Simion Cozmescu

Descântecul

un descântec plutea în apele colorate ale acelei dimineţi
femeile purtau măşti de chihlimbar şi îşi lăsaseră condurii acasă
desculţe lunecau în îmbrăţişarea cuvintelor care le întâmpinau
sărutându-le gleznele şi mirarea fericirii
străzile se desfăceau în răsfăţ sub pielea tălpilor înfiorate
pomii cu ramurile şi frunzele lovind în aer păreau pui de păsări
pregătindu-se de zbor

smulgeam mască după mască
unele femei ţipau şi din cer cădeau sunete verzui amare
asfaltul făcea mici valuri concentrice la impact
altele se prăbuşeau şi se descompuneau în îndepărtări
şi întâmplări încă necunoscute
câteva au râs batjocorind şi dinţii le străluceau a beţie de adolescent

una singură mi-a mulţumit tristă spre marginea oraşului

dar nu erai tu

poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va ninge printre umbre

păşeşte printre momente
nu le speria
dacă e nevoie îngenunchează
şi linişteşte-le spaimele
simte în palmă pâlpâirea
luminii din ele

ai dansat ultima dată pe acea şosea
care despărţea cireşii de mai de
caişii lui septembrie
treceam în drum spre miazănoapte
ai spus opreşte vom aştepta ploaia
ninsoarea între aceste palme ale pământului
deschise într-o dorinţă de cer
am oprit şi am aprins o ţigară
îţi auzeam murmurul şoptit erai ploaia care aştepta cuminte
mişcările tale linişteau frunzele şi norii silhui
rochia albă răsfira aerul învolt
şoseaua a dispărut în urma noastră
s-a prelins pe obrazul acelei călătorii

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să vă spun vouă

Am să vă spun vouă,
celor care nu respiraţi,
dar atrageţi trecerea timpului,
lăsaţi-vă trupul chezaş pentru găzduirea presimţirilor,
profeţiilor şi fluidelor destine,
părăsiţi-vă gândurile la marginea oamenilor,
cei care încep acolo unde vă sfârşiţi voi;
ridicaţi-vă prin pădurile de fiinţe,
prin munţii trăirilor,
voi, cei care împietriţi sunteţi şi nu urmaţi aerul,
apa sau curgerea amintirilor;
închinaţi-vă în catedralele din sângele versurilor,
deschideţi uşi în voi la fiecare bătaie a duhului
care vrea să intre prin gura voastră inexactă şi
vrea să formeze ochi, inimă, vintre, plămâni.

Am să vă spun vouă, lucrurilor şi nelucrurilor,
celor care aşteptaţi îngânduraţi în gândurile mele,
neîncrezători în moartea voastră,
ridicaţi-vă şi iubiţi.

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul măturătoarei de fluturi

ea mătura fluturii de peste zi,
frumoşii, mătăsoşii, foşnitorii fluturi.
ea îi mătura morţi,
îi mătura roşii, albi, violeţi, albaştri,
galbeni, turcoaz şi portocalii -
acopereau aleile transparente de sticlă,
care vibrau în vântul de înserare.
eu, pe banca din oase ceruite,
îi urmăresc unduirea corpului sub rochia,
voalul de fantezie cu motive de fluturi vii.
la fiecare mişcare a frumoasei, mătăsoasei
măturătoare de fluturi,
simt cum mă topesc până ce din
mine nu rămâne decât un fluture negru,
care se-aşază pe umărul femeii ce murmură
un cântec uitat de toate amintirile mele.

închid ochii în timp ce înmiresmate flori de câmp
se îndreaptă spre mine,
un fluture negru

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Din degete îmi curgeau străzi prelungi
cuvintele se plimbau în silabe albe sau colorate
străzile duceau în parcuri unde lumina cânta prin ramuri
nu aveam nevoie de mişcare ca să înţeleg
aveam nevoie de inerţie de oprire într-un cuvânt
care să mă cuprindă
plimbarea ar fi fost o respiraţie peste febra unui sentiment
suflarea mamei peste o frunte arzândă de copil
care creşte prea repede pentru o copilărie mult prea scurtă
din degete îmi curgeau străzi care hoinăreau prin oameni
admirându-le inima şi ochii de culoarea lemnului neştiutor
odihnindu-se într-o poezie scrisă pe un laptop prăfuit
eram noapte şi eram poate primăvară
sigur nu eram om
pentru că prin mine nu se plimba nicio stradă
iar degetele le păstram cu nostalgie
de pe vremea când eram
copilărie

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări şi înnoptare

(Această noapte)

o neliniştire a copacilor simţind furtuna
mă atinge
îmi răsfiră umbra peste inima ta

nu ai întrebat de mult de mine
din priviri măcar
ce mai fac
pe cine mai iubesc zilele astea
dacă îmbătrânesc sau m-am oprit
dacă mai am bicicleta aceea veche
Ucraina,, bătrână şi ortodoxă"
cum îi spuneai

tu întrebi
pietrele
cum se mai simt
drumul
cum o mai duce

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit vara

ţi s-au liniştit cocorii sub piele
îţi spun mângâindu-ţi bătăile inimii
surâsul tău face să zăngăne portocalii în Corfu
a venit vara şi toate călătoriile încetează în apropierea soarelui
pereţii sunt aripi legate cu ceară
şi odăile care ne ţin prizonieri s-au prăbuşit
un lan cu flori şi o tăcere între ape ne sunt aproape
şi ne sunt departe
cireşi zdrenţuiţi sperietori de răsărituri
vin întrebându-ne dacă nu avem să le dăm ceva
fie şi o privire sau câţiva fluturi amari
din recolta de anul trecut
în schimb ne lasă un crâmpei din umbra lor
pe care îl îngropăm între rododendroni

bineînţeles că vom face dragoste
la urma urmei şi moartea nu e decât un copil din flori
pe care îl naştem deopotrivă
amante şi amanţi

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Staţie fără călători

ce umbre noi mai nou
ne ies prelungi dintre tâmple
ai observat

locul meu se năruie lângă locul tău
ca-ntr-o banchiză în vara polară
ne îndreptăm stângaci dungile de pe suflete
mai sufli un fir de păr
o firimitură imaginară
mă cerţi şi dacă port un tricou şifonat
când mă visezi
mă uit la tine nevinovat dimineaţa
cred că te enervează

aseară strada s-a ridicat peste oraş
cu tot cu stâlpii de iluminat
a fost întuneric şi linişte
nimeni nu a mai venit sau trecut în această noapte
aşa am observat acele umbre dintre tâmplele noastre
pentru asta a trebuit să te visez şi aveai un capot demodat

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa adormită

era cea mai frumoasă fată din oraş
visele ei străbăteau adolescenţii transparenţi
din fluidele cartiere ale oraşului stingher
ea visa şi undeva un adolescent se ridica de la pământ
ca o păpădie
dispărea în scurt timp cu un pocnet sec
de os rupt
în curând
străzile vorbăreţe apartamentele fragile
şcolile ipohondre cafenelele mătăsoase
parcurile lenevoase
erau pustii de adolescenţii transparenţi
lipsiţi de vise ai acelui oraş

într-o zi fata se trezi tuşind
sângele roşu îi păta batista
soarele lumina neputinicios prin geamuri livide
au crezut că e o alergie la ambrozie sau puful
care plutea în acele zile neobişnuite prin aerul veşted
dar fata se stinse

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A treia secundă

Îmi odihnesc adesea uitătura rece,
privirea ştearsă sau nu,
peste un popas al tău în viaţa mea -
mi se pare că m-ai uitat.
Ca pe un muc de ţigară prea puţin sărutat
prea puţin alintat de buzele tale...
O, Doamne, licărul,
scânteia fiinţei mele
se pierde pe coridoarele
şi fulguiala altor destine.
Ştiu ce îmi spui dinainte, popas al limbii
pe versuri din coral.
Inima mea şi-a făcut atol,
inel de logodnă în mările calde
sub jumătatea clepsidrei tale de creion,
pudră, machiaj... toate cele...
Nu ştiu bine cum se numesc, dar ştiu că fac parte din tine.
Iubesc trezirea, adormirea ta.
Mireasma ta. Pielea ce înfloreşte sub fiecare sărut.
Uit de obicei fiecare vis al tău.

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!