Mihaela Gudană

Zăpezi resemnate

N-ar trebui să te aştept şi totuşi...
ador zăpezile adânci, cu fluturi goi,
din norii albi curg miile de lotuşi,
lăsând parfumul liber peste noi.

N-ar trebui să te găsesc, dar încă...
aştept să ningi un singur manifest
pe foile de cer stau fulgi de stâncă
şi în ninsori presimt un dor celest.

Ce-ar însemna să cer, dar altădată...
aveam nămeţii-n pârg... îndatoraţi
ar trebui s-ascult ninsoarea înaltă
la care suntem singuri... resemnaţi.

poezie de Mihaela Gudană
Adăugat de Mihaela Gudană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foame de fruct

Te voi mânca, întins pe jos prin iarbă,
Cu buzele flămânde atâta vrajbă
Am să adun într-un sărut cu mere
Şi ai să-mi dai tot ce iubirea cere.
Te voi mânca, în taină, pe-ndelete
După ce vântul va-nota prin plete
Întinse stele curse peste trup
Din tine şi din toamnă să mă-nfrupt.

poezie de Mihaela Gudană
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemărginire

Pe lanul tău, prea plin de iarnă rece,
Păşesc atâtea păsări cu păreri.
Nimic din ce a fost nu se petrece,
Nimic nu are semn de primăveri.

Din glasul tău, prea plin de-ngăduinţă,
Rămâne tonul multelor ninsori
Nimic din primăvară nu-i căinţă,
Nimic nu am din ultimii tăi nori.

Pe cerul tău, prea gol de-nvăluire,
Miracolul albastru nu-i apus
Avem un zbor înalt scris în menire
Şi o ninsoare albă avem de spus.

poezie de Mihaela Gudană (12 februarie 2018)
Adăugat de mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-apus

Eu cum să te apun, cum să mai fac?
Nu mai avem legende scrise-n palme
Şi ochii grei de dor ni se desfac,
Mor zilele pe drum, în râuri calme.

Dar dacă te desprind, ce să amân?
Din cuibul dintre aripi curge teamă.
Şi în bătăi de cord poveşti rămân
Şi luna poartă-n creangă numai dramă.

Cum să te-apun? Mai am lumina ta
Şi-n rugăciuni mai scade-n boală pasul.
Într-un poem cuvinte de-undeva
Amestecă-ntre noi secunda... ceasul.

poezie de Mihaela Gudană (29 ianuarie 2018)
Adăugat de mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!