Lista completă, pagina 3
Lumea e plină de măști de sticlă. Te uiți și nu le vezi. Mângâi fața unei femei și nu simți masca asta de sticlă. Se îmbrățișează doi amanți și nu simt unul la celălalt masca de sticlă. Se sărută și nu simt. Mama își crește copilul și nu simte cum odată cu obrazul se lărgește și masca de sticlă. Nu, aceste măști nu se văd. Dar opriți-vă undeva, vroiam să le strig, și țipați, cereți ajutor, amenințați.
Octavian Paler în Viața pe un peron
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Multă vreme am crezut că ar trebui să mă tem de oameni care iți vor răul, de prieteni care pot trăda, de sentimente care pot provoca durere, de gesturi tandre care pot părea ridicole... Nu eram pregătit să pricep că indiferența poate fi mult mai traumatizantă și demoralizantă decât toate acestea.
citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine n-are nicio nostalgie și nu s-a legat de nici un lucru atât de mult încât să regrete că timpul i l-a smuls, nu mi se pare însetat de progres. Mi se pare sărac, și atât. Chiar dacă îi e mai ușor sa trăiască fără bagaje. Amintirea și speranța ne modelează în aceeași măsură, iar prezentul, pentru a fi adevărat, nu poate fi nici orb, nici surd.
citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O dreptate postumă nu mai valorează nimic pentru cei care au fost nedreptățiți, dar valorează enorm pentru cei care învățăm istoria.
citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici dragostea, nici singurătatea nu le-am descoperit cu ajutorul cărților. Cu ajutorul lor am încercat să le înțeleg, dar asta e cu totul altceva.
citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

- provincialism
- Provincialismul este o stare de spirit, un mod de a fi, de a simți, e o carență care ține de tine, nu de locul în care te afli. Întocmai ca plictiseala.
definiție celebră de Octavian Paler
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea e ca o eliberare de țărm. Dar tot așa de bine pot să spun că e o eroare a țărmului. Rătăcirea de țărm. Îndoiala lui nemărginită. Întreaga mare, în toată vastitatea ei, nu face decât să caute un țărm, iar noi o vedem nemărginită și liberă.
Octavian Paler în Scrisori imaginare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o dată redescopăr că esențiale sunt doar viața, iubirea și moartea. Restul e spectacol, alergatură, amăgire... Și ar avea vreun sens să protestezi? Nimeni nu ne-a făgăduit nimic la naștere. Dumnezeu nu ne datorează nimic; orice reproș ar fi ridicol.
citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învățat în școală despre discul lui Newton, care are toate culorile din spectrul curcubeului când se află în repaos, dar, când e învârtit, devine alb. Cum e corect să spui? Discul acesta este colorat sau alb? Dacă spui că este colorat, nu minți, întrucât el este, într-adevăr, colorat când se oprește. Dar nu minți nici când spui că el e alb, pentru că, de câte ori e învârtit, devine alb. Așadar, "Adevărul" cu "A" mare nu există. Există doar "adevăruri".
citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După decembrie '89, când demagogia s-a "democratizat", ne-am pomenit destul de repede cu un Cațavencu "de tranziție" care a învățat expresii noi. El "implementează", "anvizajează" sau ne lămurește cum "se derulează" cutare problemă. În rest, "progresul, stimabile, progresul"! Totul pare o farsă pe care ne-a jucat-o soarta. Căci nu poți să vezi la nesfâșit "Scrisoarea pierdută" nici măcar în forma originală, dar cu atât mai puțin în forme caricaturizate. În parlament sau în alte saloane ale Puterii, Cațavencu, Farfuridi și Agamiță nu te amuză, te exasperează.
Octavian Paler în Vremea întrebărilor (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Octavian Paler, adresa este:
