întreabă cu uimire
Cât de mare-ți e grădina (?!)
Grădinar (definiție)
definiție epigramatică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din diasporă
Fie pâinea cât de rea,
Simt cum patria mă strigă,
Când se pune Leana mea,
Ca să facă-o mămăligă.
epigramă de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politician (definiție)
Este profesiunea care
Nu are rost a o descrie,
Având perfectă-asemanare
Cu cea mai veche meserie.
epigramă de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui funcționar de stat
Când dorești o aprobare
De la el, ca să-l înfrunți,
Faci greșeala a mai mare
Dacă-l iei la bani mărunți.
epigramă de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Percepția
Este ringul plin de strechi,
Ce, în dansuri de iguană,
Unii saltă din sprinceană
Și-alții mișcă din urechi!
epigramă de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis
De aș putea să strâng în pumni Sahara,
Atât de tare, s-o prefac în stâncă,
Și-acolo unde-i bolta mai adâncă
Să o ridic și-apoi să îi iau scara,
Dezlănțuind în albii însetate
Izvoarele curgându-și apa vie,
Din șipote, scântei de feerie,
Aș împleti la gâtu-ți nestemate,
Iar din culori ce-n triluri se coboară,
Un pat aș ridica viselor tale
Cu așternut și perne de petale
Din baobabii-n floare, prima oară,
Unde pe seară, sub aceeași Lună,
Am reîncepe-o nouă epopee,
Eu singur om, tu unică femeie,
O lume mai cuminte și mai bună.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocență
Am ajuns să cred și eu, dându-le mare dreptate
Ălora ce zic mereu că femeile-s ciudate,
Intru-n bâză cu nevasta, sictirită pe-undeva,
Că în dimineața asta i-aș fi zis mă-sii ceva
Nașparliu, bine'nțeles, că-mi tot sare-n sus de șnur,
Iar eu, caracter ales, n-am cu ea nimic, v-o jur;
Deschid ușa,-n zori, la hol, aia care dă afară
Și ce văd, un geamantan barosan chiar lângă scară (!?)
Trei sacoșe, patru plase, alea mai voluminoase,
Printre care, cu stupoare, soacră-mea-n carne și oase;
Somnoros, privind la ea, scărpinându-mă la ochi,
Număr ce bagaje-avea, să nu-i fie de deochi!
Însă dumneaei, nimic, nici "bon jour", nici "bun găsit"
Ori în gât, măcar un pic, să îmi sară c-a sosit,
Mă ia scurt, fără pupici, întreabând printre lentile:
"Pot să stau și eu aici... cam vreo trei sau patru zile?"
"Poți să stai și-un an, și doi!", îi raspund cu nonșalanță,
Închizând ușa napoi, chiar... ținându-mă de clanță,
Altceva nu-mi amintesc să-i fi zis și mă consum
Că nu pot s-o potolesc pe nevasta-mea nicicum!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Valeriu Cercel, adresa este:
