Lista completă
Unui judecător cu veleități literare
Spre-a pedepsi pe inculpat
Uză de-un procedeu extrem:
În loc de cod i-a aplicat,
Un paragraf dintr-un poem!
epigramă de Nicolae Țațomir din Urmașii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aritmetică citadină
Stradela din periferie
Cu-atâtea gropi creștea lunar,
Încât a trebuit să fie
Închisă pentru inventar.
epigramă de Nicolae Țațomir din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvântul
Nu poate fi, nu este, n-a fost decât așa:
Pe bidivii vremii săltând ușor în șa,
Parfumul și culoarea și sunetul, purtând
În clare transparențe și inimă și gând,
Sub cumpăna fântânii s-opresc ca trei haiduci
Ce-și dau binețe-n tihna străvechilor răscruci
Și bând din apa vie a ciuturii o gură
Rămân din trei un cântec și numai o făptură.
poezie de Nicolae Țațomir din Poezia ieșeană contemporană (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unuia nu prea deștept
Tigva lui, autonoma,
Eu mă tem să i-o cutreier,
Bântuie în ea fantoma
Unui creier.
epigramă de Nicolae Țațomir din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unia cam violent
Când mă calcă o copită,
Vita nu-i decât o vită,
Când mă calcă însă-o gheată...
"Vita-i vită încălțată.
epigramă de Nicolae Țațomir din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Festivism
Stă-n ședință veșnic ca un
Zeu al timpului pierdut...
Cum la cap să aibă scaun
Când îl ține sub șezut?!
epigramă de Nicolae Țațomir din Trei decenii de epigramă (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui scriitor cu cărțile nevândute
Stiloul neplătind impozit,
Nemângâiatul meu confrate
Rămâne în posteritate
Nu prin talent, ci prin... depozit.
epigramă de Nicolae Țațomir din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui cenaclu de epigramiști
Adevăru-i evident:
În acest râvnit cenaclu
Intră unii cu șperaclu,
Dar rămân cei cu talent.
epigramă de Nicolae Țațomir din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe marginea volumului unui poet
Cum cu fiecare rimă
El comite câte-o crimă,
Volumașul lui stingher
E cazier!
epigramă de Nicolae Țațomir din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui ședințoman
Stă-n ședință veșnic ca un
Zeu al timpului pierdut...
Cum la cap să aibă scaun,
Cum îl ține sub... șezut?
epigramă de Nicolae Țațomir din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Nicolae Țațomir, adresa este: