Lista completă, pagina 11
Unire la stână
Ion și Maria se-ntâlnesc
Odată-n lună, fără fițe,
Iar când sub stele se "unesc"
Berbecii turmei iau notițe.
epigramă de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condiționare
Chiar de-ți este peste mână,
Legea asta este sacră:
Dacă-o vrei pe blonda jună
Primești la pachet și-o soacră.
epigramă de Marius Coge din Blitzuri cu sughițuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reclamă pentru magazinele Second-hand
Din Severin până-n Galata,
De la Oradea la Calatis,
Dăm haine pe un leu bucata
Iar puricii vi-i dăm pe gratis!
epigramă de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ministrul Justiției anunță schimbarea legii
Pân' la două miliarde
Poți să furi, pornind de mâine,
Însă legea rău te arde
Când te-a prins c-ai luat o pâine!
epigramă de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o crâșmă din Ardeal
Lelea de la Orăștie
Multe face, multe știe:
Mi-a dat gura, mi-a dat vinul,
I-am dat cardul, i-am spus PIN-ul...!
epigramă de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frustrare de revelion
Înving o noapte, vitejește,
Cârnați, sarmale și jumări,
Și totuși, la final, primește
Doar soața mea, felicitări!
epigramă de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuși
Ne-a deschis magica Poartă
Spre Masa dintr-o icoană
Și ne-a spus: - De vreți o soartă,
Trebuie s-aveți... Coloană!
epigramă de Marius Coge din Blitzuri cu sughițuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui politician ce exagerează cu laudele
Când eu alerg ca un năuc
Și pentru-o leafă mică trag,
Tu-mi spui mereu ce bine-o duc,
Eu spun cam unde-o să te bag!
epigramă de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis
Visez o țară cu legi bune
Și guvernanți cu mintea brici,
Pe unde este, nu știu spune,
Dar în mod sigur nu-i pe aici!
epigramă de Marius Coge din Blitzuri cu sughițuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declarația unui demnitar
Ca demnitar, se înțelege,
Că eu sunt protejat prin lege,
Dar cred că mi-ar fi rușine
Să fiu prins furând... o pâine!
epigramă de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Marius Coge, adresa este:
