Index și topuri | Albume cu personalități | Albume cu vedete | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Monica Trofim

Lista completă

O sută...

O sută de zile am dat acatiste să spăl mângâierea din pielea smintită
De lipsa-ți acută din albe batiste ce leagă o rană țipând obosită.

Adun răsărituri ce-amenință vise cu mere-altoite de fulger nebun
Scăpat din ospiciu și trimis, pare-mi-se, de-o sută de îngeri și-un Zeus imun.

Plâng tălpile goale scăldate în rouă strivind nesăruturi pierdute de-o vară
Prin câmpuri de maci disecate în două de-o sută de pasi cu mulaje de ceară.

O sută de cuie bătute în palmă cu sete acerbă de iubit înșelat
Pictează stigmatul cu o tușă calmă urându-mi o moarte fără păcat.

Înfipți în retina albastră de tine o sută de fluturi își pierd din culoare
Drogați cu tămâie și fum de stamine se-aruncă din ceruri să-nvețe să zboare.

O sută de nopți luminate de Lună se-ngână în taină cu reci dimineți,
Te chem azi, iubite, cu inima-n mână și cer de la zei înc-o sută de vieți.

poezie de Monica Trofim
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Un strop de nebunie într-o lume lucidă

Un strop de mister într-o piesă de teatru
Intrigă un public sătul de normal
Născând o poveste tăiată în patru
De-o mână de oameni pierduți în banal.

Un strop de culoare pe-o pânză alb-negru
Deșiră simptome de suflet hazliu
Tratat de-amnezie de-un medic integru
Cu aripi de înger și nimbul pustiu.

Un strop de magie între ritmuri binare
Scăpată din mâneci de iluzionisti
Trezește la viață o lume. Și-mi pare
Că râdem forțat sub măști de mimi triști.

Un strop de prezent ce se eternizează
Între pereții opaci ai clepsidrei
Ne-ndeamnă la pace și catalizează
Reacții în lanț ce rup capul Hydrei.

[...] Citește tot

poezie de Monica Trofim
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Răstignită-s cu tine

Sunt spinul din tâmpla-ți obosită și tristă
Desprins din coroana de fiu de-mpărat
Ce-mi arde pe fruntea de esteră egoistă
Lăsând scrum în urmă și-un rest de păcat.

Sunt dâra de sânge ce îți curge pe pieptul
În care bat inimi-tandem de un veac
Și-mi cer ispășirea reinventând conceptul
Iertării divine uitate-ntr-un sac.

Sunt biciul de piele îmbibată cu ploaie
Ce-așterne pe spate-ți povestea cu sârg
Și-mi rup părți din mine și îți curg în șuvoaie
Vânzându-mă pe-o mână de-arginți într-un târg.

Sunt pironul bătut cu ciocanul în palma
Ce-a sădit cu iubire Pomul din Rai
Înzestrându-l cu mere crescute de-a valma
Și c-un șarpe hipnotic ce-ți spune: mai stai!

[...] Citește tot

poezie de Monica Trofim
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Evadare din Rai

Plânge menorah cu lacrimi de ceară fugiți din Lumină cu pietre de moară legate la glezne în funii forjate de mâini sărutate cu buze rujate de Sorți invazive pierdute în fugă prin verbe latente ce încă-și conjugă trecutul la timpul prezent într-o joacă de-a teama c-or ajunge să se complacă în bezna ce-și sapă ecou peste toate prinzându-i în plasă cu aripi taiate.

Mi-e jale de iarba ce-nvie pe câmpuri arate de pluguri căzute-ntre rânduri pictate de-o mână ușor tremurândă ce albul cu tușe de mov îl confundă și-ncearcă s-ascundă ieșirea-n decor c-o gamă de maci înșirați incolor pe pânza abstractă a vechiului Noi departe de Tine împărțindu-mă-n foi ce zboară nescrise peste coclauri și frunții-inventându-i cunună de lauri.

Născuți de o Geea cucerită din vorbe de-un chipeș Uranus și-un cor de teorbe, scindați din plămadă ne pierdem prin ceruri uitând să răspundem pe rând la apeluri făcute de Cel ce a pus punct Luminii și virgulă-n Haos și lut rădăcinii Copacului Vieții ce ne-atârnă pe ramuri pe Noi, rătăciții, ce stăm pe la geamuri strigându-ne nume inventate ad-hoc și mituind Timpul să rămână în loc.

O boare de-octombrie parfumat cu verbină incită la versuri muiate-n toxină, turnate în vene din eprubete de patru țigănci ce murmură bete descântece vechi de dor și iubire și toarnă în flăcări, râzând în neștire, un țipăt virgin și o coapsă de înger ce face pereche c-o tijă de sânger iar fumul e leacul de suflet albastru ținut sub sechestru de preot sihastru.

Imuni la descântec dar absolviți de blesteme rostite cu patos de draci cu edeme, răscolim purgatoriul în furci caudine să ne-aflăm avatarul ascuns în ruine lăsându-ne urme adânc în cenușă, ningând cu fulgi mari din tocuri de ușă, trântită de vântul ce cântă la harpă un vechi cântecel pentru Eva cea stearpă ce-l caută-n taină pe-Adam să-l învie cu-o coastă pe tavă și lacrimi o mie.

poezie de Monica Trofim
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Monica Trofim, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
2%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!