Mihai Laurenţiu Stoia

* * *

Priveşte-mă, sunt cel ce prinde vise,
Cu palmele întoarse către cer,
În plete, ca podoabe, gânduri ninse,
Iar recea-mi judecată, un hanger.

Te regăsesc pe firul vieţii mele,
Suntem maeştri-n camera cu-oglinzi,
În alte universuri paralele
Mă tot priveşti şi mâna mi-o întinzi.

Spre ochii tăi fug gândurile mele
Şi mă socot să fac spre tine-un pas,
Să te-ntâlnesc în punctul din poeme,
'n eternitatea care ne-a rămas.

Te simt acolo ca pe-o primăvară,
Ce-şi scutură-n-spre mine albe flori,
Chemându-mă cu ploaia milenară
Să-ntinerim în fuga după nori.

poezie de Mihai Laurenţiu Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce femeile ne... plac

În lumea ta te ascunzi mereu,
Timpul trece anevoios şi greu
Ora este în minute şi secunde
Tristeţea grea acum te prinde

Transformi şi areul în munte
Gândul valuri negre ascunde
Stai zile-ntregi, nu vezi o rază
Grăbeşte-te şi ieşi iar din casă

Afară zumzet vesel de albine
La uşă de vorbă două vecine
Raza-n geam la tine a apărut
Te întreabă de ce eşti abătut

Te ia de mână, te duce afară
Să vezi, să simţi lumea reală
Mereu cu iubire să lumineze
Sufletul la greu sa îl vegheze

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Laurenţiu Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Hai să mergem împreună, undeva, foarte departe
Să ne pierdem pentru-o vreme în tăcerea unei şoapte
Să trăim un vis, ce poate, n-am avut, n-am îndrăznit
Tu să-mi fii veşnic iubire, eu doar să mă las iubit,

Am să-ţi curg, precum izvorul, vorbe dulci, lacrimi poeme,
Să îţi mângâie obrajii precum macii prin poiene
Şi ne-om aşeza în taină, lângă apa unui lac
Unde stele voi culege numai ca să-ţi fiu pe plac

Doar mă lasă, hai cu mine, timpul repede ne trece
Am să-l rog măcar o seară, să mai stea, să nu ne plece
Câteva secunde, numai, să ne lase liniştiţi
Să culegem fructul sacru, al iubirii, fericiţi

Aburi dulci ai dimineţii, să ne mângâie-n târziu,
Fii-mi tu răsărit de soare, lasă-mă apus să-ţi fiu,
Şi-n sărutul meu pe buze, doar iubire vei simţii,
Hai să mai visăm o dată, că îmi eşti şi că-ţi voi fi

poezie de Mihai Laurenţiu Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi se fac 2 ani de când tatăl meu a plecat dintre noi...

Eram copil acasă şi tatăl meu puternic,
şi mama îmi era precum în zi lumina,
stătea în crucea zilei privind spre cerul 'nalt,
şi culegea luceferi cu sufletul şi mâna.

Eram copil în urbe şi tata de ne-nfrânt,
şi mama-n mănăstire sfinţea icoana rece,
stătea la miezul lumii, tăia în două-un vânt,
privind cum înspre moarte amiaza sa se trece.

Eram copil în curte şi tatăl meu cel sfânt
tăia în două viaţa cu pieptul şi cuvântul,
avea în piept lumina ne-mprăştiată-n vânt,
şi-l aştepta în pulberi şi-n pulbere pământul.

Eram copil acasă şi tata-mi-era scut,
avea în stânga luna şi soarele-n piept,
mă învăţa în codru nemoartea să-mi ascult,
să risipesc în ceţuri mărgăritare-n vânt.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Laurenţiu Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!