Lista completă, pagina 19
Nu se știa dacă Phileas Fogg are nevastă, copii, părinți, prieteni. Trăia singur în locuința-i din Saville-Row, unde nu răzbea nimeni. Despre interiorul lui nu se puteau spune prea multe. Un singur servitor îi era de ajuns. Dejunând și cinând la club, la ore precizate cronometric, în același salon și la aceeași masă, netratându-și colegii și neinvitând vreun străin la el, se întorcea acasă, pentru a se culca numai, exact la miezul nopții, nevroind să profite de încăperile confortabile pe care Reform-Club le ținea la dispoziția membrilor cercului. Din douăzeci și patru de ore petrecea zece la domiciliul său, dormind și ocupându-se cu îngrijirea ținutei sale. Dacă se preumbla, se preumbla întotdeauna cu pasul măsurat în antreul cu mozaic pe jos, sau pe galeria circulară deasupra căreia se rotunjește o cupolă cu geamlâcul albastru, cupolă sprijinită de douăzeci de coloane ionice de porfir roșu. Dacă dejuna sau cina, bucătăria clubului îi punea la dispoziție toate bunătățile sale; oamenii de serviciu ai clubului, grave personaje îmbrăcate în haine negre, îl serveau în vase speciale de porțelan pe lenjerii de Saxa; își sorbea băuturile din pahare de cristal fin. A trăi în astfel de condiții înseamnă să fii un excentric și trebuie să mărturisim că excentricitatea e bună.
Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi Jules Verne despre viață, despre timp, despre prietenie, despre ore, despre noapte sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Oare călătorise Phileas Fogg? Probabil, căci nimeni nu cunoștea mai bine decât dânsul harta lumii. Nu era ungher, oricât de tăinuit, de care să nu pară a avea cunoștințe amănunțite. Uneori, în cuvinte puține, rezumative, clare, punea la punct discuțiile care aveau loc la club cu privire la călătorii pierduți sau rătăciți; arăta adevăratele probabilități, iar vorbele lui păreau că-s inspirate de darul unei a doua vederi, într-atât evenimentele ulterioare i le justificau. Călătorise, cu siguranță, peste tot locul, cu mintea, cel puțin.
Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Jules Verne despre siguranță sau despre hărți
Mai bine să pui răul înainte, și să lași ce e mai bun ca o surpriză.
citat clasic din romanul Insula misterioasă de Jules Verne (1875)
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este disponibilă și traducerea în engleză.
Cu toată distanța, cu tot zgomotul vântului și al mării, se auzeau limpede grozavele bătăi de coadă ale animalului și chiar respirația sa gâfâitoare. În clipa în care monstrul ieșea la suprafața oceanului ca să respire, părea că aerul năvălește în plămânii săi așa cum aburii năvălesc în cilindrii uriași ai unei mașini de două mii de cai putere.
Jules Verne în 20.000 de leghe sub mări
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Jules Verne despre zoologie, despre vânt, despre ocean, despre cai, despre animale sau despre aer
La o milă și jumătate de fregată, un corp lung și negricios ieșea până la un metru deasupra valurilor. Coada lui, care se zbătea cu putere, stârnea un adevărat vârtej. Niciodată o coadă de animal Marin nu lovise apa cu o asemenea forță. O dâră imensă de spumă, de o albeață strălucitoare, arăta drumul străbătut de animal și descria o curbă alungită.
Jules Verne în 20.000 de leghe sub mări
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Jules Verne despre metrologie, despre lungime, despre apă sau despre adevăr
Phileas Fogg era unul dintre oamenii aceia matematici, exacți, care, niciodată grăbiți, dar totdeauna gata, își economisesc pașii și mișcările. Nu umbla niciodată mult, pentru că alegea drumul cel mai scurt. Nu-și îngăduia nici un gest de prisos. Nu fusese văzut mișcat sau tulburat. Era omul cel mai puțin grăbit, dar sosea totdeauna la timp unde avea nevoie. Trăia singur și pentru a spune astfel, în afară de orice legături sociale. Știa că în viață trebuie să te ciocnești cu lumea și cum relațiile acestea întârzie, nu se ciocnea cu nimeni.
Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și Jules Verne despre mișcare
Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.
Pentru a recomanda citatele din Jules Verne, adresa este: