Lista completă, pagina 6
Mistuire
îmi aduceai cerul mai aproape
de pat
să văd amurgul cum ne străbate
eu așteptam
crepusculul din tine
ca un prădător de noapte
hămesit
să văd mistuirea
dacă te mai
bântuie
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mere roșii
mai știi când te înfruptai
lacomă
din trupul meu crud
din fructul necopt
din timpul fraged
de patimă?
mai știi când mușcai
oarbă
din merele roșii
din pomul de șarpe
din rai?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arșiță de iad
nopțile sunt arșițe de iad
după vara nimicitoare
tăcerile ard
iarba e tăioasă, fierbinte
măcelărește niște vise
fără cuvinte
devine acerbă iubirea
printre deșerticele umbre
fierbe ideea
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie de verde
și-atunci te întreb,
când a venit primăvara,
femeie frumoasă,
femeie de frunză
femeie de lut,
cu trup de ulcior,
cu lumea pe umeri,
femeie de sare,
de verde,
de floare de măr,
de sărut?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost om
am fost cer și pădurile
împungeau veșnicia
cu coarnele
am fost pajiște și gândurile
tropoteau de mătase
am fost apă și sufletele copacilor
veneau să se-adape
am fost om și iubeam pământul
cu mâinile
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers tăcut
ce va mai aminti despre noi?
ulciorul acela de lut,
crucea crescută din oase,
un strigăt prea mult tăcut?
cam ce-ar aminti despre noi?
pământul acesta crăpat,
cuvântul acesta de humă
adânc în tăcere săpat?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus și nisip
atunci când eu încercam să mă împart
în lumină și apă
ca să pot atinge
evaporarea ta pe pământ
tu voiai să te desparți
în apus și nisip
pentru că
valurile încercau să meargă
ca oamenii
pe urmele pașilor tăi
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire de grafit
ochii mei cenușii
ca două cuvinte
două creioane rotunde
de descriu
inestetic
din amintiri de grafit
două enigme pe o carte târzie
anestezică hârtie
două puncte cardinale
mai încearcă sublim
să te învie
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galben foșnind
aștept totuși toamna
să mă ajungă din urmă
în negura gândurilor
în care zac
să mă bată pe umbră
pe umăr
cu o mână de frunze
de paie
să mă atingă cu depărtarea
cu vârtejul acela
de chihlimbar
galben
foșnind
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor să m-ascund după tata
nu poți ascunde întunericul
în pumni
doar lacrimile câteodată
să nu îți vadă nimeni
plânsul
mi-e dor să m-ascund după tata
de vreme,
de furtuna acidă
mi-e dor să mă apere tata
de glonțul la tâmplă
de lumea fetidă
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Marian Florentin Ursu, adresa este:
