Sandrina-Ramona Ilie

Cântecul tristeţii

despre suflet, numai în şoaptă
uneori, chiar şi şoaptele
pot fi fatale

poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de copil

oamenii iubiţi,
nu mor,
nu au morminte,
ei se mută definitiv în noi

chiar ieri,
bunica frământa pâine, pe vatra
care i-am ridicat-o în mijlocul inimii
şi mă chema de la joacă

bunicul
îmi împletea o coroniţă din flori de câmp
şi stătea pe scăunelul verde, scorojit,
în pridvorul sufletului

câteodată,
reconstruiesc casele lor bătrâneşti în mine,
curtea, grădina şi valea din spatele grădinii,
iar ei ştiu să se întoarcă mereu acolo

[...] Citeşte tot

poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caută-mă, până te vei găsi!

mi-ai spus, că te vei întoarce în timp să mă iubeşti,
iar eu, te-am privit adânc, suspinându-te în mine ca şi cum aş fi murit,
dar nu murisem, dragul meu. eram vie, acolo, în faţa ta,
în timp ce tu mă căutai în alte lumi, în alte timpuri, să îţi ştergi păcatele
m-am ridicat pe vârfuri, ţi-am zâmbit sărutându-ţi fruntea
şi ţi-am spus: dacă nu mă poţi iubi acum, nu mă căuta în alte timpuri! e în deşert!

în timp ce plecam, paşii mei mureau unul câte unul,
până nu te-am mai zărit, nu te-am mai desluşit, nu te-am mai durut, nu m-ai mai sfâşiat. sunt liberă! mă pot întoarce oricând pe urmele paşilor mei,
eu ştiu că tu nu ai fost niciodată acolo. mă cauţi. în alte vieţi,
alte femei, alte amintiri
te-ai rătăcind, rătăcindu-te în cei care ţi-au decis soarta

ce nu ai înţeles tu, este că iubirea nu e o alegere! noi da!
viaţa, fericirea, oamenii de lângă noi, ce băgăm în gură, în minte,
dar nu ce simţim în suflet!

caută-mă, până te vei găsi!

poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldaţii duc lupte, mor şi şterg răni

sunt un soldat
care se încăpăţânează să înainteze prin el, deşi, uneori, drumurile se înfundă,
ajung la răscruci de mine cu mine, de mine cu tine,
iar uneori, când drumurile se închid cu totul, mă găsesc zidită ca Ana lui Manole
şi mă mai eliberez o dată. mai eliberez o teamă, o slăbiciune, un lanţ.
sunt un soldat care se încăpăţânează să înainteze fără hărţi, fără arme,
chiar dacă viaţa mă mai aruncă în mijlocul unor bătălii, iar eu nu am nimic,
decât o inimă pe care o bag la înaintare. şi mor.
mai moare o iubire, mai moare o încredere, mai moare o bucată adâncă din mine,
mai mor nişte vise, dar eu sunt un sodat şi nu contează.

ce dacă mai mor o dată?

soldaţii se ridică din morminte, mai şterg o rană, mai şterg o moarte
şi merg mai departe. eu sunt aşa cum spunea tata:
un soldat neinstruit care are mai multe inimi de rezervă, din prea multă dragoste.
care crede în drumuri nestrăbătute. uneori, ajung la luminişuri de mine cu tine,
de mine cu mine şi înţeleg de ce soldaţii stau mereu de veghe,
nu dorm şi nu bat pasul pe loc

[...] Citeşte tot

poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!