Lista completă, pagina 2
Armistice
azi nu te iubesc,
astăzi, cu toate armele, te provoc
la viață, la iubire, la moarte
nu ai unde să fugi,
nici o tăcere nu te poate ascunde
nu mai există cuiburi pentru singurătățile tale
trăite cu un picior într-un vis neîmplinit
și altul într-o realitate care nu te va accepta niciodată
zadarnic privești în tavan,
în ochii închiși nu există semne de pace,
e un război în care iubirea capitulează
când se trezește captivă
între genele celui care nu știe ce vrea
azi nu îmi este dor,
astăzi descopăr că îmi e suficientă umbra ta
alături de mine, pe cearșaf, în fiecare dimineață
am învățat-o pe dinafară în zilele în care ne iubeam braille
și descopeream zâmbind forme de relief
pe trupul celuilalt
[...] Citește tot
poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reset memories
când îmi alergi prin vene
ca un tren de mare viteză rămas fără frână
ceea ce văd nu mai e ceea ce pare a fi,
unitățile de măsură ale tuturor lucrurilor se amestecă între ele
unitatea de măsură a dragostei e dorul,
unitatea de măsură a dorului e așteptarea,
unitatea de măsură a așteptării e tăcerea,
tăcerea ești tu
îmi spuneai să nu contorizez nimic
pentru că doar infinitul ne poate cuprinde
și iată-mă acum neștiind cât la sută din tot ce am trăit
a fost iubire și cât a fost dor
cât la sută a fost teama aia, când înțelegi
că așteptarea nu se mai măsoară
în cât de lung ai părul și cât de alb,
ci în cât de mult poți să taci
și până unde
ce urmează e atât de previzibil
[...] Citește tot
poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Mariana Pancu, adresa este:
