Lista completă, pagina 8
În noaptea aceea era clar de lună
În noaptea aceea era clar de lună,
Când noi ne-am contopit în Univers,
Din mintea mea nimic nu mi s-a şters,
De-atunci, de când visat-am împreună.
Am aşteptat ca luna să apună,
Privind-o cum aleargă-n lungu-i mers,
S-au transformat cuvintele în vers
Şi-apoi ţi le-am făcut ţie cunună.
O noapte doar, din mii de nopţi trecute
A fost altfel la chip şi semănare,
S-anfiripat în gânduri neştiute,
Pentru-a aminti eterna preschimbare.
Alerg mereu spre zări necunoscute,
Cu vraja unei nopţi de înfiorare!
sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În strălucirea nopţii
În strălucirea nopţii e vis şi armonie,
Când greierii mei cântă o tristă simfonie,
Când luna se revarsă cu blânda-i alinare
De mituri şi legende ascunse-n depărtare,
Din care oameni fac înlănţuiri divine,
De mult de tot create şi-apuse pânʼ la mine.
E linişte afară şi-n gândurile mele,
Pe cer e-o mare-albastră în infinit de stele,
Ce-şi ard în veşnicie sfioasele lumini,
Când simt că ochii mei de încântare-s plini,
În strălucirea nopţii mă pierd ca-n alte dăţi,
Cu taina ei de-acuma şi din eternităţi.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe-ai mei strămoşi îi văd pe cai dormind
Pe-ai mei strămoşi îi văd pe cai dormind
Tot timpul pregătiţi să intre în lupte
În zale, nopţi şi zile ne-ntrerupte
Cu lănci, cu săbii şi-arcuri ce se întind.
Când se-aud cai în zare, tropotind,
Văd tineri sau bătrâni cu feţe supte
Atenţi sunt la semnale întrerupte,
Ca şi la focuri ce pe deal se-aprind.
Un singur gând pe oameni îi frământă
Ce-a devenit şi crez şi legământ:
Să învingă sau să moară; în foc se-avântă,
Să apere pământul drag şi sfânt.
Prin fapta lor istoria cuvântă
Că-ai mei strămoşi sunt Ţară şi pământ.
sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De când ne ştim pe acest pământ am fost
De când ne ştim pe acest pământ am fost
Fii demni din neamuri de români şi daci
Legaţi ca şi-o pădure de copaci,
Leagăn măreţ şi vatră şi-adăpost.
Noi împlinim în lumea noastră-un rost
Şi-n ceasuri grele avut-am buni cârmaci,
Străbunii au dat în timp nedrept haraci,
Dar niciodată îngenuncheaţi n-au fost.
Ni-i glia gând şi vatra noastră bună
De mii de ani doar vatră strămoşească
E muma noastră, muma cea străbună,
Cu munţii şi câmpia părintească
La pieptul ei ca pe copii ne-adună
Cu grija ei tot demni ca să ne crească.
sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu poţi!
Nu poţi amintirea oricum, s-o arunci,
Nici vorbele tale, nici clipa de-atunci,
Nici lacrima grea pe chipul tău plâns,
Nici braţele tale cu care m-ai strâns!
Nimic din ce-a fost rămase în mine,
Pe care destinul le leagă de tine.
De-aceea alerg prin timp înapoi,
Cu tot ce înseamnă o lume din noi.
Şi întind al meu braţ, încerc să te prind,
Aievea de-ai fi, să nu mă desprind,
Imagine dulce te-apropie-ncet,
Pe drumul de seară cu-amurg violet.
Când gândul mă-aleargă pe-ntinderi de ape,
Iar chipul tău galeş se-aşază pe pleoape.
sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi, nici în vis nu-i chip să ne desprindem
Am adormit cu gândul dus spre tine
În inimă arzând un foc nestins,
Din vraja amăgirii, te-ai desprins,
Ca să revii, din nou, în vis, la mine.
Balsamul dragostei ce-avea să-aline
Un dor înfrigurat, de mult aprins,
În jocul întâmplării noi ne-am prins
Şi-am dat uitării noastre, vechi suspine.
Încet, încet, se mişcă-al vieţii ceas,
Dar neîntrerupt şi noi cu el ne prindem,
Că niciodată noi nu am făcut popas
Şi nici în vis nu-i chip să ne desprindem
În marea trecere ne-om lua rămas
Când unul, de-altul, nu-o să mai depindem!
sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Străvechea mea cetate de pe Jiu
(omagiu Craiovei – Cetate a Banilor Olteni)
Străvechea mea cetate de pe Jiu
Ţi-aduc pios umila mea cinstire,
Cu anii ce mi-ai dat de găzduire
Îngăduie-mi, să mă consider fiu.
Aşa frumos aş vrea să te descriu,
Că-ţi port doar sentimente de iubire,
Legat de tine sunt prin mii de fire
Şi am trăit pe vatră şi te ştiu.
Atăţia ani de tine ce mă leagă,
Se-adună acum în stol şi mă-nfierbântă
Şi te-oi simţi în mine-o viaţă întreagă
Cetatea mea de vremuri neînfrântă,
Prefaceri noi mi te-au făcut mai dragă,
Înscrise în istoria prea sfântă.
sonet de Petre Gigea-Gorun din Cent poemes dʼamour
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sculptură a naturii
Sculptură eşti, gingaşă, a naturii
Cu sâni frumoşi ca marmora cea albă
Cu înflorit surâs în colţul gurii,
Cu forme-armonioase prinse-n salbă.
Al tău de aur păr vărsat pe pernă
E-o mantie superbă până-n brâu
Şi-n revărsarea-i dulce şi eternă
Te-aseamănă cu unda unui râu.
Duioase mâini aduc din adieri
Nemăsurata taină a iubirii
Un farmec neîntrerupt de mângâieri
Dă noi dimensiuni nemărginirii
Pe pat de flori aş vrea să dorm cu tine
Când luna peste noi se joacă-n raze
Să desluşesc privirile-ţi senine
Şi să te simt în mii de ipostaze.
poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O zână
O zână stă-n cerneală şi mă ceartă
Că vremea, când n-am scris s-a scurs deşartă
Şi-o lume-a stat ascunsă-n călimară,
Neîncercând nicicum s-o scot afară,
Ridică mâna şi mă dojeneşte
În vorbe aspre, dar îmi şi zâmbeşte
Şi-mi pune tocu-n mână, ca să scriu,
Cuvântul intră-n vers şi-n ritmul viu,
O taină descifrez şi vine-o alta,
Cioplesc în versuri cum aş da cu dalta,
Pentr că ea-şi făcuse pentru mine timp
S-aducă-o atmodferă de Olimp,
Cu chip de marmori şi cu flori de vis
În diademă – floare de cais,
Tu din adâncul somn astăzi mă scoală,
O, zâna mea, vrăjită din cerneală!
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pământul ce m-a dat
Pământul ce m-a dat mereu îmi cere
Să viu să-l văd asemeni ca-n trecut,
Asupra mea e-ntinsă a lui putere,
Că el m-a dat şi-aci el m-a născut.
Casa bătrână, vatra cea cu pruni
Şi vuietul prelung ce-l cântă plopii,
Cu dorul cel rămas de la străbuni,
Le simt pe toate-n mine când mă-apropii.
Mă văd copil cu sufletul de floare
Pe uliţa copilăriei mele,
Cu ochii blânzi, străluminând în soare,
În vraja lunii şi-n lumini de stele.
Plecat din sat, dar niciodată rupt,
Ce cu duioase daruri mă cuprinde,
Mi-e gândul tot la el, neîntrerupt,
Iar de a lui fiinţă nu mă pot desprinde.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă ştii un alt citat, îl poţi adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Petre Gigea-Gorun, adresa este:
