Lista completă, pagina 43
Cum să știi să-ți folosești computerul personal cu care te-ai născut și pe care îl ai la îndemână și e gratuit pentru tine, astfel încât să câștigi mai mulți bani, să te dezvolți mai mult? Trebuie să îți fie foarte clar că rolul conștientului, a minții tale raționale în dezvoltarea vieții tale financiare nu are foarte mare impact. Cu alte cuvinte, dacă vrei să treci de la șomer la un simplu angajat, da, mintea rațională te ajută deoarece pentru a obține asta ai nevoie de câteva cunoștințe de bază (scris, citit etc). Mintea rațională te poate duce de la 0 către o stare de supraviețuire, de mediocritate. Trebuie să ieșim din zona minții raționale pentru că pentru a avea o viață extraordinară, pentru a fi un om cu adevărat de succes, tu trebuie să fii inovativ. Oamenii care câștigă cel mai mult sunt oamenii care au venit de fiecare dată cu câte o idee nouă.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relațiile de cuplu NU trebuie resimțite ca obligații! Când dorința de control, intenția de a-l deține pe celălalt ca pe un obiect și reproșurile sunt puse înaintea respectului, încrederii și a înțelegerii reciproce, așa-zisa relație începe să se destrame și să aducă mai multe frustrări decât bucurii. În aceste cazuri, apariția șantajului emoțional din partea unuia dintre parteneri nu este chiar o surpriză. Cu toate acestea, inducerea vinovăției nu este o soluție pentru salvarea cuplului! Gândește-te bine ce urmează să faci (faceți) pentru că 1. nu poți ține pe cineva lângă tine cu forța sau din frică și 2. astfel de alegeri trebuie să vizeze în primul rând starea de bine și evoluția personală; abaterile în acest caz te pot arunca în umbra degradării individuale, aducând după sine nemulțumiri față de propria persoană (pe care apoi le proiectezi asupra relației), dar și sentimente de neîmplinire.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pare că gândirea pozitivă e percepută mai mult ca praf în ochi, iar asta e pe bună dreptate dintr-un anumit punct de vedere. O să vă explic și de ce. Mai nou, ea a devenit un trend și astfel o bună parte dintre oameni nu înțeleg exact cum funcționează sau, mai repede spus, de ce nu mai funcționează. Gândirea pozitivă nu e despre floricele pe câmpii, ci e nevoie ca ea să fie ancorată într-o stare emoțională pentru a avea efecte. Cât timp emoțiile tale nu rezonează cu gândurile, ce faci este să-ți spui minciuni și să rămâi blocat într-o stare proastă ce împiedică găsirea unei soluții pt. problema în sine. Da, gândurile ne influențează afectele în măsura în care noi chiar suntem IMPLICAȚI într-un proces cognitiv în care ne asumăm conștient responsabilitatea pentru ce facem. Asta e diferența între gândirea pozitivă propriu-zisă și cea supramediatizată cu tente hippie. Sper că am împrăștiat puțin ceața pe aici. Vă salut cu prietenie!
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În momentul în care partenerul este cel care îți satisface încrederea în tine, deja ai gustat din primul și cel mai toxic drog care dă dependență anume că valoarea ta depinde de altul, și nu de tine. Nu ți se pare nimic ciudat în acele momente pentru că doreai de mult timp să vină un salvator să te salveze din propria mizerie în care te vedeai tu. Când ai ajuns aici, ești deja dependent complet de celălalt. O să începi să îi accepți orice mici abuzuri emoționale. La început, nu te deranjează deloc pentru că oricum îți oferă enorm de mult pe partea cealaltă. Simți cât de mult te iubește și te apreciază! Cum? Numai tu știi în imaginația ta asta! Așa că îi treci cu vederea faptul că deja partenerul începe să te critice și să te demoralizeze. Ai senzația că doar ți se pare, că e ceva de moment, lipsit de importanță. Gândește-te puțin la această capcană mascată și încetează să-i mai lași pe cei din jurul tău să dețină controlul asupra ta.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rolul subconștientului în viața ta financiară este că el îți asigură creativitatea, îți asigură motivația, entuziasmul, concentrarea pe obiectivul pe care tu ți l-ai propus. O greșeală frecventă pe care am observat-o la oameni este că minimalizează rolul emoțiilor, rolul creativității și al motivației atunci când vine vorba de bani. E ca și cum separă lucrurile. În momentul în care vor să se simtă bine și să aibă emoții pozitive, acele lucruri le scot în afara profesiei și astfel neagă faptul că viața lor profesională ar putea să le aducă satisfacție, iar această negare îi ține pe loc, pentru că blochează subconștientul din a face treabă și pe plan profesional. Dă-ți voie să cauți viața profesională în așa fel încât să îți placă atât de mult încât să se deschidă poarta subconștientului. Acesta te va ajuta, doar dacă ajungi să îți placă ceea ce faci. Ești creativ doar la lucrurile care îți fac plăcere, niciodată nu vei fi creativ când vine vorba despre lucruri pe care nu le suporți.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost educați amândoi atât eu, cât și tu să nu cumva să greșim. Am fost recompensați când făceam ceva corect (după niște reguli ale altora) și am fost pedepsiți când făceam ceva greșit (iar după standardele altora). Așa că am învățat să mă feresc de greșeală, iar greșeala a devenit mai importantă decât reușita. Frica de a nu greși a ajuns să îmi ghideze acțiunile. Dar nu mai făceam nimic din ceea ce era nou, nimic din ceea ce era diferit, pentru că riscam să greșesc. Când trebuie să iau o decizie, o amân ca nu cumva să greșesc și să iau o decizie proastă. Acest tip de amânare al deciziilor apare din cauza fricii de greșeală. Am fost așa de programați din copilărie să nu cumva să greșim, să ne gândim la greșelile noastre ca la niște limite, ca la niște handicapuri, încât acum am ajuns să ne oprim din drum de teama greșelii. Greșeala e cea mai bună cale sa înveți și să schimbi ceva în viața ta. Dacă nu îți dai voie să faci greșeli, nu progresezi rămâi exact acolo unde erai și ieri.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu există lumină fără întuneric, la fel nu există nici un om fără părți mai puțin plăcute. Dar ai văzut tu om care să încerce să schimbe lumina sau întunericul? Nu, pentru că le acceptăm ca două opoziții firești care fac parte din viața noastră. La fel e și cu raportarea la propria persoană: decât să ne turnăm cenușă în cap și să ne întristăm că nu corespundem unui model supra-ideal pe care ni l-am format despre ceea ce ar trebui să fim, ar fi mai înțelept să acceptăm această dualitate ca fiind (poate) singurul mod real prin care putem să evoluăm. Astfel ne vom permite să îmbunătățim părțile ce ne dau de furcă, fiind în același timp conștienți că perfecțiunea umană nu există. Mare grijă: aici vorbim despre ACCEPTAREA profundă a propriei ființe, nu despre găsirea scuzelor după care să ne ascundem pentru a rămâne în locul plăcut al zonei de confort. Canalizează-ți energia în direcția dezvoltării tale și încetează să-ți hrănești frustrările. Ele vor continua să crească atâta timp cât te gândești la ele în mod obsesiv și stai cu mâinile în sân.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principiul energiei
Psihologia banilor spune că oamenii care reușesc să câștige foarte mulți bani, îi privesc ca pe o energie, nu privesc banii ca pe obiecte, ca pe ceva material, ci ca pe un fel de valoare condensată, o valoare materializată. Ca și cum tu ai avea o anumită valoare sau capacitățile tale ar avea o anumită valoare, iar banii nu reprezintă altceva decât acea valoare recunoscută și de ceilalți. Acumularea cantitativă a unei valori, a unei energii, va produce de fiecare dată un salt calitativ. Cu alte cuvinte, atunci când tu acumulezi foarte multe informații, vor apărea ulterior și schimbări financiare în viața ta. De fapt, știind mai mult, tu vei putea mai mult. Iar atunci când vei putea mai mult, este normal ca tu să ai impact mai mare în viața altora, să le oferi mai multe resurse, mai multe informații, mai multă cunoaștere, mai mult ajutor și ei trebuie să te plătească pentru acele lucruri. Trebuie să ținem cont de faptul că această relație funcționează și în sens invers, cu cât acumulezi mai mulți bani, cu atât ai mai mult acces la informații mai valoroase.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai parte de eșec ai tendința să îți confirmi că nu ești capabil de mai mult. Dar dacă acel eșec le-ai privi altfel? Dacă l-ai vedea nu ca un eșec ci ca un feedback din care poți prelua informații și apoi poți îmbunătăți o strategie până când devine potrivită pentru succes. Un eșec este un mecanism prin care aflu că încă nu am apăsat pe butoanele potrivite pentru succes. Dacă aș privi eșecul ca ceva pozitiv, nu ar mai putea să îmi confirme decât că sunt într-un proces de îmbunătățire. Gândește-te la un compozitor. Caută o anumită notă pentru a se integra perfect în melodie. Însă nu o găsește de la început. Dacă, după prima încercare ar zice "nu am nici o șansă să găsesc nota potrivită", ar decide că nu e suficient de bun. Însă, în cel mai logic mod, acel compozitor trebuie să testeze sute, dacă nu chiar mii de variante până când ajunge la cea potrivită. Succesul nu este altceva decât finalul unui proces de îmbunătățire permanentă, obținut prin informațiile pe care le primești datorită... eșecului (feedback-ului). Nu există eșec, există numai feedback. Cum ar fi viața ta dacă ai gândi așa?
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost învățați de mici să ne comparăm, să ne dorim să fim ca domnul X sau doamna Y pentru că acelea sunt modelele de "succes". Și am continuat să NE comparăm și SĂ comparăm viețile noastre cu ale celorlalți pentru că așa am fost obișnuiți să facem. Am reușit astfel să impunem și stabilim modele "ideale" pentru viețile noastre care, de fapt, ne împiedică să fim recunoscători și să apreciem ceea ce avem aici și acum. Te plângi că nu-ți poți cumpăra un ceas de fițe cu care să impresionezi. Ghici ce? Încă există oameni care nu au ce mânca. Te plângi că n-ai hainele cele mai în vogă? Amintește-ți că unii copii abia au haine pe ei, iar cea mai mare fericire ar fi o pereche de papuci noi. Te plângi că n-ai tenul perfect? Gândește-te că cineva poate afla acum că suferă de o boală incurabilă și mai are doar câteva săptămâni de trăit. Te plângi că ai de mers 10 minute cu transportul în comun până acasă? Ce părere ai atunci de cei care au de mers kilometri pe zi pentru un bidon cu apă? Te plângi că nu-ți convine CULOAREA telefonului pe care l-ai primit cadou? Hmmm... unii nu au unde să doarmă. Și lista poate continua. Te întreb acum: oare nu cumva marile noastre "lipsuri" sunt cumva mai mult mofturi? Nu e nevoie să avem vieți de reviste pentru a fi fericiți, dar e nevoie să învățăm să apreciem în prezent.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Marius Simion, adresa este:
