Mariana Eftimie Kabbout

În Paradis!

Am adormit în paradis
pe pieptul tău prea plin de stele.
Şi-am fost secunda dintr-un vis, mult prea frumos!
Am rupt o rază şi am scris pe cerul nemuririi mele
Că te-am iubit ca o nebună,
dar ce folos?
Doar trandafirii mai păstrează secretul meu ce încă plânge;
Şi-mi mai zâmbesc prin amintiri tot cum îi ştiu;
Mă las pierdută în furtuna ce scrie-n vânt cu al meu sânge;
Şi nu-mi mai pasă de o moarte;
nici că-i tarziu!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt... eşti...

Speranţă sunt... spre tot ce-i bine
Sunt strop şi cad uşor pe tine;
O clipă sunt şi,
mă opresc să-ţi mângâi visul
cu mine...

Îmi eşti ocean şi mă răsfeţi
Cu ochii tăi să râd mă-nveţi
Şi-o fericire să pot păstra cu mine încă
zece vieţi!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

Mă arde lava-ncinsă
a vulcanului crunt
care-n piept mi-a erupt.
Mi se scurge prin vene
din creştet în tălpi,
şi-napoi...
Mă tot varsă
într-un lac de noroi...

Mă zbat într-o junglă
cu liane de foc
şi luptând , mă sufoc...
Pe un rug prea încins
îmi e sufletul ars
şi sfărâmat .
Urlă-n mine durerea
ca un câine turbat...

Am păstrat doar un pumn
de cenuşă şi chin

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze şi amintiri

Sub miile de frunze de castani
Ce au căzut pe-aleile pierdute
Simt paşii tăi pierduţi, trişti printre ani,
Plini de-amintiri de care mi-a fost dor
Prea multe clipe dragi ascunde timpul
Ce-a-nchis în el iubirile trecute
Păstrez numai ce-a fost frumos în minte
Şi cu aripi de înger mã înalţ şi zbor...

Castanii-au plâns cu frunze înroşite
În parcul ce-a păstrat povestea noastră
Păşesc cu teamă-n clipe-mbătrânite
Şi mă aşez pe-o bancă să respir
Parfumul tău îmi dă şi azi târcoale
Iar ochii tăi născuţi din marea-albastră
Trimit un zâmbet cald să îmi aline
Tristeţea ce m-aruncã în delir...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout din Sărutul unui înger
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de rouă

E părul meu un val plin de candoare
Parfumul lui m-adoarme ca pe o floare
Pe buze-mi ard trei picături de rouă
Sărutul tău le-a atinge doar pe două…

Când printre gene îmi mai joacă luna
Mai zburd desculţă şi te-ating întruna
Din val cu val vor răsări în noapte
Atingeri pline de prea multe şoapte

Renasc din alge pline de iubire
Săruturi dulci uitate-n amorţire
Pe buze-mi stau trei picături de rouă
Iar gura ta le-atinge doar pe două

Doi paşi de dans, curată nebunie
Răsună-n noapte… dulce feerie!
Prin părul meu eşti vânt doar pentr-o zi
Iar pentr-o viaţă suflet îmi vei fi

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt liniştea ta

Tu eşti o furtună, dar cu liniştea mea
Te acopăr în noaptea prea rece
Mă-nconjori plin de ceaţă doar cu dragostea ta
Şi mă doare crunt timpul ce trece

Printre valuri te pierzi dar eu ştiu să te simt
Şi-ţi aştern ţărmul meu la picioare
În furtuna-ţi nebună te acopăr cu-alint
Iar din beznă te-mping către soare

Dar când zile-or veni şi vei fi prea să rac,
Iar eu vis îţi voi fi de departe
Am să-ncerc doar în stropi de iubiri să te-mbrac
Eu sunt liniştea ta.... Tu mi-eşti noapte....

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şah-mat!

A istovit degrabă văpaia raţiunii
Şi nimicind splendoarea din clipa de apoi
Îmi lasă-n suflet golul ştiut numai de unii
Mai bine decât mine... mai bine decât noi...

E ca un joc de şah pe-o tablă incoloră
Noi suntem doar pionii... tu, negru... albul, eu.
Spre nu ştiu ce final ne adâncim în oră
E negrul tău de vină sau poate albul meu?

Iar somnu-i umbra care ne-aruncă-n jocul rece
Şi rând pe rând vom pierde ţărâna de sub paşi
Căci viaţa asta ştie răbdarea să ne-o sece
Transfigurând vicleană, ultimii ani rămaşi

Tot căutând scăpare, un univers de umbre
Ni se deschide-ntins pe-al vieţii umed pat
Pe care-am adormit cuprinşi de jocuri sumbre
În timp ce soarta crudă ne tot şoptea: şah-mat!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce ne naştem oare?... oricum plecăm din viaţă...
De ce ni-s numărate şi orele ce trec?
Prea multe feţe aspre ascunde-a noastră faţă
Şi măsurat ni-i timpul necredincios şi sec

De ce regret trecutul, oricum nu este cale
Să mă abat din drumul cuprins între porunci
Căci scris mi-a fost pe frunte s-o iau direct la vale
Deşi tot urc spre vârfuri luptând chiar şi pe brânci

Din tot ce-am luat cu mine nimic n-are valoare
Iluzii şi speranţe s-au rătăcit pe drum
Şi dacă spus-au unii că fericirea doare
De ce aveau dreptate şi încă au şi-acum?

Să nu te chinui astăzi să înţelegi cuvinte
Căci de înveţi prea multe, vei vrea să ai un rost
Dar vântul veşniciei îţi va aduce-aminte
Că moarte-i după viaţă şi doar un om ai fost...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout (14 septembrie 2006)
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad şi rai

Ai fost lăsat o viaţă pe-un petec de pământ
Să-ţi faci pe el o casă şi mai apoi, mormânt.
Puterea cea divină un chip ţi-a dăruit
Şi-o moarte care-n umbră, mereu te-a însoţit.

Luptându-te cu vântul cel aprig şi viclean
Ai străbătut secunde şi ore, an de an
Strivind sub paşi o piatră care n-avea vreun rost
Dar n-ai gândit că poate şi ea suflet a fost.

Ştiai că sus e raiul şi vor pleca spre el
Acei care-aveau mărul, dar n-au muşcat din el
Ai mai sperat că totuşi iertare-avea să vie
De parcă toţi am fost doar sfinţi de meserie.

Născut dintr-o culoare prea bine definită
Rămas-ai doar o umbră în veac încremenită
Şi să nu-mi spui tu mie că-i fals al meu cuvânt
O fi raiul în ceruri, dar iadu-i pe pământ!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!