Lista completă, pagina 89
Duminici cu mlădițe de vis
Mă intorc în tine
ca într-un vis
în care simți gustul de cireșe amare,
îmi e inima cât o copită de miel
înfiptă în pieptul fraged al iarbii,
când te strig, gâtuită de o lacrimă,
să-mi sulberi norii ce mușcă din mine,
ca înspre seară, îngerii să nu se mai rătăcească
prin matca sângelui meu...
Clipele în care ne-am iubit
le port pe deget, într-un inel din mlădițe tinere,
ale acelei duminici în care eram un trup,
miezul dulce al unui măr copt,
bucata aceea de cer
în care mai atârnă privirea Evei,
ca o pată de sânge
pe o icoană spartă...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și rănile știu să râdă
Da, ești ploaia ce cade în mine,
jucăușă ca un copil desculț în iarbă
care înalță zmei,
hohot de dumnezeire
și laptele dulce din sânul poemului.
Îmi înflorește urechea când îmi șoptești
că ai vrea să-mi mângâi macii din sânge,
că așteptarea din trupul tău
nu mai are spațiu pentru a-și întinde brațele,
doar sărutul dornic să ni se lipească pe buze
ca aripa de cer,
când noaptea se va încolăci pe trupurile noastre,
fără să ne pese că jarul stelelor
ne va lăsa urme adânci
cât degetul unui înger.
Apoi ne vom spune
că si rănile știu să râdă frumos...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Secunda din ceasul oprit
Mă taie cuțitul durerii, mult prea adânc
sub tâmplele albe ale mamei, visele tac,
doar cucuveaua cântă în voie, neînțeleasă de nimeni,
iar tu, în trifoiul cosit, îmi faci un iatac.
Sub cearcănul nopții, doar pași de îngeri
mă trec ca secunda fugită din ceasul oprit...
Spune-mi de colțul de viață păstrat pentru mine
și pâinea, frumos dospită, mirosind a mărgărit.
Am palmele arse, rugăciuni înălțate
trecut-au prin ele, ca păsări prin ghemul de nori;
și-n timp ce sărutul îmi reînvie buzele uscate,
aud o voce: " trăiește, nu ți-e îngăduit să mori!"
poezie de Magdalena Dorina Suciu din Femeie, nu ți-e îngăduit să mori!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi râde luna în păr...
Spune-mi cum e când îți umblu prin suflet,
sărutându-ți toate încăperile
cu inima
și stelele râd atat frumos
pe cuțitele nopții?
Știu că e o taină
toată împletirea sângelui nostru,
când ne iubim
îmi râde luna în păr
și tu îmi spui că sunt cea mai frumoasă,
că suntem singurii amanți
ce nu își ascund urmele,
chiar dacă fluturii ne dau pe afară
și trupurile ne scâncesc într-un dulce păcat...
Dacă aș muri în brațele tale,
i-aș cere lui Dumnezeu
să mă îngroape în tine,
atunci aș încolți din nou,
mirosind a primăvară
toată carnea ta bolnavă de mine.
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O altă Magdalena
Aripi de vecernie îmi cad peste umeri
și ochii își fac semnul crucii
la sânul lui Dumnezeu,
iar eu, precum un copil, cu pumnii plini de cireșe,
calc peste cioburi de icoană spartă
și nu mă rănesc...
Atunci când lipsești din mine, nici poemul nu-și deschide ochii să lumineze,
iar prin sânge parcă mi-ar trece lebede somnambule
și oasele prind să-mi înflorească
în gura uscată a tăcerii
ce mușcă din noapte...
În visele mele curg apă neatinsă,
ca o rugăciune mă preling,
o altă Magdalena la piciorele lui Iisus,
acea jumătate de măr
ținută între palmele tale...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înflorirea în sânge
Mi-e atât de amară luna pe buze,
iar ochiul de ape, adânc mă privește
cum arde în mine urma lăsată
de mâna ce-a scris, cu spinii cei lungi,
cuvinte cu iz de primăvară-ngenuncheată...
Pe umerii-mi reci, fluturii își dau ultima sărutare,
iar apoi, cenușa din ei, în carne, adânc mi-o presez...
Dumnezeu, de la un capăt de cer,
o ploaie-mi va trimite,
să șteargă din mine păcatul nenăscut,
ce din străfunduri mă doare!
Nu-i noapte fără de-o stea aprinsă,
nici zi să nu doara înflorirea în sânge
când fierbe trupul în jar răstignit,
de dor, în suflet, mijește o ușa deschisă...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
am visat că cineva
mi-a fărămițat trupul
l-a împrăștiat peste tot
ca pe niște litere de sânge
mi-au rămas doar ochii
care priveau de sus
la păsările ce ciuguleau
ultimele rămășițe
și parcă se auzea
o inimă bătând tare
ca un plâns de copil
îmbrățișând viața
pentru prima oară
ploua frumos
fără ca timpul
să mai treacă prin ceas
nu mai era nicio grabă
[...] Citește tot
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rochia e pe marginea patului
Inima mi s-a făcut praf
tot zbătându-se în clepsidra nopții
visând că o altă femeie
mi-a îmbrăcat rochia,
iar tu îi căutai formele prin ea
fără să simți că acel trup era străin
și mâinile ei te prindeau ca într-o capcană
din care nu te zbăteai să scapi,
ci dimpotrivă sperai să te afunzi
ca într-un somn de iarnă lungă.
Numai dorința din mine
a deschis o ușă
prin care m-am strecurat,
agățându-te cu unghiile de coapse,
mi-ai zis, iubito, nici moartea nu poate
să îmi ia mirosul tău inconfundabil
forma sânilor tăi, ca niște aripi de înger,
îmi pare una dintre cărări ce duc spre rai,
iar rochia ta, la marginea patului,
[...] Citește tot
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un înger sărută piroanele
Rana din tălpi nu mai doare,
au răsărit în ea poeme
scrise cu mâinile ce au cules fluturi în copilărie.
Sunt femeia în ie cu maci.
O cicatrice uscată...
De câte ori a crescut iarba în mine,
timpul nu m-a privit în ochi, mi-a sărutat fruntea
și în loc de riduri, o cruce mi-a răsărit.
De atunci am știut că am o aripă în sânge,
că lumina e cea care cânta în păsări,
la fiecare liturghie a dimineții, când un înger sărută piroanele
ca să nu ruginească...
De atunci nesomnul mi-e ca un rug aprins,
o forfota de zei ținând apele în pumni, îmblânzindu-le.
Am înflorit auzind din gura ta
că moartea nu mai are pâine pe masă...
Cât de frumoasă sunt
[...] Citește tot
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeie, nu ți-e îngăduit sa mori!
Doamne, în mâna dreapta țin un înger,
ce mă scrie cu vârful de aripă apăsat.
Din vene, nu sânge, bulbi de stele îmi curg,
semn că cerul cândva din mine a mușcat...
Cuvintele mă-ncalță în opinci de iarbă
și inimii îi poruncesc să nu se dea bătută,
atunci când moartea își ascute gheara,
vrând cu orice preț din ea să-și facă o lăută.
Parcă sfinții ar fi zdrobit toti macii în picioare,
de aceea simt în mine o altfel de cerneală:
un roșu ca și stropii scurși din crucea
ce s-a ridicat un curcubeu în ochiul cel de smoală.
În fie ce poem îmi cos o rochie de mireasă,
visând la mirele ce are-n pază câmpia de bujori...
Doar el îmi retrăiește viața- durerea o alungă,
strigând-n mine: "femeie, nu ti-e îngăduit să mori"!
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Magdalena Dorina Suciu, adresa este:
