Octav Daniel

În temniţa zâmbetului îşi face cuib agonia.

aforism de Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul femeii este un ceas imens, poţi să măsori timpul doar c-o sărutare.

citat din Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galaxia minţii noastre este singurul neant insolit în care ne asuprim existenţa.

aforism de Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot s-adorm, văpaia s-o alin

Nu pot s-adorm, văpaia s-o alin,
Când luna-n ochii dânsei se topeşte,
şi-n părul său o stea se adânceşte
Ca o vioară lină şi hidoasă.

Nu pot s-adorm zburdalnic prin venin,
Când ochii ei topiţi n-au mai rămas
Iar zulfufii nopţii au făcut popas
Într-o grădină vânătă şi arsă.

Şi-n acest cămin - parc-o ruină -
Sunt flăcări până-n cerul spulberat,
Şi tu, roşcato; nu ai fost de vină
Că-n abisul tău, s-adorm, eu am uitat...

poezie de Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de opiu

Triunghiuri de corzi plutesc de-a valma
prin dioptrii abisale,
ca şi cum din ac derivă înecul,
ca şi cum în rai se preschimbă infernul
ar creşte sânge în game,
şi tot ce-n litere zugrăveşte pe verticală
infolii transparente,
aşa să tremure oceanul zdrobit în genune.

Crud sceptru mortuar îngâni tăcere
sub cruce
şi tu,
cervix al mutaţiei prefaci cerul
în ulei, bând-ul.

Întuneric crăpat în deziluzii
m-ai lăsa sălbatic să-ţi gust
lumina osoasă
în timp ce tentacule de opiu
îmi topesc trupul

[...] Citeşte tot

poezie de Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iederă sfâşiată

1

Nu cumva-i ignoranţa în care se adâncesc stafiile în burg?
Şi ca o pulbere de veacuri renaşte iedera-n Zenit?
Ori poate lumea-ntr-o mănuşă pluteşte-ntr-un cosciug,
Precum un cub din sticlă ce-n văpaie dispare-n infinit.

Un amator mă simt rătăcitor printre brunele concepţii,
Un meteor abstract în care nimicul se preschimbă,
Nu în atentat ci-ntr-un orificiu spre lagunele injecţii
Dintr-un ospiciu ce-şi schimbă forma-ntr-o oglindă.

Într-un sanctuar sfârşit se-aşază tabloul magistral,
Ce fiinţă sinistră, ce iederă banală, în fundal un zepelin..
Într-un cub priveam de la fereastră cu ochiul abisal,
Prin perdea, un câmp cu scoici şi monstrul Adelin...

Eram pătruns ca-ntr-un regres.. cum mă privea,
Aveam chipul jucăuş de nea şi albastrul să încapă,
Prin sufletul ce se pierdea priveam tot prin perdea,

[...] Citeşte tot

poezie de Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea este primordială în viaţa fiecărui om! Totul începe prin moarte şi tot acolo se sfârşeşte. Îndeosebi pruncul născut prin lanul de porumb înceţoşat, de către o lăuză moartă, ce a trăit cândva cele mai acerbe înţepături de pumnal. Cum se scurge aievea viaţa unui om mort prin propria măduvă... Aşa este moartea... Un sfârşit lent, nemestecat, şi totuşi... sfâşietor... A da viaţă e ca şi cum i-ai promite unui om că îl vei arunca în ghearele nefaste ale morţii... Ucigându-ţi propria creaţie carnală... Aşa este viaţa... un lung prilej de agonie şi o clipă neputincioasă de revelaţie.

citat din Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!