Lista completă, pagina 17
Amintirile altor toamne
În amintirea tatălui meu, Iani Anastasiu
Miroase a pastramă-n mustării,
Scripcarii cântă ca în vremi apuse,
Se-aude chicot de femei seduse
Și provocare de palavragii.
În amintire totul e real,
Îl văd pe tata sărutând cobzarul,
Apoi cum își golește buzunarul,
Și gestul lui îmi pare imortal.
Aud vapoarele sunând prelung
E noapte. Văd luminile-n Silistra,
În așternutul răvășit, sinistra
Și lunga toamnă freamătă-ndelung.
Își pune văl de frunze violet
Și, rezervându-și ultima cutumă,
Alungă greierii stropind cu brumă,
[...] Citește tot
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Grădinile suspendate
Grădini suspendate în mine te-așteaptă,
Prin ochi răzbat nalbe în mii de culori,
Ești singur prin visuri și treaptă cu treaptă
Adâncul din mine surprins îl cobori,
Iar sângele-ți arde dus de biciuitori...
Nu sunt labirinturi și nu este cheie,
Palatul sunt eu, mă deschid unui vers,
Sunt lemne aduse, așteaptă scânteie,
Iar stihul își caută propriul demers
Ce poate rămâne în carne, neșters.
Să vină o noapte, să treacă o noapte!
Ai dreptul să pleci, sau stăpân să rămâi,
Secretul iubirii stă-n merele coapte,
În palma-ncleștată pe albul călcâi
Și-n brațul ce-mi stă răsucit căpătâi.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca un latron
Ca și cum aș fi din lut, lacrimile sunt din tină,
Nu sunt zile să-mi convină pe sub cerul descusut
Care brusc se hotărâse să arunce în dispreț
Visuri dragi, de mare preț, după ce le colbărise.
Tot pământu-l înconjor, hărțuit ca un latron,
Navigând pe Archeron, juruind că n-am să mor,
Fiindcă tot mai sunt datoare să sfârșesc ce-am început,
Să câștig ce am pierdut printr-o grea înfierare.
Nu mai sunt nici nopți nici zile, doar cuvinte în potop,
Precum caii în galop zdrobind pietrele ostile,
Văd păduri, nu văd lăstari, cum aleargă înspumați
Cu ambrozii parfumați, către noi, doi solitari.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilărie
Oh, cât mi-aș dori să am
Patul vechi, alămuit,
Și-atâtea vechi nimicuri:
Nicovală, calapoade,
Obiecte de cizmar,
Gramofon ambiental
Pus la mare cinste-n casă,
Broderia de pe masă,
Un dulap cu cozonac...
Somnul de după-amiază,
Când bunicul îmi punea
Haina veche peste mine,
Dormeam lin și-mi era bine,
Mărunțișuri de copil:
Dopuri de la sticle goale,
Jocuri în Comisariat
Părăsit și demolat
Printre tainice ruine.
A rămas durat în piatră
Adăpost pentru străjer,
[...] Citește tot
poezie de Mioara Anastasiu din Respiro
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca un latron
Ca și cum aș fi din lut, lacrimile sunt din tină,
Nu sunt zile să-mi convină pe sub cerul descusut
Care brusc se hotărâse să arunce în dispreț
Visuri dragi, de mare preț, după ce le colbărise.
Tot pământu-l înconjor, hărțuit ca un latron,
Navigând pe Archeron, juruind că n-am să mor,
Fiindcă tot mai sunt datoare să sfârșesc ce-am început,
Să câștig ce am pierdut printr-o grea înfierare.
Nu mai sunt nici nopți, nici zile; doar cuvinte în potop,
Precum caii în galop zdrobind pietrele ostile,
Cum aleargă înspumați, văd păduri, nu văd lăstari,
Înspre noi, doi solitari, în ambrozii parfumați.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Voi fi cum ai dorit să fiu
În behăit de miel prior se duce iarna pe sub ghețuri,
Cu neîncrederi și disprețuri, asemeni unui dezertor,
Din seve de adânc frison alunii se îmbracă-n ciucuri,
Tu îi aduni ca să mă bucuri de-al primăverii întâi zvon.
Dar prin huceag de gene ude atârnă vise spânzurate,
Ca niște crengi astenizate, care se frâng în solitude,
Cuțitul răsucit în rană a născut flori de trandafiri,
Înlănțuiri și ispășiri care ne fac fără prihană.
Iubirea mea, iubirea ta, ca două semene de mirare
Au veșnicia-n apărare, fără a le mai cenzura,
În gândul tău, fără oprire, voi fi cum ai dorit să fiu:
Înveșmântată-n vioriu, prilej pentru împătimire.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lavină ostilă
Deasupra primăverii care va fi să vină
Cu fâlfâiri de aripi, din depărtări toride,
Sub semnul amăgirii, închipuiri silfide
Aduc amenințarea, ostilă, de lavină.
Cu fâlfâiri de aripi, din depărtări toride,
O mângâiere tandră tot trupul mi-l înclină,
Aduc amenințarea, ostilă, de lavină,
Tristețile prea albe, cu fețele livide.
O mângâiere tandră tot trupul mi-l înclină,
Când eu invoc bravura acelor flori candide,
Tristețile prea albe, cu fețele livide,
Respiră sub zăpada cea rea, adulterină.
Când eu invoc bravura acelor flori candide,
Opun primejduirii iubirea mea deplină,
Respiră sub zăpada cea rea, adulterină,
Fantasma-ndepărtată a iernilor avide.
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lied
Această primăvară se abzice
De toate nașterile dureroase
Ale pământului în flori frumoase,
De toate păsările venetice.
Și înțeleg de ce atâta rouă
Acoperă pământul dimineața,
Văd lacrima din cer stropindu-i fața,
Încât ne-a frânt iubirea pe din două.
Mie-mi rămân mirările culorii
Încremenite-n floarea de lavandă,
Căreia însuți tu te-ai dat ofrandă,
Ultimul gest de taină al candorii.
Criptate versuri recompun lieduri
Pe clapele pianelor albastre,
Povești sub care se ascund dezastre,
Când trupul singur tremură sub pleduri.
[...] Citește tot
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu va mai fi prilej...
Se-ngălbenește foaia de hârtie
Pe sub cuvintele ce ți le scriu,
Lovește vântul cu-nșelătorie
Să ne împingă vorbele-n pustiu...
Și ochiul cerului e vinețiu.
Fragile gânduri își încearcă zborul
Sau sunt închipuiri de cuc trădat
Care și-a condamnat alungătorul
Atunci când s-a simțit abandonat.
Vor ști să plece când e de plecat?
Ca și cum ai strivi-o între palme,
Ziua se lasă tristă pe genunchi,
În timp ce toamna, plină de sudalme,
O-njunghie-n pădure, sub un trunchi,
Și roșii devin frunzele-n mănuchi.
Nu ai cum ști, dar am plecat departe,
Doar ni se pare că mai suntem treji,
[...] Citește tot
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nepământenii
Universul a împrumutat, vremelnic, pământului,
Dragostea noastră,
Ca pe un exemplu de sublimitate,
Să se poată ști cum este când
Tu simți cum îți curg prin vene odată cu sângele,
Ori cum eu rămân nopțile trează
Și te privesc
Stând pe genunchi deasupra ta,
Adorându-te...
Cum trec ca o adiere peste pielea ta
Și respir fiecare por,
Care se deschide parfumat
Așa cum înfloresc florile rare, noaptea.
Aceste rânduri sunt o mărturie,
Dar adevărul este că noi doi
Nu mai avem nevoie de cuvinte, ci
Doar ne privim...
Eu stau pe brațul tău,
Tu mă săruți, eu te sărut,
[...] Citește tot
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Mioara Anastasiu, adresa este:
