Louise Bogan,1897 – 1970

Cântecelul Lobeliei

Am fost odată parte
A sângelui şi oaselor tale.
Acum nu mai sunt, acum sunt
Doar o umbră-n strane goale.

În fiecare zi, în zori,
Mă trezesc din visul tău afară
Şi nu mă mai pot întoarce,
Şi plâng... iar zilele zboară.

Nu pierdută, ci abandonată,
Lăsată peste tot în urmă;
Iar aceasta-i gândul meu
Care-n mintea ta tot scurmă.

Nu ştiu nimic, nimic.
Abia pot îngâna două cuvinte.
Dar aceasta este lacrima mea
Pe-obrazul tău. Fierbinte.

[...] Citeşte tot

poezie de Louise Bogan,1897 – 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitului mort

Întunericul este-aruncat
Dincolo de lumină, asemeni părului
Dat pe spate, peste umăr.
Sunt singură şi, e-adevărat,

Cu patru ani mai bătrână;
Asemeni scaunelor şi pereţilor
Pe care i-am privit odată,- alături de tine, strălucind.
Nu credeam că voi fi trezită-astfel vreodată,
Orice ne-ar fi fost dat, hărăzit de soartă.

Tulpinile cresc, anul se zbate-n vânt.
Lunile vin la moartea lor, şi merele se coc.
Coaja se-întinde, rădăcinele se-înfig în pământ.
Dacă ziua de mâine va fi cea din urmă zi,
Iar ziua de astăzi nu va mai conta deloc,
Să nu-ţi pese, să nu-ţi pese.

Faptul că s-ar putea să te uit
N-are nici o relevanţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Louise Bogan,1897 – 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf pentru o femeie romantică

Ea a obţinut stabilitatea la care a visat –
Acolo unde pietre albe zac însorite în miros de fragă.
Tulpini abandonate se leagănă deasupra ei,
Egal şi sprinten, ca nişte oameni tineri care-aleargă.

Întotdeauna în adâncul inimii a iubit,
Alţii au trăit, ea le-a simţit a râsului săgeată.
Zace acolo unde nimeni nu a mai dormit,
Unde, cu siguranţă, nimeni n-o va urma vreodată.

poezie de Louise Bogan,1897 – 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciorile

Femeia care-a îmbătrânit
Şi ştie că dorinţa trebuie să moară,
Dar care nu renunţă la iubire,
Aude-un croncănit de cioară.

Ea este-un lujer uscat, lemnos,
Buruiană refuzată de coasă-, amară.
Râsetele inimii pentru ea vor fi
Doar nişte croncăneli de cioară,

Alunecând prin aer şi-având acelaşi timbru
Peste ceea ce-i sterp sau ceea ce poartă rod,
Aidoma primăvara sau atunci când, geroasă,
Iarna arde şi-îngheaţă al câmpurilor glod.

poezie de Louise Bogan,1897 – 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chanson un peu naïve

Care trup mai poate fi arat,
Semănat şi frânt an de an?
Dar ea nu va muri, a jurat,
Deşi-i aproape moartă, loc viran.
Cântă, inimioară, cântă;
Strigă, colindă-n noaptea de catran.

Şi, de vreme ce ea nu va putea muri,
Grijile-i vor deveni un tandru " noapte bună",
O peliculă de catifea vor fi
Peste ochii celor doi, care dorm împreună.
Zboară, cântecel, zboară,
Rupe lanţurile, răsună, răsună.

Astfel, din urma de vlagă de-altădată
Ea-şi face prilej să se dezmierde,
Devine câmpie brazda vindecată,
Iar ea-ţi poate cânta iar de frunză verde.
Plângi, cântecel, plângi,
Şi-ascultă cum plânsul tău se pierde.

poezie de Louise Bogan,1897 – 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbat

Te cauţi pe tine însuţi
Peste tot, acum ca şi-n alte dăţi,
Scrutând întunericul şi lumina,
Prin pânze de-oglinzi şi pagini de cărţi,

Unde-ar trebui să se reflecte
Acei ochi ai tăi şi-acel păr,
Acea privire pasionată,-acel râs.

Acesta-i purul adevăr:
Vrei să te vezi, pe tine sau dublura ta,
Slobod, în pahare de argint, limpezi şi reci,
În toate trupurile prin care-ai trecut
Şi trupurile prin care o să treci.

Sticla-i indiferentă, ea nu se dizolvă;
Oglinzile-s sunt nişte pereţi la-îndemână;
Paginile tipărite oferă doar
Cuvinte scrise de o altă mână.

[...] Citeşte tot

poezie de Louise Bogan,1897 – 1970, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!