Lista completă, pagina 20
Triste lacrimi de iarnă
Visul moare în somnul iubirii
(nu există un ieri sau un azi),
se înfiripă și se stinge
pentru a pleca în necunoscut.
Cel care a plecat
va veni
și inima lui va fi
inima mea.
Să exiști pentru că ești
între a te naște și a muri
nici nu pier
nici nu sper
dincolo de toate
voi fi doar o apă
să-l spăl pe cel vrednic
ivit dintre oameni.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi Ne poți propune o poezie de dragoste?
Visarea pleacă uitată din iarnă
S-a rupt o fărâmă din cer,
pe trupul meu s-a așezat
noapte polară.
Mă caut între spații inexistente,
orice țipăt se pierde undeva,
în alb.
Aud glasul vântului,
dar nu văd de unde vine,
nici încotro se duce.
Pădurile înfrânte
calcă glorioase peste mine,
drumurile caută la margini
care pier.
În mine plânge o frunză
rănită de zăpezi.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Sorin George Vidoe despre păduri sau despre noapte
Singurătate
O liniște adâncă
se cuibărește-n casă,
pereții albi fac riduri
sub varul copt de ani,
la geam copacul
mai scutură o frunză
din tristul calendar,
țărâna arde-n mine,
nu pot să-ndur tăcerea,
tăcută este curtea
și umbrele mai dense,
e trist copacul
și strada e pustie,
e tristă despărțirea
cu-n simplu
"bun rămas"
de care eu
mă tem.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte de ceară
Sub floare ninsă s-a uscat
O lacrimă de primăvară,
Mă înalț din mine peste sat
În noaptea stelelor de ceară.
Un câine vagabond mai latră
Ador nebun de lună plină,
Cărbunii stinși veghează-n vatră
Și masa-i pusă pentru cină.
Pe lavița din colț un dor de mamă
Cu ochii duși, de abia mai cată
Cu glasul stins ea cheamă
Feciorul dus la geam să-i bată.
poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înotând în alb
Din fiecare cuvânt curge
râu de lumină
ca o hartă
ce trebuie descifrată.
Un cifru de foc
ce topește cerul de gheață
al necunoașterii
și al neputinței.
Spre vindecarea binelui
trebuie dezlegat adâncul neștiut
a unui ocean
de alte cuvinte...
Dezlegând misterul
neștiind să înoți,
mori sufocat
în anonimat.
[...] Citește tot
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strada de la răscruce
Când au venit ploile
s-au șters urmele pașilor,
vântul a adunat
prea multe frunze
pe strada ce coboară
spre răscruce.
Fiecare stradă
este un om
un geniu
destin
virtute
viciu,
savantul uimirii
a fiecărei case
numerotată cronologic.
Toate acestea le știam
atunci când am început
să-mi caut strada
[...] Citește tot
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Sorin George Vidoe despre copilărie
Cel ce privește și vede
Privesc și văd copiii plângând,
lacrimi stând după gratii,
privesc și Îl zăresc pe El,
crucificat sub cer,
privesc și văd în curte un miel,
în poartă un clopot din flori,
sub teiul pitit după casă
un blid cu colivă-negrită,
corbii deasupra roată,
icoane cântând în zăpadă,
iar clopotul bate și bate...
Tata pleacă din casă,
tăcere albă peste toate câte văd
și cruci înghețate-n morminte.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima noapte
Din casa tatălui meu izvora cristalul vieții,
pe maluri de apă, în alunecare dreaptă,
am sădit copac, din care copiii mei culegeau roadele,
mâinile mele înverzite se răsfirau către stele,
vorbele mele erau condeie de fier, încrustate-n stâncă.
Cântecul meu urca treptele adâncului,
eram un vuiet al marilor evadări, către alte veacuri.
De pretutindeni izvora din pământ Zeul-Om,
înhămat la plug.
poezie de Sorin George Vidoe din Jocul metamorfozelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Sorin George Vidoe despre muzică
În toamna nesfârșită a vieții
O, Doamne,
am ajuns să-mi văd amurgul
ca un copac ce-și pregătește
în toamnă târzie
așternutul hibernal.
Ca și copacul de frunze scuturat,
mă văd un alt copac,
imagine nesfârșită a vieții
în oglinda apelor netulburate.
Iar dacă vântul potrivnic din cer
nori negri semăna-va spre mine,
cu resemnare, în cele din urmă,
în propria mea oglindă
cu amintiri duioase
voi merge spre început.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi caut casa-n miez de iarnă
Îmi caut casa-n miez de iarnă
Când albe stele stau să cearnă
Când doarme satul printre cetini
Uitat de mine și de prieteni,
Când luna picură în sânge
Și cumpănă fântânii plânge,
Când vântu-n chiot de zăpadă
Îmi iese-n cale să mă vadă,
Când dorul nesfârșit mă cheamă
Prin somnul zbuciumat de mamă,
Când pașii ce mă poartă suie
Spre ușa răstignită-n cuie...
Îmi șterg o lacrimă uitată
Și stau la sfat cu tine, tată!
poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Sorin George Vidoe, adresa este: