Tudor Gheorghe Calotescu

Viaţa ca un dans pe acoperişul lumii

fără mască de oxigen
niciodată supus viscolului
mai tot timpul luptând împotriva mea
deşi din vârf ar părea o sinucidere
iar dinspre poale o simplă nebunie
nu ştiu ce mă împinge spre locul din care
mulţi cred că lumea ar părea mică
nu ştiu de unde găsesc crăpăturile de care mă agăţ
defectele de creştere ale muntelui nu se ascund
din când în când o floare un pin un vultur pleşuv
îşi clădesc cuib cicatrizându-le

visez să dansez cu norii
călăresc comete
mă arunc prin găurile negre
spre ceva ce ar putea fi
doar cu puterea gândului
doar dintr-un obicei străvechi
de a-mi căuta dincolo de realitate
un rost pentru moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce ne băgăm sub cer

să nu ne mai vadă toate lighioanele
stingem luna cu o suflare din inimă
tu îmi numeri femeile de pe piept
ca pe nişte evenimente solare cu umbreluţe de paie
apoi ne îmbrăţişăm ca să nu ne rătăcim
din când în când nu mai ştim cine care mai e
dar ne căutăm disperaţi buzele
să respirăm cumva dincolo de plămâni
printr-un fel de branhii
care strecoară iubirea din transpiraţia frunţilor

întotdeauna sfârşim goi pe un câmp înmiresmat
tu albă şi cu un zâmbet care pomeneşte raiul
eu despletind inutil margaretele
adâncit într-o oboseală frumoasă
în care fiecare soldat devine fluture
iar bombele atomice
recipiente cu şampanie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia mea tinde spre 0

aspiră dementă cu o constanţă demnă
spre nimic şi neantizare
dar o face cumva tridimensional
cum îşi caută firul de grâu spicul
ca şi cum l-ar căuta pe dumnezeu
chircit în momentul facerii
când articula particulele de infinit
la început ca pe o joacă de-a fluturii
apoi desăvârşind căderile de rouă
prin exerciţiul lacrimii

eu sunt poetul de nota zero
unde iubesc aşa mult cercul
locul acela din care se pot aşeza
toate cifrele ascuţite
născătoare de întrebări
dar şi toate cuvintele nerostite încă

poate de aceea mă tot mă străduiesc
să învăţ tăcerea

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara parcă este grăbită

a înflorit şi gutuiul
soarele pripeşte ca într-o zi de august
eu demisionez din visare
chiar şi salcâmii sunt de acord
dar e întâi mai
cine să-mi primească demisia
îngerii or fi bugetari
sărbătoresc ei ceva
cad pene din cer
miroase a liliac
privighetorile acompaniază
un cuc strigă în neştire
eu îmi întind nedumerirea
între cer şi pământ
suspin egal din lacrimă în lacrimă
apoi zâmbesc acelui ceva ce încă mă doare
poate e inima
poate e timpul
iluziile de care mă despart
nu

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot să plutesc

afurista asta de gravitaţie e de vină
pentru toate scenariile apocaliptice
chiar şi pentru eficienţa ghilotinei
până şi moartea s-a gârbovit de atâta atracţie
doar îngerii evoluează precum păpădiile
noroc că ploile nu-i ating
altfel tot câmpul ar fi plin de aripi albe
..............................................................
acum sunt într-un ochi de uragan
e atâta linişte încât îmi pot auzi lacrimile
cum se nasc
................................................................
iar eu alerg după un fluture alb
pe care nici nu vreau să-l prind
nici să-i desfac misterul
doar să mă pierd o clipă
de lumea aceasta din plastic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine să-mi mai înţeleagă dansul

oricum privesc inutil
cu ochii mult prea larg deschişi
la un eveniment atât de pământean
dintre mine şi umbra mea
ca şi cum ar fi ceva mult prea imoral
aproape o blasfemie la adresa zeilor
iar eu numai bun de condamnat la moarte

dansez şi zâmbesc aproape fantastic
precum un soare din spatele lunii
la final de eclipsă
deşi cunosc verdictul acesta încă de la naştere
poate de aceea râd ca un nebun
şi dansez atât de drastic
ca la un referendum despre sfârşitul lumii

iar judecătorii se tot întreabă
dându-şi coate între ei
chicotind pe înfundate
balansându-se în ritmul nisipului

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot desface cerul în fâşii de apă

iar timpul nu-l înghesui
între două inutile clepsidre
oricum nicio imagine nu surprinde întregul
nici măcar vederea de sus
cum nici feliile de prezent nu dovedesc nimic
oricâte grafice îmi fac în mintea mea
nu cuprind sufletul
poate doar plaja asta pe care îmi zburdă inima
şi scoica...
scoica aceea din care marea îmi şopteşte
te iubesc delfinule
te iubesc atlantule rătăcit...

peste nuferi nouă
firicel de rouă
limba mea de lut
seara o ascut
polizor de stele
aripi albe şi...
câmpii cu mărgele

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele lacrimi pot fi încăpăţânate

nu vor să curgă după principii unanim recunoscute
sunt împotriva tuturor regulilor vizibile şi invizibile
eretice într-un sens trigonometric
numai bune de ars pe rug
asta dacă ar putea fi legate de vreun stâlp al oricărei infamii

nu am contract cu soarele pentru răsărit
am bătut doar palma într-o zi frumoasă
cu una din primele raze cu atestat
de atunci ridic cerul dintr-o clipire
şi extrag logaritmi din fiecare cădere a bastiliei
deşi recunosc că uneori admir apusul
mai ales când teiul trimite albinele la odihnă
iar feţii frumoşi nu se hotărăsc din care lacrimă
răzvrătită sau pur şi simplu în grevă albă
să împlinească povestea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revolta e dreptul de veto al mulţimilor

iar iluzia democraţiei e asemenea credinţei
face bine şi sufletului şi ordinii
ca şi capetelor rostogolite sub ghilotină
din prea multă viaţă
din prea mult avânt
sau poate din prea mare dorinţă de putere
deşi revoltele sunt de fiecare date înfrânte
mai ales prin ele însele
mai rar cu sângele curgând în pieţe
mai degrabă cu o salbă de mantii de catifea
dar cel mai adesea şi grav se autosufocă
respirându-şi ura
în timp ce noi ne stergem lacrimile
liberi şi mult prea eliberaţi
de voi de noi de oricine altcineva
aproape la o lungime de greiere de ideal
apoi vom pune furnicile să facă sluj
pe oda fericirii
democraţiei cu d mare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu atracţia gravitaţională e de vină

pentru că am uitat zborul
ştii ce-i mai grav
faptul că lumea mea nu e aici
de fapt lumea asta nu există
e o proiecţie
o prelungire a visului
un fel de a scăpa de nemărginire
sau nu
eu nu exist
lumea nu mă cuprinde
eu nu o pătrund
găsesc uneori dovezi
din iubire îmi cresc certitudini
când spre adâncul căutărilor
când spre înaltul pierderii de sine
un fel de a ascunde răsăritul
cu o poveste despre stele

ştii ce este mai lipsit de sens
felul meu de a spera să găsesc logică iubirii

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!