Lista completă, pagina 5
Nu-i nimic mai greu de purtat ca o fericire nespovedită.
citat celebru din Octavian Goga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plin de surprize, vioi, paradoxal, nenea Iancu mă mustra părintește...
Octavian Goga în A murit Caragiale...
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcerea ta...
Mai ții tu minte noaptea-ntâie,
O noapte umedă, albastră...
În pacea ei înfiorată
Vorbea numai tăcerea noastră...
De-atunci atâtea nopți trecură,
Tot nopți cu șoapte și cuvinte...
Din câte-alături povestirăm
Nimic nu-mi mai aduc aminte...
Dar până-n clipa de pe urmă
Fermecătoare-o să-mi rămâie
Și-o să-mi vorbească totdeuna
Tăcerea ta din noaptea-ntâie...
poezie celebră de Octavian Goga din Din umbra zidurilor - Clipe (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cărbunii
Cărbunii când ți-or arde-n vatră
În seri de ani târzii și goi,
Tu stând la lespedea de piatră
Să te gândești c-am ars și noi...
Iar când din ochii de jăratic
Vor tresări scântei-scântei,
Să știi că visul meu sălbatic
S-a mai aprins o dată-n ei.
poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crăciunul copiilor
Dragi copii din țara asta,
Vă mirați voi cum se poate,
Moș Crăciun, din cer de-acolo,
Să le știe toate, toate.
Uite cum: Vă spune Badea...
Iarna'n noapte, pe zăpadă,
El trimite câte-un înger
La fereastra ca sa vadă...
Ingerii se uită-n casă
Văd și spun, iar Moșul are
Colo-n cer, la el în tindă,
Pe genunchi o carte mare.
Cu condei de-argint el scrie
Ce copil și ce purtare...
Si de-acolo știe Moșul,
Că-i șiret el, lucru mare.
poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărmanii noștri munți bătrâni, nu mă mir că sunteți triști. Străbunii noștri v-au fost stăpâni, noi, cei de azi abia turiști.
Octavian Goga în registrul de impresii al cabanei Negoiu (1912)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-a bătut un moș la poartă...
Mi-a bătut un moș la poartă,
Biet țăran cu țundra sură,
Îl lătrau departe câinii
Când să-mi vie-n bătătură.
Cu sfiala lui senină
Mi-a trecut cucernic pragul,
Ca un sol din altă lume
Zâmbitor pășea moșneagul.
Câte nu ne povestirăm
Stând alăturea la masă?...
Sfânta mea copilărie
Mi-a venit cu el în casă.
Rând pe rând îmi înviară
Năzuințe frânte-n două,
De la satul de sub munte
Până-n lumea asta nouă.
[...] Citește tot
poezie celebră de Octavian Goga din Ne cheamă pământul (1909)
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scirocco
S-alungă clocotul de ape,
Și-n goană brațul unui val,
Ca un stăpân fără de milă,
Azvârle-o scândură la mal.
Biruitoare urlă marea
Și mi te lasă pe pământ,
Solie jalnică și mută
A așteptării ce s-a frânt.
Ce tainică apropiere
Și ce îndemn ascuns din cer
Mi te-a trimis să-mi spui povestea
Pierdutului corăbier?
Ori poate știe uraganul...
Și vrea să-i vadă la un loc
Pe bieții călători pe valuri
Bătuți de-același nenoroc?...
poezie celebră de Octavian Goga din Din umbra zidurilor (1913)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
În bezna nopții fără stele,
Eu simt cum prinsă-n umbre reci
Cenușa visurilor mele
Își doarme somnul ei de veci...
catren de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciune
Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În fața strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Și-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!
În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Și cu povața ta-nțeleaptă,
În veci spre cei rămași în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.
Dezleagă minții mele taina
Și legea farmecelor firii,
[...] Citește tot
rugăciune de Octavian Goga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Octavian Goga, adresa este: