Tudor Gheorghe Calotescu

Încă mai am tentaţia de a întoarce ceasul

de altfel e tot ce pot face pentru viitorul apropiat
îl setez apoi la ştirile despre divorţuri celebre
şi copii ucişi pe trecerile de pietoni
oricum azi nici clepsidrele nu se mai întorc
în deşertul dintre două picături de siliciu
şi o baterie solară

ce aiurea sună acum timpul
nici nu clipesc în încercarea de a-i surprinde
trecerea
apoi mă dărui clipei ca un fin cunoscător
al concertului fără tic
şi fără tac
deşi îmi întorc viaţa ca pe un ceas cu 17 rubine
fără să mă întreb de ce nu mai e nevoie de remontor
aşez în balansoarul destinat secundelor
toate ştirile despre nemurire
apoi cu telecomanda uzată de atâtea reluări
şterg toate amintirile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aş putea să justific neantul dintre două întrupări

de unde să încep instrucţia sufletului meu
cu alinierea de la stânga spre veşnicie
sau de la dreapta judecată spre dincolo
adică unul lângă niciunul în şir indian
prin gaura aceasta de vierme de mătase
ascuns în bastonul progresului
resortul fin al nesfârşitului fără frecări inutile
perpetuum mobile între două mecanisme inutile şi o speranţă
această universală schimbare spre infinit prin creaţie
................................................................
altfel de unde atâta materie
pentru noi frontiere fără nicio frontieră?
................................................................
poate din iubirea de a fi
sau poate doar din vanitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc într-o inegalabilă eroare

printre miliarde de aduşi la numitorul comun
refuz să mă aliniez alienării generale
răscolesc prin gheaţă după un bob de jar
cât să-mi dovedesc că exist
resping ca nefondat adevărul crud
cresc iluziile ca pe nişte flori de oferit
la ceremoniile funerare

oricât aş aranja de un infinit
prin magica unitate supusă analizei
poate că nu sunt destul de puternic
să mă semnez pe veceuri
ca un apucat de frumos
sau pur şi simplu ca un fin observator
al nimicului etern

trăiesc într-o inegalabilă eroare
mă bucur totuşi de graţia celor chemaţi
şi te iubesc pentru că eşti frumoasă
şi o să mor regretându-te viaţă

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un crăciun cu ghiocei şi lună plină

un mugur de liliac zâmbeşte
în timp ce doi pisoiaşi se joacă cu stelele
ca şi cum lumea nu e mai mare
decât un fotoliu într-o bucătărie

îmi las mâna să judece un moţ de căciulă roşie
ca pe o nadă pentru lăbuţe iscusite de motănel
şi mă simt numai copt pentru funcţia de bunic
exersez într-un colţ de bucurie
precum un moş crăciun începător
amestecul de primăvară şi sărbători de iarnă
ca pe un viitor patent de amintire
ca pe un acord între fulgi şi flori de zarzăr

iar dincolo de cerul acesta frumos şi înflorit
o crăiasă suferă de gaură în inimă
suspină după un pic de nea
cât a aduce înapoi omul de zăpadă
cu tot cu nasul lui roşu
ca de moş crăciun

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fata morgana prin trupul meu

şi-a găsit loc de peregrinaj
ca printr-un imens deşert din carne albă
născut cumva tot din nisipuri mişcătoare
plimbate între două furtuni
ca dintr-o oază-ntr-altă oază
prin lacrimi stoarse la nivel celular
dintr-un vulcan erupând invers
un fel de lavă precum un sânge închegat
dopuri dopuri se îndoapă
precum cele de şampanie
la ceas de împărţit anii
când în loc de fericire pe pâine
ascult stelele sfredelind întunericul
precum un nesfârşit şir de bormaşini uriaşe
cu amortizor
de parcă ar da găuri prin vaselină
sau prin inimii incapabile de revoltă
libertatea de a nu fi altceva decât o iluzie
o poartă tăcută prin mine
ca pe-o teoremă a neantului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu bănuiţi câte ceruri se îngroapă

într-o inimă de poet
dar vă cumpăraţi medicamente antistres
mai beţi o vodcă albă
consumaţi un verset albastru
striviţi întrebările într-o scrumuieră de lux
şi vă întoarceţi în moarte ca într-un aşternut
cu speranţa veşnicei dimineţi

dar eu visez că sunt copilul răsfăţat al cerului
şi mă dăruiesc pe vânt să-mi caut zborul
nici măcar moartea nu mă izbăveşte de libertate
din foc prin foc cenuşă mă-ntorc
iar când mă veţi fuma ca pe o ţigaretă mentolată
miliarde de galaxii o să vă pătrundă în sânge
pe când pe mine mă va furnica liniştea
dintre două universuri roz
ca acum când vă scriu despre viaţă
ca despre un tort de ciocolată
numai bun de împărţit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îmi era teamă

mă ascundeam în lanul de in
cu faţa întoarsă spre cer
număram macii din doi în doi
şi-mi îngropam degetele în arătura reavănă
în căutare de rădăcini
de unde ar fi putut să-mi crească speranţa
precum lumina aceea de la capătul universului
căreia îmi place să-i spun dumnezeu
sau pur şi simplu acasă

când îmi este aşa de frig fără tine
caut cu disperare printre maci
umbre de oameni de zăpadă
să le dau teama de viaţă cu toată moartea
să plece în lumea lor albă
dincolo de orice curcubeu poznaş
dincolo de orice lacrimă vinovată de atât soare
un singur punct negru
ca alternativă
la un infinit de infinituri

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe această lume în care nu aveam ce căuta

nu mai vreau decât un colţ întunecat
de unde să-mi chem moartea ca pe o binecuvântare
cu o jumătate dintr-o lacrimă amară o să plătesc cucul
să-mi cânte alintat balada impară a cuiburilor străine
cu ce mi-a rămas din toată bucuria florilor de cais
o să răsfăţ câmpiile sub care îmi vor creşte munţi din suflet
aşa ca să aibă cărarea neumblată unde căuta vârful
apoi ca şi când aş număra invers toate stelele necăzute
o să-mi numesc gândurile iarbă
şi le voi cosi dimineaţa
înainte să-mi cânte toţi greierii a dincolo
pe această lume în care nu-mi găsesc locul
o să-mi dau şi jumătatea dulce din lacrimă
pe un cântec de privighetoare
cât să-mi crească înapoi tăcerea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elefanţii se leagănă pe o pânză încăpăţânată

ţin minte ca acum primul meu întâi iunie
ne-au pus diapozitive cu scufiţa roşie şi capra cu trei iezi
purtam rochiţă bleu şi eram cel mai înalt
trăgeam de codiţe o colegă şi împărţeam pachetul
cântam zece negrii mititei cu mâinile la spate
descâlceam primele semne de întrebare
cu ochii aţintiţi spre soare
arhitect al castelelor din cuburi de lemn
găsitorul batistuţei

mogâldeaţă purtătoare de stea în piept
într-o lume paralelă cu raiul
donează aripi de înger omizilor

copilul este încă acolo pe un deal verde
adună margarete lângă un stâlp imens de metal
zburdă ca un miel alb rătăcit de turmă
călăreşte norii şi botează muşuroaiele

khufu kafra mikerinos

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îngerii nu au noţiunea timpului

aşa că după ce-mi voi săruta marea
iar urmele mi se vor agăţa argintiu
pe cărarea care duce în lună
vreau să dezleg poetul de fiecare trăire
să-i desenez menuetul pas cu pas
prin mozaicul asurzitor de sub tălpile inimii
dar îmi ninge mov prin ochii
aşa că o să vă povestesc doar
cum cresc fulgii dinspre stele
................................
un păianjen de cristal ţese lacrimi
nu din lut nici din cer
nici măcar din durerea aceasta
parcă din ce în ce mai limpede
diamante pentru o fereastră rotundă
mai întotdeauna cu vedere spre un imposibil rai
................................
nu din vise se cern galaxiile
caut în zadar constelaţiile prin oamenii de nea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!