Valeriu Barbu

...La cuţite

poezia
este atât de duioasă
ca un cuţit abia pătruns în carne
.
şi trece desculţ grafitul prin laptele foii
(precum Iisus deasupra apelor)
lăsând urmă de cuţit ce poate străpunge
doar carnea Cerului
.
dacă niciodată vreun ochi nu va lumina foaia
toate umbrele trecătoare pe străzile preajmei
vor resimţi neînţelese răni de cuţit
/
poetul este doar aruncătorul de cuţite cu ochii închişi
în mărul de deasupra capului fetei
iar voi o bănuiţi... muză
.
odată şters cerul ăsta incredibil de imediat cu mâneca inimii
întorşi în realităţile cotidiene
aflăm cu stupoare că poezia nicăieri

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

de-o clipă (Preambul la «despre minuni»)

Poetul scriindu-şi poemul: «iată
acest verde, verde miraculos al câmpiei…» stând
în odaia lui plină
de lipsuri, de fum, cafea rece, pâine uscată şi uneori
un strop de vin

voi citiţi în tren, în lift, pe canapea, sătui
de reclamele la tv, aşteptând minuni
şi vă cuprinde o aşa părere de rău că
nu aţi contemplat verdele acela… abia trecură-ţi
pe lângă câmpie în drumul vostru spre casă…!
Ea-şi vede de anotimpurile ei acolo… poetul
a scrijelit rană de-o clipă… la el
întotdeauna-i verde o câmpie – măcar atât.

poetul de-ar scrie
ah, de-ar scrie despre minuni…
ce de răni mi-aş face de dragul lui

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kenosis

nu este nicio demnitate în a muri
să ajung la etatea asta
m-a costat viaţa

multora am dat motive să mă urască
fiindcă iubirea este rezervată numai naivilor

astăzi am ajuns profundamente străin
bietele mele oase au stricat destui dinţi
şi a venit vremea să-mi las macra
gingiilor betege
ca semn
de pură generozitate -
muşcaţi-mă...

senzaţia de vierme în tabloul ăsta
o creionează aglomeraţia
fapt pentru care mă dau afară
unui măr apocaliptic revendicat
de şerpi galactic de impetuoşi

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri

tot ce memoria sfinţeşte
obiecte, imagini, vibraţii
eul pictat undeva în urmă evaporat
degetul (profeţie?!) a unui copil grav
în «mime» totuşi lucindu-i ochii
bucle, panglici, flori presate şi urmele
pe hârtie ca nişte desene «criptate»
tot ce memoria sfinţeşte
ecouri
efectul nu mai este acelaşi, acum
craniul mi-e din tablă zincată
ba chiar întreg trupul
plouă şi
aud ropotul la fel
ca atunci când lucram într-o hală învelită cu tablă
.......................................
deschizând ochii
ditamai soare în culmea amiezii
înăuntrul meu
ploua

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

cub

aripi de carton colorat auriu
burta lipită de peretele dinspre mâine
pieptul tras pe roată – inelul lui Saturn…
un ochi spre înăuntru, celălalt spre afară – albi…!
şuviţe subţiri, violet, se preling din ochiul gurii pătrate
de la zâmbet cubic, zahăr cubic, expiraţie cubică…
picioarele răsucite cu tălpile înfipte la centură
precum două pistoale
fruntea semănând tot mai mult cu un pod – în juru-i
ceţuri şoptind
o aripă mişcată de vânt aici
o alta acolo – zbor prelins
pe zid în lungul lui, pe muchie…
dâră aurie: pătrăţele, cuburi mărunte crescând
pulsând

din cub mă voi preface iar în sferă
oare?!…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

taină grea

un zid oblic, subţire
străbate, secţionează trupul
o mână de cărămizi imprimate
efigia
ultimei grimase vrută surâs

jos
la întâlnirea cu pământul
firicele rare
de iarbă ies timide

primăvară, buzna…
obrazul aşteaptă
umed, rece, transparent
gărgăriţe nenăscute încă…

înmugurind, trei ramuri de salcie
tremură scurt – adio-uri întoarse spăşite
cu destinatarul necunoscut

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Public...

Cosaşa, curioasă, dacă m-am mai îngrăşat
dacă m-a lăsat memoria să cred
că un dincolo va fi mai blând mie
pe seama neputinţelor de dincoace

placenta uscată pe gardul hienelor
m-a lepădat între
clipa de intensă iubire şi spaimă -
o caut şi din păcate i-am crescut peste măsură

vin puzderie de zei reciclaţi să-mi atribuie sarcini
demoni să-mi sporească ispita pe care
tot eu o uneltesc, ei doar ţinând de ecou
şi la ceasul bilanţului jucăm la remiză

unica mea consolare ar trebui să fie
incredulitatea ta
mă tot supui la teste imposibile cum ar fi să
recunosc public că te iubesc - eu, docil, mă supun

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

visul

mi-e jilavă fruntea, prea uscată pleoapa
pieptul scânteind, dar de gheaţă talpa
mâna amorţită, cuib uitat de stele
limba ţine-n frâuri vânturi vineţi, grele

ochiul în adâncuri, făină şi comoară
burta lăstăreşte viţă neagră, amară
gleznele-ndoite lumânări trunchiate
vrerile şi glasuri toate-ngenunchiate

sori palizi, dâre moi aştern în cale
dincolo de cerul veşmântat de zale
cu o lance din lumină albă sidefie
în slavă trecea Domnul prin împărăţie

mă amestec urmei sângerii, ţărânii
căreia-i eram fiii şi-ntru tot stăpânii
până suflul nou se-nalţă şi va recompune
perspectiva vieţii altei lumi mai bune

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

plus

ziua o măsoară gândurile de fapt,
asta-i viaţa, ceea ce-i porţi emoţiei
ofrandă

mintea-i între muchii boante
trupul curat
aşchii şuieră – unele pe dinăuntru sar, altele
rămân cuminţi şi moi
înfipte, părând inima unui arici…

noaptea o măsoară gândurile, de fapt,
aici încep zbaterile, centrifuga
din lame subţiri ascuţite – până în zori
devenind muchii boante zilei următoare

întind braţele
umbra-i o cruce şi nu ştiu de ce
din profil dacă priveşti
tot cruce se vede – nu cumva
deja alte braţe, înăuntrul meu

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aft

ajungem să nu ne mai spunem nimic
urechile sunt primele care au cedat
atrofiindu-se
insinuăm auzul şi
nici măcar vocea interioară
nu le mai străpunge
gurile noastre iminent
vor fi un contur desenat
precum genele fetelor, unghiile false...
întreaga noastră alcătuire va sfârşi
călcată-n picioare
strivită de propria-i umbră

umbrele noastre apoi
se vor sugruma unele pe altele până ce
ultimul strop de lumină care le proiectează
va parcurge drumul înapoi cu repeziciune spre
vârsta 10 la puterea -43

până atunci

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!