Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Marin Moscu

Lista completă, pagina 38

Dorința ariciului

Un arici găsi un brici
Într-o tufă de urzici,
Vrând și el să se-ngrijească
Gândi să se bărbierească.

Cum n-avea oglinzi pe plac
Merse iute la un lac,
Se privi, făcuse spumă,
Dar atunci veni o turmă
De mistreți tulburând apa
Și așa-i stricară treaba.

Luna-n cer i-a făcut semn:
Să se radă nu e demn,
Ne-am de-arici, vestite neamuri
Stau cuminți și nu-și fac planuri
Să-și dea barba pe-o dorință,
Că-i iubit de-o veveriță!

fabulă de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.

Rânjet de câine

Iubirea se bălăcește într-o lacrimă,
Valve stelare îi cuprind diamantul,
Statui de rumeguș răstoarnă trunchiul
În suspensia timpului maturizând bărbatul.

Materia vuiește în creștete de nea,
Scara încercării coboară în unde,
Pe burta incoloră a somnului doarme
Nenașterea care-n vacarm se ascunde.

Zbuciumul adăpostește elocvența,
Realitatea derizorie doarme pe-o pâine,
Mușcă din ea și forma rămâne
Un rânjet albastru de câine.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oblonul

Tata a intrat în pivnița uitării
Să soarbă un leac din foi de stejar,
La ieșirea spre rotunda lumină
I-a căzut icoana din ceruri sub un par.

S-a speriat. Din propriul sânge scurs
A făcut un semn de înălțare,
Dar nemilos oblonul s-a închis
Sub o cheie în veșnică-așteptare.

La învierea râvnită, ușor universală
Aștept să vină de pretutindeni tata,
De-acolo, de unde și munții au plecat
Să ridice neputința din adâncuri cu lopata!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când iubim

Când iubim, să tot iubim,
O clipă să nu-mbătrânim,
Să ardem, lavă de vulcan,
Care erupe an de an,
Să fim ca florile de mai,
Ca doinele puse pe nai,
Să fim ca norii purtători
De curcubeie și comori.

Să fim profunzi, senini și buni,
Pe fluturii din piept stăpâni,
Să le dăm drumul ca să zboare
Când în privire avem soare,
Avem virtutea în putere
S-aprindem stele efemere
Căzute-n flori, făcute pat
Într-un ascuns, flămând păcat!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Imaginația omului pierdut pe calea cea dreaptă

Mi s-a deschis calea cea bună și dreaptă,
Am încercat-o cu ochii deschiși și întredeschiși
Sau închiși de întunecate și încurcate vise
Încât m-am pierdut printre oameni liane
Topindu-mă printre ei...

Nimeni nu mi-a spus, nu mi-a răspuns, cum sunt
Și unde sunt,
Nici vântul, nici lumina, nici ecoul Domnului,
Doar propriul ecou râzând:
Ești pe calea cea bună și dreaptă, ești singurul erou.

Visez. În întunericul morții, sunt eu?!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Inima dulce-amară

M-am dezbrăcat și-am așteptat
Să mă adune muza-n pat
Din vuiete din lumea mare
Pe aripă de împăcare.

Și m-am gândit, m-am tot gândit
În visul fără de sfârșit
Cum, Doamne, raza ta cea bună
Se zbate-n dragostea-mi nebună?

La pieptul meu e o nălucă,
O altă dulce muză urcă
Să-mi pună ochi de piatră rară
În inima dulce-amară.

N-am să lovesc pe nimeni, jur
Am sufletul curat și pur
Să pot iubi în poezie,
Nu o femeia, ci o mie!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fulg de viață

Vioara albă-ntinde gâtul
Peste troiene de zăpadă,
Călușul vântului mângâie
O liturghie-adevărată.

În inima-mi s-aud poeme
Și-ndemn să trecem peste ger,
Să așteptăm o melodie
Pe aripi venind dinspre cer.

Alte viori vor pune gâtul
Sub un arcuș strunit de flori,
De muguri și de fericire
Care se nasc de sărbători.

Și eu voi ține strâns în suflet
Și-n inimă vioara ta
O, Doamne, fulgul meu de viață
Adus de tine printr-o stea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doruri stinse

Te strâng în somn,
Te-mbrățișez în vis,
Iubirea ce ți-o port
E zbor de necuprins.

Zâmbești imaginar
La semn închipuit
Și printre flori ascunse
De dor sunt năpădit.

Cât ține starea asta?
Doar tu poți să decizi
Cu un sărut albastru
Pe loc să mă ucizi.

Pe loc purta-voi stele
Pe aripa iubirii
Intrând în zborul veșnic
Din cerul nemuririi.

[...] Citește tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Izvorul inimii cu dor

Fustă scurtă, toc înalt,
Mă bagi iarăși în păcat,
Îți privesc trupul, piciorul
Și-ți duc de aproape dorul.

Fără tine lumea-i goală,
Fără sărutul de la școală,
Eram colegi cu state vechi
Și-n iubire doar perechi.

Te-aș mângâia mereu, oricând,
Fluturii-n stomac fac rând
S-ascundă sub aripi ușor
Izvorul inimii cu dor.

Fustă scurtă, toc înalt,
Mă bagi iarăși în păcat,
Îți privesc trupul, piciorul
Și-ți duc de aproape dorul.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sângele visului

Sângele meu doarme în vertebrele visurilor tale,
Cuiele Coloanei Infinite privesc din palmele învierilor,
Izvorul Tămăduirii adună la Cina de Taină culorile
Pentru clipa supusă dumnezeirii și încercărilor.

Bem o cafea cu ochii cât zațul de soare în hubloul din noi,
Aburul tăcerii, ceașca totemurilor se sparge-n curcubeu,
Răsună orizontul în trecerea din vertebră în vertebră
Prin zborul îngerilor ce au spațiul timpului, sângelui meu.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 82 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Marin Moscu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Fani pe Facebook