Neron Aurel

Dincolo de creasta pe care urcasem, spre Italia, se adâncea în umbre Val d'Aosta cu ceţuri argintii spre depărtări. În partea opusă, vălurirea crestelor, a vârfurilor înzăpezite, a coamelor, era fără margini. Din ele, ici colo, izbucneau pinteni ferecaţi în gheţuri împungând cerga seninului. Un umăr pleca din trunchiul viguros al uriaşului pe care ne cocoţasem - noi fiind în mijlocul acestui univers - lua la subsuoară pe fratele său mai mic şi întindea degete mângâietoare, peste capetele fraţilor dioscuri spre zâna născută din ceţurile trandafirii: Monte Rosa... Ani de-a rândul am visat să ajung pe vârful acesta, care se prezenta cu pănş argintiu, iar acum, după un galop de patru ore şi jumătate, eram aici, sub oblăduirea astrului care-şi revărsa, cu mărinimie, în valuri, lumina asupra noastră.

Neron Aurel în Muntele şi iubirea, VII "Matterhorn"
Adăugat de Neron Aurel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste toate acestea (amintiri), obsesiv, se suprapune un crâmpei de trăire de o intensitate zguduitoare. ultimul traseu dificil, de gradul patru parcurs împreună şi pentru el, ultimul de un asemenea grad... Cu mâinile tremurânde, folosindu-şi doar o mică parte din capacitatea dreaptă a trupului grav afectat de suferinţă, Seracin se căţăra. Uneori îşi înălţa cu mâna stângă palma dreaptă până la prize, alteori îşi fixa privirea pe adâncitura din peretele de piatră la care dorea să ajungă de parcă ar fi dorit să o mişte, să-i fie la îndemână, iar cu degetele mâinii drepte PĂŞEA, pur şi simplu, imita mersul cu degetele centimetru cu centimetru... Era o luptă disperată, un adevărat chin deliberat, toate împinse de o sete mistuitoare de a reuşi, de a învinge posibilităţile reduse ale trupului afectat de boală.

Neron Aurel în Cartea "Noi alpinştii timişoreni şi munţii lumii", pag. 20 (2009)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel răstimp, fug împreună cu întrebarea aceea în uterul re-naşterii mele, în matricea de piatră unde, singur, cu genunchii la gură, îmi aud inima bătând în ritmurile pulsaţiilor pământului, ale lunii care, vibrând, îşi execută ciclurile rotaţiei, ascult foşnetul pădurii, ridicarea sevei din rădăcini spre coroanele arborilor, mă simt parte din tot ce există, toate îmi şoptesc tâlcurile existenţei lor, îi văd pe oameni aşa cum sunt, pe mine la fel, toate într-o mişcare permanentă, mişcare din care aleg un moment, un infim arc de cerc, lucrurile vin către mine, mi se destăinuie, văd legăturile cauzale, impulsurile, sensurile mişcării, rolul oamenilor, intenţiile, gândurile şi sentimentele lor, le pricep rosturile. Soluţiile vin de la sine. Le fac un semn şi ele aleargă ca să prindă mişcarea din urmă, iar eu mă întorc în mijlocul oamenilor cu un răspuns la semnul de întrebare cu care plecasem.

Neron Aurel în Romanul "Întunecimea", XII (2014)
Adăugat de Aurel Neron
Comentează! | Votează! | Copiază!

A văzut-o cu ochii minţii pe liceana de 16 ani, năltuţă, cu frumuseţea bobocului care îşi înalţă boiul spre soare pentru a-i răpi o fărâmă de lumină şi căldură pentru ca, într-o dimineaţă senină să devină orhideia căreia el dorea să-i simtă parfumul, să-i sărute petalelw, să-i mângâie tulpina mlădie. Ea priveşte pe furiş poarta casei de alături, ştie că ochii lui au urmărit-o ca apoi să alerge ca s-o prindă din urmă şi să meargă împreună pe drumul pe care nu concep să-l străbată singuri. O perdea se mişcă la fereastra casei pe care ea a părăsit-o, nişte ochi o urmăresc cu părere de rău că nu pot vedea ce se petrece mai departe, dacă nu cumva mâinile lor se unesc sau se mângâie peste nişte sfinte limite. O vede pe studenţa care este acum floare împlinită Ea răspândeşte în juru-i surâs şi voie bună pe care nu vrea să le dăruiască altcuiva decât tânărului pe care ştie că o iubeşte. Ei nu socotesc că viitorul îi aşteaptă, ci trebuie să iasă în întâmpinarea lui, să şi-l apropie. Perdeaua de la ferestră se mişcă, nişte priviri se pierd în zădărnicie. Ei îşi unesc mâinile, s-au învăluit unul pe celălalt în culoarea ochilor lor şi simt că au un singur sugflet." Vino din Liban mireasă" îi cântă el. Mireasa lui e mai frumoasă şi mai înţeleaptă decât strălucitoarea biblică. Este mireasa lui.

Neron Aurel în Romanul "Generaţiile", capitolul Xi (august 2020)
Adăugat de Neron Aurel
Comentează! | Votează! | Copiază!