Mihail Sadoveanu

Am văzut, la Siret, locul unde mă scăldam cu dracii de sama mea. Ne bălăceam în valuri, ieşeam la mal şi ne ungeam cu nomol din cap pînă-n picioare;lăsam să ne pârlească soarele priet in, ne sculam, ne alungam în lungul malului cu chiote şi cu răcnete, apoi dintr-odată săream cu toţii în apă, în bufneli asurzitoare şi în curcubeie de stropi.

Mihail Sadoveanu în Domnu' Trandafir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi i-a fost rău, s-a pus în pat, ş-a murit într-o duminică. Şi-nainte de asta, m-a mângâiat aşa pe frunte şi mi-a spus că-mi lasă mie mioara asta... Copilul cel mărunţel îmi vorbea cu seriozitate şi cu durere, ca un om mare.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tătuca nu-i acasă; a ieşit la arat cu cei mari. - Şi de ce spui că ţi-o lăsase mămucă-ta ţie? - Apoi nu ştii? Eu n-am mamă. A murit în postul Crăciunului şi ne-a lăsat singuri. Acu n-are cine mă spăla, n-are cine mă îngriji... n-are cine-mi spune o vorbă bună...

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei zile bătuseră vânturi sunătoare de la miazăzi, pământul se zbicise, şi-n dumbrăvioara de la marginea satului, la malul Siretului, începuseră să înflorească galben cornii.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzându-mă că tac, el mă privi cu luare-aminte. - Apoi eu mă duc să-mi pot oile... îmi zise el cu hotărâre. Şi urnindu-se din loc, începu a-şi târâi iar ciubotele grele, îndemnând cu băţul alb oile spre dumbrăvioara de la malul Siretului.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul era limpede, soarele umplea câmpiile de lumină, şi din când în când se vedea Siretul scânteind la cotituri.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci tu, măi flăcăule? îl întrebai eu. Ai ieşit cu oile la păscut? - M-a trimes tătuca să le mai port! îmi răspunse el serios, cu glasu-i subţirel şi peltic; şi se opri. Oile se opriră şi ele şi întoarseră capetele spre călăuzul lor.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu a citit lui Creangă din poeziile sale. Creangă îl asculta în tăcere. Dar în prietenia aceasta mai fericit a fost Eminescu. El a auzit pentru întâia oară Amintirile şi poveştilor lui Creangă. A fost încântat de limba mlădioasă, simplă a marelui scriitor al Humuleştiului.
Prietenia lor le-a adus multe ceasuri de uitare şi mângâiere.

Mihail Sadoveanu în Doi mari prieteni: Eminescu şi Creangă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi "flăcăul" cu care vorbeam era numai de-o şchioapă, deşi intrase în a opta primăvară a vieţii lui, năcazul lui era adânc şi serios; zâmbetul meu pieri pe dată. - Şi v-au murit multe, bre Niculăeş? - Multe... răspunse el grav, rezemându-se înaintea mea în băţ, ca ciobanii.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la un loc, de pe înălţimea malului, mă întorsei parcă chemat de cineva şi privii în urmă. Copilul sta sub mesteceni şi-l vedeam parcă nedesluşit, ca-ntr-o ceaţă de lumină. Oile păşteau în juru-i. Piţigoii îşi rosteau cu viers subţire veşnicele lor cuvinte de bucurie: Simţ a vară! simţ a vară!

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!