Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Jon Krakauer

Lista completă, pagina 4

Luptându-se cu oboseala, cei doi alpiniști și-au continuat drumul pe creasta care șerpuia. Hillary se întreba, destul de îngândurat, dacă vom reuși să răzbim. Am ajuns la o nouă cotitură, în față creasta cobora abrupt și din punctul în care ne aflam se vedea Tibetul. M-am uitat în sus și deasupra noastră am văzut un con de zăpadă rotunjit. Ne-am înfipt pioleții de câteva ori, am mai făcut cu atenție câțiva pași, și iată-ne, pe Tensing [sic!] și pe mine, pe vârf.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Into Thin Air: A Personal Account of the Mount Everest Disaster Paperback" de Jon Krakauer este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -65.99- 40.99 lei.

În loc să-mi închidă oxigenul, Harris, afectat de hipoxie, deschisese la maximum valva, golind butelia. Tocmai irosisem puținele resurse pe care le mai aveam. Mai era o butelie la Vârful Sudic, 80 de metri mai jos, dar ca să ajung acolo trebuia să cobor porțiunea cea mai expusă din întregul traseu fără oxigen suplimentar. Dar în primul rând trebuia să aștept ca mulțimea de alpiniști să se împrăștie. Mi-am scos masca de-acum inutilă, mi-am înfipt pioletul în muntele înghețat și m-am așezat pe creastă.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am fost extrem de afectat de cele întâmplate și mi-a fost greu să scriu articolul respectiv. Totuși, la cinci săptămâni după ce m-am întors din Nepal, am predat revistei Outside un material care a apărut în numărul din septembrie. După ce am terminat de scris, am încercat să nu mă mai gândesc la Everest și să-mi văd de viața mea, dar mi-a fost imposibil. Când încercam să-mi dau seama ce se întâmplase acolo eram cuprins de sentimente neclare și mă obsedau împrejurările în care muriseră coechipierii mei.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La ora nouă erau pe Vârful Sudic și priveau lung la creasta îngustă care ducea la vârful propriu-zis. O oră mai târziu se aflau la baza a ceea ce Hillary a descris ca fiind "cel mai spectaculos obstacol de pe creastă - o stâncă înaltă de aproape 12 metri... Stânca în sine, netedă și cu foarte puține prize, ar fi putut să fie un traseu interesant pe care un grup de alpiniști experimentați să-l încerce într-o duminică în Lake District, dar aici era o piedică pe care nu o puteam trece cu forțele noastre plăpânde".

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Visam în secret ca într-o bună zi să escaladez și eu Everestul; mai bine de o decadă aceasta a fost una dintre dorințele mele arzătoare. Când aveam douăzeci și ceva de ani, alpinismul era totul pentru mine - aproape nimic altceva nu mă mai interesa. Escaladarea unui vârf era ceva tangibil, imuabil, concret. Pericolele iminente îi dădeau acestei activități un scop precis, care lipsea cu desăvârșire din viața mea. Mă încânta noua perspectivă care reieșea din răsturnarea la nesfârșit a planului obișnuit al existenței.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Harris, care coborâse de pe vârf la scurt timp după mine, m-a ajuns din urmă. Voiam să economisesc puținul oxigen care-mi mai rămăsese, așa că l-am rugat să închidă valva de la regulatorul care se afla în rucsac, ceea ce a și făcut. În următoarele zece minute m-am simțit surprinzător de bine. Mintea mi s-a limpezit. Chiar eram mai puțin obosit decât atunci când aveam oxigenul pornit. Apoi, dintr-odată, am simțit că mă sufoc. Vederea mi s-a încețoșat și capul a început să mi se învârtă. Eram pe punctul de a-mi pierde cunoștința.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ajunsesem în vârf la câteva minute după Anatoli Boukreev - un ghid rus care lucra pentru o expediție comercială americană - și chiar înainte să sosească Andy Harris, un ghid din echipa neozeelandeză din care făceam și eu parte. Deși pe Boukreev abia dacă-l știam bine, în ultimele șase săptămâni ajunsesem să-l cunosc bine și să-l simpatizez pe Harris. Le-am făcut rapid amândurora patru poze tipice pe vârf, apoi m-am întors și am început să cobor. Ceasul arăta 13.17. În total petrecusem mai puțin de cinci minute pe acoperișul lumii.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Din păcate, nu toate procesele legate de Everest sunt nefondate. Firme incompetente sau cu o reputație proastă nu s-au ținut de cuvânt și de mai multe ori nu le-au oferit clienților produse logistice esențiale - oxigen, de exemplu. În alte expediții, ghizii au urcat singuri pe vârf, fără nici un client, lucru care i-a determinat pe aceștia să tragă concluzia că au fost primiți în grup doar pentru bani. În 1995, conducătorul unei expediții comerciale a fugit cu zeci de mii de dolari din banii clienților, încă dinainte ca aventura să înceapă.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În timp ce stăteam cocoțat pe acoperișul lumii, cu un picior în China și cu celălalt în Nepal, mi-am curățat de gheață masca de oxigen, m-am întors cu un umăr împotriva vântului și, dus pe gânduri, am privit uriașul platou tibetan de jos. Într-un mod vag, detașat, înțelegeam că întinderea de sub picioarele mele constituia o priveliște spectaculoasă. De multe ori visam la acest moment și la sentimentele care urmau să mă cuprindă. Dar acum, când eram în sfârșit acolo, pe culmea Everestului, nu reușeam să-mi adun energia necesară ca să îmi pese.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Având în vedere disprețul pe care l-am manifestat la adresa Everestului ani la rând, se putea ușor presupune că am refuzat din principiu să merg. Adevărul e că propunerea celor de la Outside a trezit în mine, în mod neașteptat, o dorință puternică, demult înăbușită. Am spus "nu" doar pentru că am crezut că va fi incredibil de frustrant să petrec două luni la poalele Everestului și să nu urc mai sus de tabăra de bază. Dacă tot plecam pe partea cealaltă a globului ca să stau opt săptămâni departe de soția mea și de casă, voiam să am ocazia să urc pe munte.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 8 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Jon Krakauer, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook