Tudor Arghezi

Neant

Astupă fluierul, vioara
Opreşte-o să mai sune.
Vreau s-amuţească tot ce cîntă,
Flaute, naiuri, orgi şi strune.

Vreau să adoarmă toate,
Să nu răzbată nici- o şoaptă.
Să văd că viaţă-i spînzurată
Într-un albastru fund de noapte.

Tăceţi copaci, tăceţi fîntîni,
Ca şi cum viaţa n-a-nceput,
Pămîntul nostru să ramîie
În cer şi soare, orb şi mut.

Căci ar ajunge o silabă
Rostită nu pot şti de cine,
Ca să se prăbuşească iarăş
Tăcerea veche peste mine.

poezie de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfîntule

De cîte vremuri ţi-l tot ţii închis
Nu ştiu ce ai, viaţă, vis,
Bine, rău,
În strînsul pumnului tău?

Ţii în mînă fum, cenuşe, foc?
Ţi-am descîntat-o ca pe un ghioc.
Sfîntule,
Pămîntule.

Nici cîntecul, nici ruga n-au descremenit
Ziua de granit.
N-au dezlipit deştele,
Nici dălţile, nici cleştele.

Tu eşti, oare, Sfinxul din poveste
Care ştie ce este şi ce nu este,
Dincolo de literă şi pravilă,
Negură, namilă?

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata

Domnul a chemat odată
Arborii la judecată,
Ca să vadă ce rod are
De cu vară fiecare,
că de cînd nu mai gustase
Roadele, se-nstrăinase.

-" Îţi e de-a mai mare dragul,
De frumos şi -nalt ce-i fagul.
Uriaşule ce eşti,
Spune nouă ce doreşti."
Cît e de fălos şi tare,
Fu jignit de întrebare
Şi, uimit că-i cercetat,
S-a gîndit, s-a căutat...
Scoate dintr-o hîrtioară
Un crîmpei de cuişoară.
- " Ce nimic la ce zăplan!...
O să mai aştepţi un an.
Şi de-o fi iar de pomană

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca lui

Schimbă mască după mască,
Mai uşor să te tîrască.
Spune după care mască
Ai vrea faţa să-ţi cunoască?

poezie de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980 (1945)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spuneai ceva?

Spuneai ceva? Spuneam ceva? Se pare.
Şoptisei, poate, o-ntrebare,
Sau, poate, un răspuns.
Dar glasul nostru nu era ascuns?
Poate zăream o şoaptă în pleoapa tremurată.
A fost atunci? Acum e altădată?
Şi tu şi eu tăcusem parcă de ani întregi
Ştiind că nu-nţelegem ce-ncepi să înţelegi.
Zadarnica paradă a tâlcurilor scrise,
În jocul de-a sfiala, amuţise.
Nu vream să ştim ce suntem, ce am fi fost sau cine.
Tu mă numiseşi "Ţie", eu te numisem "Tine".
Să te cunosc? Să mă cunoşti?
Stam unul lângă altul ca plopii mari - şi proşti.

poezie de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natură moartă

( Sufrageria nu ştiu să fi vorbit vreodată
În stihuri ori în proză - şi cred că-n orice gest
Să le surprindă graiul, ar fi rămas mirată
Însăşi urechea Domnului Jean de la Fontaine.)

Tacîmurilor, linguri, furculiţe şi cuţite,
Le-am auzit revolta pe şoptite
În spălatorul din bucătărie.
- " Noi nu slujim decît cu farfurie
Şi stăm numai atît la masă
Cît se dumică felul de mîncare grasă,
Şi repetăm o singură figură:
Din gură-n blid şi de la blid la gură.

În farfuria-ntinsă ori adîncă
Ajuţi boierii-n timpul cît mănîncă.
Tot rostul nostru e să stăm aproape
De mînă celor ce-au să se îndoape.

Din strălucita mea tovărăşie

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţoiul

Boleşniţa se-ntinde mereu, din ţară-n ţară.
Au căpiat stăpînii, se prind şi se omoară,
Minţindu-se-ntre dînşii în gînduri şi cuvinte.
E veacul împlinirii al celor slabi de minte.

Proorocind în timpuri, Ecleziastul spune
Că viaţa strălucirii e tot deşertăciune,
Dar în cuprinsul vremii şi al deşertăciunii
El a uitat să puie ţicniţii şi nebunii.

Stricaţi de la născare, din mîzgă, toţi nerozii
Fac pe cuceritorii, Cezării şi Irozii,
Dar tu popor cuminte, cum nu ştii să-i împiedici
Şi să-i trimiţi să fie cătaţi la cap de medici?

În loc de tron şi sceptru, măcar de cauciuc,
Închide-i între regii-n halat, din balamuc.
Un prost, un bleg şi-un gîngav păstraţi pe tron, şi voi
Şi ţară vi-i purtată de nas de un puţoi.

poezie de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai zăresc

Nu mai zăresc şi-aş sta să mai ascult,
Poteca merge încă mult?

Şi cine-ar fi croit-o prin mohor
Pentru un singur călător?

Nici apele, nici vîntul n-o-ntrerup.
E pas de sfînt, e pas de lup?

Se duce, doar se duce şi nu vine,
Cărarea-aleasă numai pentru mine.

De cînd o umblu fără de răscruce,
Nu vreau să merg şi ea mă duce.

M-aş odihni... Secundă cu secundă
Potecă înapoi mi se scufundă.

poezie de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie,
De gura ta de orhidee.

distih de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patria e aceea în care te grăbeşti să ajungi în viscol şi furtună, şi cu icoana căreia îţi place să te înşeli şi să te minţi.

Tudor Arghezi în Scrieri, Cocorii (1965)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!