Rainer Maria Rilke

Când aproape ca-n inimă poţi auzi

Când aproape ca-n inimă poţi auzi
ceasuri bătând fără grabă,
şi când cu voce slabă,
lucrurile se-ntreabă:
eşti aci? –:

Atunci nu-s acel ce-n zori se trezeşte,
noaptea un nume îmi dăruieşte,
pe care, ziua, oricui l-aş spune,
temeri adânci i-ar stârni –

Orice uşă
De-a mea se supune...

Şi atunci ştiu că nimic nu moare,
nici o rugă şi nici o mişcare,
(pentru asta, orice lucru-i prea greu)
copilăria-mi întreagă şi mare
este veşnic în jurul meu.
Singur nu-s niciodată.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Stă moartea, o infuzie albăstrie,
uite,-ntr-o ceaşcă fără farfurioară.
Un loc atât de straniu pentru-o ceaşcă:
pe dosul unei palme stă. Ce bine
se vede pe-arcuirea smălţuită
spărtura toartei. Prăfuită. Şi
pe rotunjimea-i scrie şters: «Nădejde».

Asta citi, la un dejun, demult,
cel căruia-i menită băutura.

Dar ce făpturi sunt oare
ce trebuie cu-otravă să le-alungi?

Altfel ar rămânea? Sunt ahtiaţi
după mâncarea asta chinuită?
Prezentul dur eşti nevoit să-l scoţi
din gura lor ca pe-o dantură falsă?
Atunci ei gângăvesc. O, gângăveli...
..................................................................................

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XIX

Undeva într-o bancă auru-şi are răsfăţatul cămin,
cu multe mii se împacă. Dar cel care cerşeşte,
orbul acela, nici cât paraua de-aramă nu preţuieşte,
e ca un ban rătăcit, ca ungherul de praf sub un scrin.

În prăvăliile-adânci, aurul e ca acasă şi domn,
se deghizează părelnic în blănuri, mătase şi floare.
El însă, Tăcutul, stă, între-o suflare şi altă suflare
a imensului aur care respiră şi-n veghe şi-n somn.

Ah, orişicât s-ar închide, noaptea, palma deschisă neîncetat,
mâine destinul iarăşi o ia şi-n fiece zi
i-o ţine întinsă: clară, mizeră, neocrotită.

De-ar înţelege-n sfârşit cineva, şi-ar slăvi, tulburat,
îndelungata statornicie ce doar în imnuri se poate rosti.
Şi numai de zei poate fi auzită.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea lui Cristos

De nu erai atât de simplă, cum putea
să ţi se-ntâmple ce-i în noapte-o rază?
Un zeu ce peste neamuri detuna,
se face blând şi-n tine se-ntrupează.

Mai mare fu-n închipuirea ta?

Ce e mărirea? Prin mulţimi pe care
el le străbate, trece dreapta-i soartă.
Nici chiar o stea nu are-aşa cărare.
Vezi, aceşti regi mărirea poartă,

si la picioare-ţi cară şi-ţi deşartă

comori pe cari le cred neîntrecute,
şi de-acest dar poate te miri tăcut –:
dar uită-te-n ale năframii cute,
cum de pe-acum el toate le-a-ntrecut.

Tot chihlimbarul peste mări trecut

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Viaţa Mariei, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, veşnicule, mi te-ai arătat

Tu, veşnicule, mi te-ai arătat.
Şi te iubesc ca pe un fiu iubit,
care demult, de mic m-a părăsit,
căci pe-acel tron destinul l-a chemat,
de unde ţările apar ca văi.
În urmă am rămas ca un moşneag
ce nu îşi mai pricepe-acum feciorul,
şi lucrurile noi le ştie vag,
spre care pe vlăstar îl mână dorul.
Uneori tremur de norocul tău,
ce pe străine nave a pornit,
uneori iar te vreau în sânul meu,
în bezna asta care te-a hrănit.
Mi-e frică uneori că nu mai eşti,
când vremea-ncepe-n mreje să mă ţie.
Citesc atunci în evanghelii: şi trăieşti,
şi orice rând de veşnicia-ţi scrie.

Sunt tatăl; totuşi fiul e mai mare,
e tot ce fuse tatăl şi cel care

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, tu, iubită

O, tu, iubită
dinainte pierdută, niciodată-ntâlnită,
eu nu mai ştiu care cântec ţi-i drag.
Nu mai încerc, când viitorul vine,
să te găsesc. Toate marile
imagini din mine, priveliştea văzută-n zare,
târguri şi turnuri şi poduri şi
nebănuite cotituri de drumuri
şi vlaga acelor tărâmuri
cutreierate pe vremuri de zei:
toate în mine se-nalţă
spre slava ta, tu pierdută mereu.
O, tu eşti grădinile
pe care le-am privit cu-atâta
nădejde. O fereastră s-a deschis
în casa de ţară: – şi tu, gânditoare,
aproape c-ai intrat după mine. Am găsit
uliţe pe care tocmai trecuseşi,
şi uneori oglinzile vitrinelor
erau înc-ameţite de tine şi răsfrângeau speriate

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg în Skania

Parcul e sus. Ca dintr-un foişor,
din umbra lui acuma mă cobor
şi ies în şes şi în amurg şi-n vânt,
acelaşi vânt pe care-l simt şi norii,
apele limpezi şi aripa morii
ce-n zarea cerului se învârteşte.
Acuma sunt şi eu un lucru-n mâna lui,
din toate-aceste ceruri cel mai mărunt. – Priveşte:

Acesta e un singur cer?
O limpede, albastră nesfârşire
pe care-aleargă nouri străvezii,
şi-ngrămădiri de alb din când în când,
şi-n zare tonu-acela cenuşiu, subţire,
pe fondul roz al serii ondulând,
şi peste toate calma strălucire
a soarelui care apune.

Stranie alcătuire
în sine zbuciumată şi sprijinită-n sine,

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc acolo oameni, flori palide sub zgură

Trăiesc acolo oameni, flori palide sub zgură,
şi mor uimiţi de-o lume-mpovărată.
Şi că se schimbă-n hâdă strâmbătură
surâsul lor de gingaşă făptură,
nu vede nime-n noaptea-nfricoşată.

Ei merg pe uliţi, înjosiţi, bătrâni,
de-absurde lucruri cărora slujesc,
şi hainele pe ei se veştejesc
şi-mbătrânesc frumoasele lor mâini.

Mulţimea nu îi cruţă, îi apasă,
deşi sunt slabi, cumva şovăitori,
doar câini străini ce nicăieri n-au casă
merg uneori, tăcut, în urma lor.

La sute de călăi ei sunt ostateci,
şi orice oră-i strigă şi-i arată;
lângă spitale-aşteaptă singurateci
ziua intrării, ziua-nfricoşată.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie şi moarte, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deţinutul

I

Mâinii mele-i rămâne
un gest cu care-nspăimântă;
pe vechile pietre
pică jilav din stâncă.

Aud doar acest ciocănit,
şi inima-mi bate şi-ngână
al stropilor mers istovit şi piere-mpreună.

Mai iute de-ar picura,
un animal de-ar veni.
Mai luminos fu cândva –.
Dar ce putem şti.

II

Gândeşte-te, ceea ce-i cer acum şi vânt,
şi gurii tale aer şi ochilor tăi zi,

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt prea singur pe lume şi totuşi nu-s singur destul

Sunt prea singur pe lume şi totuşi
nu-s singur destul,
orice ceas să-mi fie sfinţit.
Sunt prea ne-nsemnat pe lume şi totuşi
nici mic nu-s destul
să pot fi în faţa ta
ca un lucru-nţelept, tăinuit.
Voinţa mea o vreau şi vreau pe-al faptei
drum
Să duc voinţa mea;
vreau în tăcute vremi,
şovăitoare oarecum,
când se-apropie ceva,
să fiu între cei ce ştiu
sau singur să fiu.

Vreau fiinţa toată să-ţi reflect, să-ţi sorb,
nicicând să nu fiu prea bătrân sau orb,
să îţi pot ţine chipul greu, şovăitor.
Vreau să mă desfăşor.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!