Lista completă
Mașina de spălat
Cred că am pierdut un pas în punerea în funcțiune a mașinii de spălat.
Nici John nu m-a lămurit- a folosit repede comenzile,
aparent urmând aceiași pași:
pornire, rotire la quick 30, temperatura 40, start.
Mașina a pornit atunci mai greu,
Poate că nu era destul de încărcată cu rufe.
Mai este vreun buton de punctat?
Fiindcă mașina nu pornește,
La un moment dat se aprind intermitent beculețele
și cântă frumos
și atunci sunt nevoit să închid.
Acesta e un prilej de a-mi exersa mâna cu scrisul,
chiar și așa, tern- -
împreună cu cititul, cele mai bune ocupații ale perioadei.
poezie de Marius Irimia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agricultură
Popușoii, deși au crescut, neprășiți, sunt galbeni,
buruianul pare a-i năpădi.
n-ar fi târziu nici de prășit (dar cine?, când?),
nici de dat cu ierbicid (riscând să pierd fasolele și bostanii).
Ieri am cules și am preparat primele păstăi,
copiilor le-au plăcut.
Ar mai fi păstăi și-n altă parte?
Prima cloșcă a dispărut, ieri am văzut-o ultima oară, intrând la Savasta.
O găină stă cloșcă pe niște ouă stricate de vreo două- trei săptămâni,
n-am văzut-o deloc pe-afară.
Cea neagră stă și ea cloșcă, dar nu tot timpul.
Am vorbit aseară cu mama ta despre cloști, despre ouă.
Dar astăzi telefonul nu mi-a permis nicio convorbire,
și nici n-am mai fost la oraș (e prea cald).
poezie de Marius Irimia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
30.09.1996
Seară.
Nu voi mai vorbi despre neguri.
Voi nota doar că am meditat și azi
dacă să-i spun sau nu,
că m-a înțepat de câteva ori,
aș putea spune că m-a întărâtat,
dar nu i-am răspuns,
nu i-am spus că-mi amintește de cineva
știut de zece ani.
În octombrie se vor împlini.
Mă dusesem pe întâi, secretara
m-a chemat peste o săptămână,
când am venit și am fost acceptat.
Deci pe 9 octombrie, probabil, mi-am
început, îmi începusem cursurile
în clasa a unsprezecea.
Oi fi văzut-o din prima zi?
Se pare că nu, oricum în următoarele,
[...] Citește tot
poezie de Marius Irimia (1996)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Așteptând acceptul
Mergeam pe Națională, spre Redacție, să
vorbesc pentru o eventuală reangajare.
Au preluat acum și televiziunea locală,
care tocmai a început să-mi arate purici.
Ajuns în apropiere, coloana:
poeți americani din generația beat,
drogați, care scriu versuri într-o asemenea
stare și o recunosc, poeți ai Muntelui
Negru și poeți postmoderniști, în general.
Ziarul - doi ani de la înființare -,
am vrut să mă întorc.
Pe neașteptate, am văzut-o alături,
cu un carnețel în mână.
De ce nu i-ai luat un interviu?
Trebuia să te duci, du-te,
abia așteaptă.
Băgam cheia în broască,
sau cum s-o fi chemând.
Îmi târâi viața pe trotuare.
Salut, voiam să-i zic.
[...] Citește tot
poezie de Marius Irimia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Marius Irimia, adresa este:
