Lista completă, pagina 72
Jertfa-ntregului popor
Mi-am pus sufletul în palme
Și l-am presărat cu sare
Pentru vremurile calme
Unde dorm moții la soare.
Pe-un vechi petic de hârtie
I-am brodat cu inima
Și i-am pus în poezie
Ca stemă în țara mea.
Un stejar întrece timpul
Scrijelat în nord și sud,
În Carpați crește Olimpul
Unui mare început.
Nimeni nu va fi pe lume
Moț mai moț decât toți moții,
Sângele îmi face spume
Când sfinții botează hoții.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Perina de stea
Genele bat elipsa ochilor mei,
Floare de lacrimi s-avântă spre cer,
Stelele mă-njunghie în spate
Cu raze de războinic grănicer.
Râd luminii, norii se deschid
Liman de ierburi buzelor de miel,
Roua se prelinge în râurile de sânge
De se-mbată satul cu iz de otonel.
Din palme bate visul fluidelor târzii,
Păcate juruite cresc în barba mea,
Șopârla toamnei mă ascunde-n scheme,
Ritmurile horei fierb într-o pingea.
Răsună ciondăneala pietrelor din munți
Căzute-n ploi cu roți de cauciuc,
Îndrăgostiții au buzele de ciocolată,
Din ele ronțăie un convertit bursuc.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înserarea dorurilor mele
Sub gândurile cu pălării de flori
Zâmbesc în rouă boabele de stele:
Doi ochi bătuți în aripă de fluturi
În primăvara încercării mele.
Tu cânți în struna unui măcelar
Ce-nvârte moartea-n limba dinspre zei,
Păianjenii din vorbe prelungesc grădina
Unde se plimbă umbra decoltând căței.
Se răsucesc în mine steaguri curcubeu
Și-aștept în spaima gândului din flori
Religia iubirii cu dragoste s-o porți
În cerul tău de îngeri cu sânii roditori.
Zâmbesc la rana pusă între miez de foi
De leacuri odihnite în prelungi istorii,
Ochii tăi se zbat ca șoimul care trece
Cu prada crudă pe statui de glorii.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adunăm din rouă stele-mbârligate
Fulgerele piaptănă pletele norilor,
În oglinda cerului cuvintele topesc
Rugăciunea pusă în pâine și sare
Sub o cruce a hramului domnesc.
Prin cuib de faguri plouă cu petale
De miere cu semințe-nmiresmate,
Știu s-ascult cum dăinuie misterul
Iubirilor ascunse în clipe minunate.
Migala întrebării curge în vad nou
Pe inflorescența florilor de toamnă,
Părul tău întinde visu-mi peste hău,
Oglinda rugăciunii cerurile răstoarnă.
Pe-un ram de filigran se înalță-o casă,
Paratrăsnet pun cuvintele-mi toiag,
Pe brazdă curge sare și pâine rumenită
Când dorurile toate ne zâmbesc în prag.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua mea
De ziua mea citesc o poezie
În timp ce fulgii reci mai cad din cer,
Izvoare de-ntrebări bufnesc în minte
Dându-mi crez și forță și mister.
Sublimă oglindire mi-e viața
Grădini de flori sub curcubeu curbat,
Prin ochi îmi trec nemăsurate clipe
La care aripi pun în zbor și-n salt.
M-așteaptă zăngănitul de forme regulate:
Triunghiuri și pătrate și cercuri mai ales,
Și sfere de lumină la care îngeri cântă
Povara limbii mele scrisă vers cu vers.
Am foc în nebunia femeilor iubite
Sub streașină de raze și de flori,
La ele-n sentimente îmi topesc trecutul
Și din amintire îmi fac sărbători.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngerul face baie în ștrand
Priviți! Îngerul face baie în ștrand.
Își spală ochii cu raze focoase,
Aripile cu valuri din ștrandul călduț,
Inima-i încercuită de fete frumoase.
Priviți, îngerul. Priviți, fetele-n tors.
Ochii mei s-au lipit doar de tine,
Aș vrea să fim pe o plajă pustie,
Eu bronzat, tu miere de albine.
Chiar așa de-ar fi, îngerul din ștrand
L-ar ruga pe Domnul să fie-n locul meu,
Ar agita marea în lung și în lat,
Tu la gâtul lui, un braț de curcubeu.
Câte nu ar vrea îngerul să facă
În valul spumelor din mare până-n cer?
În adânc albastru l-aș răpune-oricând
Cu-o sabie-alungită în tăiș de fier.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timp așezat pe omoplatul cerului
Timpul m-a așezat întâmplător pe omoplatul cerului,
La un pas de marginea spațiului apele câștigă
Dreptul de a-mi face beciul piscină,
Îmi statuez picioarele într-un bulz cu mămăligă.
Simt că mă pândesc avioanele pline cu îndrăgostiți,
Nervos trepădușii fără Dumnezeu desenează moartea,
Trasoare explozive fac bucăți din iubire,
Vopsesc în sânge pacea, deznădejdea li-i partea.
Și eu, de ce plâng Doamne pentru-o mică-ncercare?
Îmi voi pune acoperiș la casă, voi întări pereții
Și la marginea timpului voi pleca împreună
Cu femeia iubită, să vopsim la sălcii amenții.
Vom face cununi din curcubeie și stele,
Vom trece prin zodii ca zilele-n an
Și vom reveni pe pământ cu omoplatul cerului
Să-i dăm câinelui flămând un fragment de ciolan!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne odihnim o clipă pe o rază
Cai din pietre albastre cu aripi
Sparg doru-n copite pe loc,
Pe-obsesia timpului dorm
Cu arme de sânge și foc.
Iarna respiră-n petale de flori,
Flăcări de rouă usucă pământul,
Inima ta m-a legat de vecia
Iubirii ce-nvăluie vântul.
Scriu pe-o hârtie-amintiri
Despre calul din pietre albastre,
În pielea lui îngerii dorm
Împreună cu gândurile noastre.
Nu obosesc s-adun de pe câmp
Stele de spice ascunse în vis,
Din mană renasc pentru tine
Intrând în Raiul de lanțuri cuprins.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apel
Lume cu sufletul curat,
Cu mintea raze de lumină,
Ia bisturiu-adevărat,
Curăță-l bine de rugină,
Dezinfectează-l și-l încearcă
În rănile care-s adânci,
Văd tineretul cum se-mbarcă
În mersul veșnicului brânci.
Adu-l în sănătatea pură
Printr-un efort fără de risc,
Așa încât lipsa de ură
Să fie tuturor câștig.
S-avem încredere-n sutana
Ce se ascunde între noi,
Să netezim cu grijă rana
Ce-a pus în suflete noroi.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe-obrazul timpului plouă cu lacrimi
Pe-obrazul timpului plouă cu lacrimi,
În subducție erup vulcanii lavă înghețată,
Mușchii faciali sunt bombardați telemetric
Din gheizere de suferință în sânge scăldată.
Nemărginirea crudă a ecoului bacteriei ascunse
În pudra timpului surd, arid, depus extremofil,
Mișună mojarele oaselor noastre, cratere sărate,
Normalizând vama bătrâneții în trup de copil.
Sunt propriul cuceritor, sunt conchistadorul,
Ascuns în bucurii, în lacrimi, în multe dureri
Și-n esența tuturor lucrurilor nu m-am dat bătut,
Haos și perfecțiune sunt pentru mine unic mister.
Îmi port șansa pe șina nopții către abstracta ziuă,
Pe fiecare față soarele-i opac în haosul blajin,
Iubita mea din inimă-ți trimit codul descifrării
Cheia sărutului botezat de Marele Destin!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Marin Moscu, adresa este: