Lista completă, pagina 71
Domnul albește lista cu pete de păcate
Iubire este atunci când din nimic spui totul,
Mintea coboară în inima fierbinte de emoții,
Glasul tăcerii se ascunde în mrejele nopții,
Pe-oceanul de-ntuneric începe ceru-notul.
Întorci privirea dulce-n tremurătoare stele,
Te cuprind zâmbind la pieptu-mi doritor,
Înflorim curând câmpia cu gându-n viitor
Însemnăm cu aripi nesfârșite săruturile rebele.
Luna prin nori liturgici, frumos, ne spionează
Punând la adăpostu-i împletituri de raze,
Suntem în viața asta un fel de-ascunse oaze
La care orișicine s-ajungă mult visează.
Iubirea noastră-i definită-n nimic și în toate,
Mintea revine în locul ei de neînvinsă fală,
Inima bate pentru-mpliniri de gir universală,
Domnul albește lista cu pete de păcate.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să țes iubirea ce s-aprinde
Fur timpului furca depărtării,
Caierele lui din veșnicii de ani
Le țes în secunda fericirii mele,
Painjeniș de frunze sub platani.
Degetele sângerează-a toamnă,
Un surâs s-apropie în taină,
S-a întâmplat s-apari în prag
Doinind într-a iubirii haină.
Ne-am prins în hora ghidușiei,
Am pus o floare sub genunchi,
Poemele ne-au dat târcoale
Și tu, ca iedera pe trunchi.
În pârgul vieții mi-ai adus
Culoare peste umbra mea
Și multă, multă poeziei
Ce urcă-n cer precum o stea.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fluture estetic
Înnodăm cu ardoare arterele sărutului
Cu pleoapele inimii din febra plăcerii,
Am descoperit poetul din tine, venind
Dintr-un fluture estetic în aripi cu atele.
Nu poți definitiva dumnezeiescul zbor,
Mă mulțumesc de tandrețea supusă
Încercării de-a ieși din captivitatea
Rădăcinilor străpunse de lacrimile
Crude a închegării tainelor mele,
Încolăcirii substanțiale a puterii
De a fi deasupra dorințelor pe care
Le înfăptuim, uitând că pleoapa surâsului
Rămâne febrilă peste încăpăținarea
Fluturilor de-a mânji cerul cu aripile
Din care izvorăsc bucuriilor noastre,
Calde rădăcini descoperite în privirea
Dimineții din bobul de rouă
Cu nerăbdarea inimii
De a fi fluturele poetului
Din care mușcă eternitatea clipele.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Metania învingătorului
Umbra frunzoasă a prezentul se așează
Pe umerii omului cu inima de piatră.
Pâinea lumii se pierde
În dinții închipuirii
Lipind temerar tacâmuri bizare,
Apoi se-ndulcește
În metaforele cerului
Printr-o realizare de șoapte risipite.
Valuri de regrete
Curg în cimitirul primitor
De slavă a iluziei
Zilei de mâine.
Cerul își adună cârjele
Și se sprijină
De arhipelagul singurătății,
Privighetorile îl sângerează
Cu rugile bătrânilor
Intrați în icoane.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Durerea ta...
Durerea ta mă doare și pe mine,
Ești steaua ce îmi luminează zarea,
Ești sângele în pulberi de rubine,
Ești valul ce mângâie marea.
Durerea ta îngenunchează visul,
Crezul că˗ntr˗o lacrimă sunt două
Inimi care netezesc abisul
Unei primăveri sub cer de rouă.
Durerea ta mă˗ngână în tăcere,
Trec îngeri printre noi și sunt uimiți
Văzând cum zac în veșnică˗ntristare
Fiul iubit și ambii lui părinți.
Durerea ta˗i coloana vertebrală
Zdruncinată˗adânc în împlinire,
Când remușcarea este cerebrală
Speranțele visează eterna ostoire.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înotăm pe-o umbră de barcă săracă
Zâmbetul, fagure de miere pe aripi de fluturi,
Între cosițele blonde minunat îl scuturi,
Petalele iubirii fierbinți cad în palma mea
Rugina amintirii din apusă, zbuciumată, stea.
Ochii limpezesc din profunzime și marea, și cerul,
În ei își ascunde lumina solară misterul,
Buzele flămânde de săruturi râvnite în viață
Pun pecete de flori peste îndrăgostiții din piață.
Dinții tăi ar mușca povestea sfintei iubiri
Care parcelează drumul sub cruci de martiri,
Bluza îți lasă gâtul și umerii rumeni și goi,
Din fagurii de miere gustăm pe rând amândoi.
Între cosițele tale gândurile mele s-ascund,
Marea pierde nisipul, înoată pe prund,
Noi înotăm pe-o umbră de barcă săracă
Unde iubirea a-nceput demult să ne placă!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înger din raze
Din fuiorul timpului cresc flori de vis,
Tu ești lujerul ce prelungește spațiul,
Retina ta pătrunde-n candelabre
Unde și eu privit-am cu nesațiu.
Te lași la brațul Îngerului Raze
Creat anume-n Raiul Nemuririi,
Vântul întrebării te poartă în sămânța
Pusă-n suflet, încolțind iubirii.
Stau cu mâna-ntinsă înspre calea
Ce te aduce-n zbor din stelele pitice,
În inimă te voi purta cu grijă,
O taină-a măiestriei iubirilor antice.
Nu voi lăsa în jurul tău otravă,
Nici timpul împietrită cărămidă,
Frumusețea ta, căldura-ți și virtutea
Îmi pune în balsamuri dragostea avidă.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maci la margine de drum
Cresc din vise și din scrum
Maci la margine de drum,
Visul e că macii toți
Sunt dacii și-a lor nepoți,
Scrumu-i trupul lor căzut
Chiar în oalele de lut,
Lut de glie românească -
Sânge-amestecat cu iască
Și cu flori de din Carpați
Cu ochi ageri de bărbați
Preaslăviți de codrul frate
În războaiele purtate
Pentru sfânta ne-atârnare
S-avem liniște și soare.
Cresc din vise și din scrum
Maci la margine de drum
Și-or mai crește roșii, zei
Cât pe cer sunt porumbei,
Cât țara-i plină cu nepoți,
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu am trădat și n-oi trăda iubirea
Nu am trădat și n-oi trăda iubirea,
Nu am umblat și n-oi umbla aiurea,
La pieptul tău, rămân. Ești fericirea!
Prin ochii tăi privesc stelele-n zori,
Sorb al poeziilor dulcețuri și fiori,
Oricât de-ntunecat ar fi cerul cu nori.
În cruda primăvară ești florilegiul meu,
Ești aripă de înger, ești un semizeu,
Torsul de femeie ți-l mângâi mereu.
Șlefuim steluțe, punem cuvinte-n flori,
Iubindu-ne profund suntem nemuritori,
Vopsim nemărginirea cu proaspete culori.
Pășim spre Creatorul în momente crude,
În inimă viața prinde limpezi unde,
În clepsidra vremii sporim clipe profunde.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără dor iubirea moare
În așteptarea îmbrățișării
Ecoul rătăcește în vedenii,
Inima-i buchet de sentimente,
Dimineața iese din muțenii.
Zburăm vindecător în vindecarea
Așteptărilor țesute-n duioșie,
Candela privirii se aprinde
În mirosul proaspăt de gutuie.
Ai venit? Te-am așteptat
În pragul meu țesut cu floricele,
Hai, pășește dar ai grijă,
Mânjit este cu smirnă și cu stele.
Promisiunea sângerează-n noi
Sub flacăra unui sărut profund,
Te-am așteptat cu nerăbdare,
În inimă cu grijă să te-ascund.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Marin Moscu, adresa este: