Sibiana Mirela Antoche

Când viaţa...

Când viaţa mi te-mparte cu vântul sau cu ploaia, iar lacrimile mele vor năpădi-n asalt
Atunci să ştii, iubite, că nu-mi ajunge viaţa să-nving a mele gânduri ce-s pietre de bazalt.

Mă prăbuşesc sub timpul ce vântură vremelnic şi trece peste noi şi nu se vrea opri,
Speranţă-mi este visul ce-l port de-o veşnicie şi-mi dă puterea-n suflet de-a tace şi-a iubi.

Ferestre se deschid şi pârguie-n cer luna şi scapără în raze şi-n lungi săgeţi de-argint,
Timidă, noaptea-n pernă se-ascunde printre stele, ne-nvăluie-n misterul blestemului alint.

Împart curând nectarul sorbit cu-atâta patos între hingherii sorţii şi vremea de apoi
Şi fur din taina clipei şi dau virtuţi iubirii să-nfrunte orice-obstacol şi zbuciumul din noi.

Păşind sfioşi în ziuă, în freamăt de lumină, ne-mpiedicăm sărutul în ciotul de-nceput,
Îmbrăţişaţi, ne pierdem în calmul dintre valuri a mării de iubire ce macină tăcut.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urletul demonic al ultimei ninsori

Un gând, sfidând lumina, străfulgeră văzduhul,
Întemniţând puiandri de ochi spintecători,
Cruţându-le vederea, păcatele-şi dau duhul
În albia genunii cucernicei terori.

Cad blocuri zdrenţuite, în tencuieli de sânge,
Pe braţul stâng al păcii, zdrobit în os, de flori,
La sânul unei roabe un prunc, în lapte, plânge,
În urletul demonic al ultimei ninsori.

Se-ntunecă amurgul, iar movul cade pradă,
Încenuşând în buncăr banchete, reci, de nori,
Se zbat zăgani de tablă, în gemete de sfadă,
Zdrobind dezlănţuiţi alt răsărit de zori.

Dorm clipele confuze prin vreascuri de ruine
Şi nu tresar de gloanţe şi nici de fumul gros,
Sfârşesc nevinovate, sub scârţâit de şine,
În pulberea uitării, de-un vultur odios.

[...] Citeşte tot

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumina toamnei

În lumina toamnei izvorăsc nelinişti
Din tristeţi pornite într-un ochi neplâns,
Văduvite umbre de adânci oprelişti
Scormonesc păcatul prafului nestrâns.

Caravane tulburi trec în mare grabă
Parfumând văzduhul într-un damf vinos,
Vântură-n butoaie strugurii în boabă
Închinând licorii un profund prinos.

Doldora, gutuia rotunjeşte-n geamuri
Pân' ce isprăveşte ultim fulg de nea,
Ascultând tăcută muguri sparţi în ramuri
Într-un timp albastru ca de peruzea.

Curcubeu de frunze seamănă pământul
Alintându-i şoapta în mirabil strai,
Degradeu de galben tăinuie veşmântul
Toamnei cât e pusă serios pe trai.

[...] Citeşte tot

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuni de viaţă

Într-un sfârşit de primăvară doi tinerei se-ndrăgostesc,
Nebuni de viaţă, rupţi de lume, uzi leoarcă-n ploaie povestesc
De dulcea lor copilărie, de şirul lungi de amintiri
Mucând cu saţ din fericire în seara primei întâlniri.

Dar clipele trecură-n grabă, iar ei în noapte-mbrăţişaţi
Plutind sub teii daţi în floare, ameţitor de-amorezaţi
Îşi iau sfios la revedere, dar necrezând nici ei ce spun,
Privindu-i lunii întristarea mai stau vreun ceas sub un alun.

De mână strânşi nu-şi iau privirea, iar unul altuia-şi zâmbesc,
În scurtul timp şi-au zis romane, dar maratonul nu-l opresc,
Şi ploii-i place când iubirea se lasă dusă de-al ei val
Oprindu-şi stropii şi-ascultând-o îşi trage ancora la mal.

Ce lungă noaptea le părură... ce dor în pernă clocotea...
Fiorul dragostei supreme în piept năvalnic năpustea,
Povestea prinde rădăcină când două suflete iubesc,
Niciun taifun nu poate-ntoarce locomotiva ce-o pornesc.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cerul tău de stele

Îmi plâng, măicuţă, ochii şi gândul mi-e la tine
Sperând să-mi leg tristeţea de ţărmul unui vis
Şi-n cerul tău de stele să-ţi aminteşti de mine
Aşa cum asprul dor în pieptu-mi cald n-a stins.

Potopul de sudoare pe fruntea nopţii geme
Durerea aţipind-o în udul pernei moi,
Cădelniţa de lacrimi preaplină-i de o vreme
Sporind neconteneşte în ropotul de ploi.

Mă-ncorsetează timpul în lanţul de secunde
Trezindu-mă din goană, grăbindu-mă spre-apus,
În somn te caut, mamă, şi-mi eşti demult niciunde,
Doar chipul să ţi-l mângâi, m-aş bucura nespus!

Stau întrebări la colţuri şi-aşteaptă ostenite:
Ţi-e pâinea caldă, mamă, ţi-e sete ori ţi-e greu?
În bulgărul de suflet sunt griji firesc sădite,
Nevolnic bat la poarta-mi chemându-te mereu.

[...] Citeşte tot

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuni de viaţă

Într-un sfârşit de primăvară doi tinerei se-ndrăgostesc,
Nebuni de viaţă, rupţi de lume, uzi leoarcă-n ploaie povestesc
De dulcea lor copilărie, de şirul lungi de amintiri,
Muşcând cu saţ din fericire în seara primei întâlniri.

Dar clipele trecură-n grabă, iar ei în noapte-mbrăţişaţi,
Plutind sub teii daţi în floare, ameţitor de-amorezaţi
Îşi iau sfios la revedere, dar necrezând nici ei ce spun,
Privindu-i lunii întristarea mai stau vreun ceas sub un alun.

De mână strânşi nu-şi iau privirea, iar unul altuia-şi zâmbesc,
În scurtul timp şi-au zis romane, dar maratonul nu-l opresc,
Şi ploii-i place când iubirea se lasă dusă de-al ei val
Oprindu-şi stropii şi-ascultând-o îşi trage ancora la mal.

Ce lungă noaptea le părură... ce dor în pernă clocotea...
Fiorul dragostei supreme în piept năvalnic năpustea,
Povestea prinde rădăcină când două suflete iubesc,
Niciun taifun nu poate-ntoarce locomotiva ce-o pornesc.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu cine eşti?...

- De unde, Doamne-ai adunat atât parfum de primăvară
Şi l-ai pictat în cuib de flori, dantelării, rochii de seară?
- De unde, Doamne, ai ştiut c-o să ne placă-nmiresmarea
Şi n-ai uitat nicio petală să-i asortezi în ram culoarea?

- De unde, Doamne-ai învăţat să slobozeşti din cer divinul,
Să ne îmbeţi în dulci arome, să ne alinţi în ochi seninul?
- De unde, Doamne-atât frumos? Din câte lumi l-ai frământat
De-ai reuşit să ne surprinzi... încântător, ne-ai fermecat?

- De unde, Doamne, te-ai gândit a tale porţi să le deschizi
Şi Raiul florilor cereşti în largi poiene să le prinzi?
- De unde, Doamne-au coborât atâtea leacuri pe pământ
Şi-ai contopit într-un delir balsamuri ce se vor descânt?

- De unde, Doamne-ai revărsat atâta dragoste deodat'
Şi-ai presărat miresme-n flori şi ne-ai iubit... şi ne-ai iertat?
- Şi totuşi, Eu vă înţeleg, v-ascult durerile lumeşti,
Dar, tu, creştine păcătos, de ce te miri? Tu, cine eşti?

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Anotimpuri pastelate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am prins dor de tine, vară!

M-ai chemat la tine, vară, înfloriţi îs trandafirii,
În al tău balsam mirific mă seduci cu harul firii,
Dovedeşti a fi regina verdelui fără hotar
În grădina-ţi rai de floare, curcubeu pe sub frunzar.

M-ai atras cu dulcea-ţi rază dogorândă de la soare
Pe nisipul fin al plajei din al ţărmului de mare,
M-ai adus pe vârf de munte să-i cunosc nemărginirea
Cât cuprind cu ochii roată, codrului să-i văd nuntirea.

M-ai făcut să-ţi simt mirosul fânului abia cosit,
Roua florilor să-ţi scutur pe păşunea ce-a dospit,
Tropotind pe dealuri caii, mieii zbenguind de zor,
Limpezi ape curg la vale, reci pornite din izvor.

M-ai vrăjit cu-mpărăţia spicului ce urcă-n cer
Zvelt, triumfă şi încântă, bob de aur în mister,
M-ai poftit la o plimbare pe-o alee cu castani
Sau pe-un lac să-ţi văd plutirea nuferilor mari, bălani.

[...] Citeşte tot

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfabetul iubirii

iubirea-i taina clipelor nescrise
e cheia ce uneşte doi străini
ea nu trădează fluturii de vise
le curăţă aripile de spini

iubire-ai ca o lebădă pe ape
ca ‘naltul zbor al marelui condor
e lacrima ce picură sub pleoape
când rănile nestinse aspru dor

iubirea-i iarba udă-n stropi de rouă
zefirul ce-n timpane-l resimţim
miracolul cerescului când plouă
e dulcele şi-amarul pân' sfârşim

iubirea-i curcubeul dintre nouri
e tot ce ne-nconjoară cât trăim
e micul vals al marilor ecouri
pe ringul ce-am ales să dănţuim

[...] Citeşte tot

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna lungilor vecernii

Nu mai port în mine teama de-a păşi spre întomnare,
E firesc să-mi fie galben tivul fustei lungi şi creţe,
Îl brodez cu foi de ceapă, deznodându-l de tristeţe,
Rup din vechea sa dantelă putrezita-i destrămare.

Zbor cu aripi de egretă peste-ntinsul rece-al deltei,
Curăţ trestiei privirea cenuşie şi mâhnită,
Simt cum umbra-i mă-nfăşoară şi în ea sunt strejuită
Ca-ntr-o mantie şireată, potolindu-mi chinul setei.

Scutur movul din amurguri prefăcându-l în cerneală,
Să-i fac plinul călimării ce-a secat în plină vară,
Iau din galbenul gutuii învelită-n puf şi ceară
Şi-mi cos nasturii cămăşii şi tighelul de pe poală.

Vând castane îmbrumate pe-o tarabă ruginită,
Vineţiul cer tocmeşte, să primesc la schimb narcise,
Iau muşcatele-nflorite, le-mprumut pe-un ţoi de vise,
Să-nroşească primăvara, cea pe care-o vreau ursită.

[...] Citeşte tot

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!