Lista completă
Secunda cât o veșnicie
nu uita că în tine locuiește un înger așa mi-ai spus cândva
nu lăsa niciun gănd să aștearnă peste el
straturi de noroi
aripile lui îți poartă visele la înălțime
o lumină caldă te așază în genunchi
o primești cu sfințenie
pasul ți-e greu ca o vină nedescoperită
uneori imensitatea doare ca o mare de cioburi
dar o singură secundă ajunge
să ne împlinească visul
poezie de Nuța Crăciun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Calul meu alb
ne-am spus demult totul
nu mai e timp decât de câteva tăceri
lungi cât coada unei comete
ți-aș putea împrumuta câteva cuvinte
mie niciodată nu mi-a înghețat lacrima
nici ceasul acelei gări
nu a mai măsurat la fel timpul
a rămas în aer o umbră uriașă
un gând răzleț ce-mi galopează prin minte
și cântecul meu impar
ți-aș putea împrumuta frigul
din liniștea asta amară
sau unul din anotimpurile
pe care le țin închise în colivie
de teama uitării
sau calul meu alb
din suflet
poezie de Nuța Crăciun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De veacuri ne separă aceeași noapte
lumea oglinzilor din noi e o lume
de refugiați fără identitate în așteptarea (re)nașterii
o noapte ne înghite încet în negura ei
de fapt nu există depărtare doar sărăcia asta de viață
o formă de acceptare a ceea ce nu poate fi întors
un toiag înflorit într-o primăvară imaginară
o groapă care își așteaptă cuminte stăpânul
da așa e viața un pachet de țigări pe jumătate gol
alteori un nasture căzut de la haina dorului
totul atât de imprevizibil
dar când o frunză îți va zâmbi în parcul unde te plimbi
o să mă recunoști?
poezie de Nuța Crăciun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ritual de întoarcere acasă
se răsucește ora pustiului
între mine și singurătatea pietrei
i-am descântat de împrietenire
i-am cântat pietrei să zboare cu pustiul meu cu tot
de pe țărmul plecării păsări de pămant
păsări de piatră
își trec zborul prin mine
ce sfânt era timpul ce blânde clipele
ce inimă vie aveam ce ochi rezemat de senin
zidul acesta de umbră de pustiu nepotolit
zidul acesta dintre mine și lume
aș vrea să-l trec el crește mai înalt
clipele noastre duioasele noastre clipe
le așez în cerc și le învăț din nou arta iubirii
un fel de ritual de întoarcere acasă
poezie de Nuța Crăciun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi Ne poți propune o poezie de dragoste?
Și se va lumina de ziuă
te baricadezi înlăuntrul tău
singură cu idolii tăi de-ntuneric
cu anotimpul din care mereu pleacă cineva
demult nu mai simți nașterea dimineților
aroma cafelei
frigul privește prin tine ca printr-o fereastră
de cealaltă parte cerul
țipătul unui pescăruș
și chipul tău în oglinda unei ape
din care crește o liniște albă
toate umbrele tale stau aliniate în șir indian
așteptând să te intorci
toate femeile care au locuit în tine
își revendică dreptul la fericire
într-o zi va veni cineva și va arde pe rug
cerul lor îndărătnic
și se va lumina de ziuă
în mijlocul unei nopți
poezie de Nuța Crăciun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Nuța Crăciun, adresa este: