Lista completă, pagina 2
Cugetare lingvistică
La anii părului cărunt
E-o fericire a afla
Că, în sfârșit, românii sunt
Din nou români cu â din a!
epigramă de Paul Dumitrescu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf unui umorist
Lăsat-a-n urmă c-un surâs
O glorie postumă.
Ne-a părăsit murind de râs
La propria lui glumă!
epitaf epigramatic de Paul Dumitrescu din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Paradox feminin
La școala vieții, spus abstract,
Deși sunt surse ce irump,
Prostia - cel mai ieftin act -
Concret, ne costă cel mai scump!
paradox epigramatic de Paul Dumitrescu din ziarul "Viața Buzăului" (21 iunie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veterinarul
E medicul cel mai atent
Cu un bolnav, fiindcă vita,
Când se prezintă pacient,
Dă onorariul cu... copita.
epigramă de Paul Dumitrescu din Terapie intensivă (2011)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Receptivitate
Băieții mei, că-s vrednici toți,
Mi-au ascultat povața-n grabă:
Le-am zis: "Vedeți-vă de treabă!"
Și... am o droaie de nepoți!
epigramă de Paul Dumitrescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui epigramist fricos
Dânsul, ca să mu reclame
Lipsurile nimănui,
Scrie zilnic epigrame
Numai pe adresa lui!
epigramă de Paul Dumitrescu din ziarul "Viața Buzăului" (23 iunie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui chel cu barbă
Când se duce la frizer,
Îl întreabă cel ce tunde,
Serviabil și stingher:
- Cum să vă servesc și... unde?!
epigramă de Paul Dumitrescu din ziarul "Viața Buzăului" (21 iunie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reticență
Eu am citit poemul tău,
Să-l critic, nu ar fi frumos.
Iar dacă-l laud e mai rău,
Aș fi tratat drept mincinos!
epigramă de Paul Dumitrescu din ziarul "Viața Buzăului" (23 iunie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Madrigal oportunist
O, tu, irefutabilă Prostie
Cu-atâtea opțiuni majoritare,
De-acuma mă închin doar ție,
Fiindcă ai ajuns atât de mare!
epigramă de Paul Dumitrescu din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
In memoriam
În spiritul ideilor dreptății
E timpul să obținem pentru țară:
S-avem și noi "Statuia libertății"...
Măcar așa, ca piatră funerară!
epigramă de Paul Dumitrescu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Paul Dumitrescu, adresa este: