Lista completă, pagina 22
Lăsați-mă....
Nu mă căutați în sonore ipostaze
Nici pe culmea înaltelor gândiri
Nu mă pierd niciodată în miraje,
Doar câteodată în roze amintiri.
Nu aruncați spre mine violete raze,
Nici acele duioase, gingașe priviri
Ce mi le-ați da ca false suveniri.
Chiar fără ele încă multe se durează.
Deci, lăsați-mă să fiu cum sunt
Simplu în gândire, inimă și port
Rămânând cu capul totuși pe pământ.
Și-ntotdeauna optimism am să export
Chiar și dincolo de mormânt,
Vei rămâne universu-mi tot.
sonet de Mihai Leonte (30 septembrie 1965)
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
INCERCARE
Strig în vasta-mi singurătate
Cuvintele, singur nu le înțeleg,
Încerc din minte să le șterg
Dar ele stăruie pe mai departe.
Caut ca nepăsător să merg,
Să fac lucruri cât mai însemnate
Purtarea-mi să fie în fapte
Numai după real vreau să alerg.
Tac. Supus de forțe importante
Care sunt mici în a lor esență
Și nu pot ocupa locurile vacante.
Dacă sunt trist în aparență
Interiorul mi-e pe culmile înalte
Din care iau doar câte o secvență.
24 noiembrie 1965 Baia de Arieș
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar tu știi!
Doar tu știi ca să desfaci
Misterul tainic al iubirii,
De aceea, sincer, îmi și placi
Așa cum îți plac ție trandafirii.
Din îmbrățișarea ta nu vreau să scap
E prea fierbinte și plăcută,
Vreau să iau viața de la cap
Pe o nouă cale, nebătută.
Sărutul tău să-mi fie leac
Ca bolile să nu m-atingă,
Dar ce magie să mai fac
Iubirea mea să nu se stingă?
Mergând prin viață în același pas
Prin dragoste să fim uniți,
De-a lungul anilor ce ne-au rămas
Să fim mereu nedespărțiți.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Artist în minerit...
Bat găuri douăzeci și două,
Atacul este împlinit.
În plan se-nscrie o cifră nouă,
Vezi, asta-nțeleg eu minerit!
Dar iată șutul a trecut
Și luna este la sfârșit,
Te bucură orice minut,
Căci planul iar l-ai depășit.
În urma ta betonul se așterne
În drepte și curbe nesfârșit,
Pe galerii lumina lămpilor se cerne,
Și-n colțul gurii, un zâmbet ți-a-nflorit.
Din nou ești sus cu colivia
Și soarele îți spune: Bun sosit!
Ți-e tot mai dragă meseria
Căci ești artist în minerit!
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
SPERANTA
Nori de gânduri zbuciumate
Te caută în veșnică furtună,
Degetele-n șuvițele roșcate
Obosite se adună.
Trupurile se strâng încorsetate
Simțindu-se așa de bine împreună,
Rămânând așa, plutind departe
În ceruri senine fără lună.
Tu ai uitat iubita mea
Că am murit de mii de ori?
Dar mi-ai produs reînvierea
Prin ai iubirii dulci fiori.
Acum toate sunt așa departe
Dar revin mereu în amintire,
Vor deveni din nou realitate
Sub așa de blânda ta privire?
[...] Citește tot
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Desigur...
Desigur, am să mor odată
Într-un anotimp, poate la toamnă,
Însă voi fi cu inima împăcată
Că am iubit cândva o Doamnă.
După un timp, mulți vor uita de mine
Nici tu pe lume nu vei mai fi
Dar viața n-o să se termine
Alții vor veni din urmă pentru a trăi.
Nu plângeți, căci nu e momentul,
Avem un trecut, plecăm în viitor
Dar nu uitați, acum este prezentul
Deci nu mai plângeți, eu tot mor.
Și ce dacă am să mor
La vremea sorocită?
Poate voi fi nemuritor
În gândul tău, iubită?
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am luat...
Am luat din munții României,
Rezistența rocii dure,
Cântând Oda Bucuriei,
Am găsit esența vieții pure.
Mi-am încărcat sufletul cu flori,
Care au cea mai aleasă gingășie,
Acumulând înaltele-i splendori
Ce emană în juru-mi bucurie.
Ce știi de cântecul de ape?
De simfonia linului izvor,
Pe care o asculți când ești aproape,
Aducându-ți liniște în grai odihnitor.
Acesta e cerul fără nori,
Albastru ca marea liniștită,
Acesta e câmpul plin de flori,
Ca rochia ta ființă iubită.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Toate dorurile...
De câte ori revii în amintire
Imaginea unei fantome
Emani în suflet fericire
Și-n inimă iluzii uniforme.
Pierdute sunt acele clipe
Mai pot să sper eu în ceva?
Iar dragostea ce-avea să se înfiripe
Vreodată va reînvia?
Nu cred. Căci totul a trecut
E mult de atunci, nici nu mai știu
Ce-aș putea în ochi să-ți citesc
Disprețul, ura? Iubirea e târziu
Să-ncerc s-o reînnoiesc.
Toate dorurile stinse
Care-au fost doar niște vise
Le revăd din nou aprinse,
Înflorind în voi narcise.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Supremație
Omul? Un atom!
Nu dintr-o oarecare moleculă,
El transformă totul în nou,
Și zboară spre lună.
Piedici nu are în cale,
Pentru el totul se poate,
Viață mai lungă, din noapte,
El face o nesfârșită zi,
Căile din spații astrale,
Enigme nu vor mai fi.
Și pe toate în parte,
Cu asalt le va cuceri.
Apele transformă-n lumină,
Iar continentele pustii,
Vor deveni,
O înfloritoare grădină.
Viața ne va fi fericire,
[...] Citește tot
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
RASPUNDE-MI !
Să te șterg din inimă de tot,
Nu crezi că e mai bine să rămâi?
Pleacă sau rămâi, sunt de acord
Și aceeași mereu o să fii.
Să te dau uitării vezi, nu pot
Chiar dacă tu vei vrea s-o fac,
Mi-aș aprinde în inimă un foc
Pe pământ nimic nu mi-ar fi drag.
Surâsul blând, sfielnic de unde oare
Să-l mai împrumut atunci?
Rămân încă destule sub soare.
Visările vor fi desigur și mai lungi,
Sentimentele, doar întâmplătoare.
Tu, dacă vrei poți să mă alungi.
6 februarie 1966 Baia de Arieș
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Mihai Leonte, adresa este:
