Lista completă, pagina 9
Departe
Departe, într-o țară caldă
Cu portocali și cu lămâi,
Ne vom compune înc-odată
Tu cel dintâi, eu cea dintâi.
Eu inima mi-o voi deschide
Și mintea ta n-o va lovi,
De mână iarăși mă vei prinde,
Va fi așa cum ți-ai dori.
Noi vom purta aceleași nume
Cu care ne-am strigat cândva,
Am toate drepturile-n lume
Pe care le-aș putea avea.
Pentru că te iubesc de-o viață
Fac azi talazurilor față
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu, deocamdată
Iubire fără trup, ca o fântână
În care pietrele s-au prăbușit,
Ascuns, izvorul dragostei suspină,
O lacrimă sclipind desăvârșit.
"Nu, deocamdată!", nu e amânare,
E frică și dezastru peste tot,
Dacă rămâne "nu", e condamnare
La boala noastră fără antidot.
Noi am iubit o dată, cât o viață,
Și te întreb acum, către apus:
Durerea ta la fel e de măreață
Pe cât e visul care ne-a compus?
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Obsesii
Fulgi de zăpadă nici n-ating pământul,
De parcă pleacă ghiocei-n sus,
Cuvintele au strâns întreg avutul
La pieptul lor, precum am presupus.
Pe cerul sumbru se petrec egrete
Ca niște vise albe în contur,
Obsesii ale unor siluete
Când se topesc în cețuri prematur.
Singurătate, ora mea finală,
Amestecă în ceaiul amărui,
Căci nu-ți voi face altă cheltuială,
Accept finalul pe care-l propui.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât o mie de cuvinte
Însingurarea mea, iubitul meu,
E-o datorie sfântă către tine,
Îmi este dorul dus la apogeu,
Iar zilele ca niște ghilotine.
În spațiul strâmt cât foaia de caiet
Încape-un infinit de jurăminte,
Dar e de-ajuns același vechi portret:
Un zâmbet, cât o mie de cuvinte.
Doritul meu, singurătatea mea
Este tributul pentru Marea Moartă,
Tributul lacrimei care gemea
În fața îngerilor de la poartă.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât o mie de cuvinte
Însingurarea mea, iubitul meu,
E-o datorie sfântă către tine,
Îmi este dorul dus la apogeu,
Iar zilele ca niște ghilotine.
În spațiul strâmt cât foaia de caiet
Încape-un infinit de jurăminte,
Dar e de-ajuns același vechi portret:
Un zâmbet, cât o mie de cuvinte.
Doritul meu, singurătatea mea,
Este tributul pentru Marea Moartă,
Tributul lacrimei care gemea
În fața îngerilor de la poartă.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Surâs trist
Mi-e interzis să te iubesc deplin,
Instanțe fără noimă ne condamnă,
Iar vara asta, ca într-un declin,
Răpusa dragoste-n răboj o-nseamnă.
Cuvintele se prăbușesc în noi
În golul despărțirii absolute,
Flori roșii, sângerii, de caprifoi,
Au rădăcinile din noi crescute.
Surâsul tău se-nclină la pământ,
Cu buzele sorbi lacrima sărată,
Tăcerile ne sunt coperământ
Peste îmbrățișarea încleștată.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne vom sălbătici
Să căutăm prin ramuri de mălin
Flori cu petale care-aduc noroc,
Căci pentru toate este un soroc,
Cum dragostea sub soare aprilin.
Când peste sânii mei înmiresmați
Va trece smirna gurii tale moi,
Vom ști că tot ce s-a ales din noi
Sunt doi îngeri căzuți, înfometați.
Ne vom sălbătici străini, fugaci,
Strigându-ne pe nume tot mereu,
Trăind în cel din urmă empireu
Golit de zei nebuni și orgiaci.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet de toamnă
O să mă las înduplecată
De toamna care va veni,
Voi sta cu ușa descuiată,
Fiindcă nu știu în care zi...
Prin frunza putredă din mine
Vin iubiții să se plimbe,
Să facă dragoste, în fine
Să jure că n-o să se schimbe.
Eu port eșarfe colorate,
Urzeala anilor trecuți,
Sub pași, frunze-scrisori uitate,
De la amanți nepricepuți.
Să treacă vara anodină!
Eu numai toamna sunt deplină.
sonet de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărbătoriți de flori
Cer ăstei primăveri despăgubire
Mireasma laurilor înfloriți,
Iubitul meu cu nume de iubire,
Să ne lăsăm de flori sărbătoriți!
O pasăre cu solzii de aramă
A luat singurătatea mea în plisc,
Smulsă din propria-mi idiogramă,
Purtând-o peste munți, sus, pe un pisc.
Eu am trăit, în palma ta, cuminte,
Pecetea unei litere de foc,
Până și carnea ta astăzi consimte
Că-ți sunt sentință și îți sunt soroc!
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimă
Cămările zăpezilor târzii
S-au desfăcut de tot din balamale,
Doar anotimpuri reci, efigiale,
Insinuează că mai suntem vii.
În pumni am plans al neputinței dor,
Aiurea bătea ceasul miez de noapte,
Vântul rostea nedeslușite șoapte,
Amenințând cu gest asupritor.
Sub pleoapa unde te-am ținut închis,
Îmbrățișat, cât am putut de tare,
Vin pui de cerb ca la adăpătoare
Să bea din lacul lacrimii promis.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Mioara Anastasiu, adresa este:
