Index și topuri | Comentarii recente | Citate la întâmplare | Adaugă citat

Iulia Mirancea

Lista completă, pagina 26

Uneori, din cauza delicateței de a ne-o dezvălui, confundăm durerea altora cu propria ură! Și, fără niciun motiv, continuăm să revărsăm din noi atât de mult venin, încât, ajungem să spunem: "s-a produs o ruptură" (ireparabilă)...! Nu contează câtuși de puțin că, în loc să vindecăm o rană, o adâncim din ce în ce mai mult, cu ura noastră nestăvilită! Nu avem în fața ochilor, decât un singur vinovat: cel pe care, de fapt, tot noi l-am rănit!

Iulia Mirancea (martie 2013)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Generozitate

Ne știe pe toți, ne iubește la fel,
De suntem nevrednici sau de suntem cuminți,
Lumina i-o vrem? Nu se-ntreabă defel!
Generos e și pur, cu-ale noastrele minți!

Ni se dă pe de-a-ntregul, Soarele bun
Nu cere "te rog" ori "merci" niciodată
- Tu, omule, vino și crede ce-ți spun:
Oare vrei să primești iubirea-mi vreodată?

Mă nasc pentru voi în fiece zi,
Să-mi revărs vouă întreaga-mi iubire!
În țel și în vis și-n crezul de-a fi
Vă absolv de întreaga-vă fire!

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2014)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cunoaște-mă-n tine

Prietene drag, te iubesc doar cât ești....
Și nu-mi place când ești refractar, insensibil, nedrept!
Libertatea mi-o sfarmi și crezu-mi detești...!
Nu-mi place când pregeți să fii înțelept!

Ești cântec și vers, ești năvalnic de bine
Când crești falnic, trebuitor și uman!
Mi-ești nimb de lumină și zumzet de-albine
Când stărui, iubirea s-o duci la liman!

Cunoaște-mă-n tine! Îți sunt unicul dar!
Și-apoi, mai departe aș vrea să țintești
Ești atât de frumos când ești solidar!
Prietene drag, te iubesc doar cât ești!

poezie de Iulia Mirancea (14 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu te voi uita, niciodată (In memoriam)

Streiul e râul cel fain, de zei dăruit,
Unde-o comoară, ascunsă-n adânc,
Nu a fost îngropată, să piară-n zadar!
Nu s-a pierdut, nici furat, nici vândut,
Comoara sargetă, adunată de dac,
Viu și etern a trecut, s-a-ntrupat,
În oamenii vajnici ai străbunului Strei!

Acolo-n Petrosul sargetic din munte,
Streiul cel sarg m-a născut, spre cuvânt...
M-a-nvățat să iubesc și iubirea s-o strâng,
Să-ntregesc, din întreg, mai întregul!

Voi rămâne aici, lângă Streiul cel sarg,
Ca-n frumos, mai frumosul să-și verse!
Și să curgă prin mine spre semeni, mai pur!

poezie de Iulia Mirancea (24 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Prietene

Dacă porți iubire în suflet, te rog, să n-o-mparți cu mine...
Dă-mi-o întreagă, atunci când sufletul îmi e pustiit!
Odată, ți-o voi da înapoi, cu dobândă!
Dar, dacă în zâmbetul tău nădejdea s-a preschimbat în durere,
Poftim, ia-l pe al meu! Eu mai am câteva mii, de rezervă!

Prietene, dacă porți soare-n privire, te rog, împarte-l cu mine...
Doar o fracțiune de zâmbet, cât îl încarc pe al meu"!
Odată, ți-l voi da înapoi însutit!
Dar, dacă în ochii tăi șiroiește-n ascuns o mare durută de lacrimi,
Dă-mi-le-ntregi! Și nu ți le voi da inapoi, niciodată!

Prietene...!

poezie de Iulia Mirancea (14 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Revendicare

Ți-am privit frumusețea,
Până când fiecare clipă a Timpului meu
A cerut derogare de limită
Și s-a transformat în eternitate!
Până când, fiecare milimetru al inimii mele
A primit excedent de Spațiu și a atins infinitul...

Ți-am privit afluxul de iubire,
Până când, fiecare fibră a ființei mele
A consimțit refluxul visării
Și a cuantificat realitatea fericirii!......
Până când, fiecare neutron al trupului meu
Însetat de dragoste, te-a vrut numai pe tine!

Ți-am privit frumusețea iubirii,
Până când tu mi-ai revendicat dăruirea
Și te-ai împlinit, pentru totdeauna, în mine!

poezie de Iulia Mirancea (18 iulie 2014)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Culpabila tăcere

Știați?
Vai, nu știați...
De când e pe Pământ,
greșeala ține-n sipet
două odoare scumpe:
sentința-i prima!
Iar cea de-a doua,
precum știți,
e dreptul la iertare!
Atâta că, Iertarea,
naivă și credulă,
Duce-n spinare, greu,
o crâncenă rivală:
condamnarea!
Fără dreptatea judecății!
De ce? E simplu:
ca să-i prindă locul!
Urmeaz-apoi, desigur,
înghiterea găluștii!
Înghiterea găluștii e...

[...] Citește tot

pamflet de Iulia Mirancea (22 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

O gură eternă de rai

Ca peregrini pe Pământ,
E bine s-avem permanent
În trăistuța periplului nostru,
Suficiente merinde!
E bine să punem ulciorul cu apă
Curată și bună, dătătoare de viață;
Să mai punem acolo-n trăistuța celestă,
O-nvelitoare din fibră sfințită,
Călduroasă, rezistentă și sacră;
Și, candela cu Din Lumină, Lumină,
Pentru-a lumina și-ncălzi, la nevoie,
O peșteră-ntunecată și rece!
Nu știm ce și, mai ales, pe cine-ntâlnim
Pe neștiuta, anevoioasa cărare!
Poate pe însuși Isus îl găsim:
Însetat, înfometat și flămând...!
Și-atunci, sufletul nostru, cu de toatele-n el,
Spontan se va face, maiestuos și divin,
O gură de rai! Eternă și pură!

poezie de Iulia Mirancea (28 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amore, more, ore, re ... (dedicație pentu Sir)

De curând, un necunoscut m-a făcut să retrăiesc, insantaneu,
"Povestea unui om adevărat" (Boris Polevoi)!
Îi trimisesem o jerbă de flori, insinuată în lama unui pumnal!
A fost ca un vis, un coșmar ciudat în care,
eu însămi îi reamputasem picioarele,
eroului meu, dintr-o carte citită demult!
Din prea multă dragoste; sau răsfăț; sau din teamă!
Din teama de a nu-l pierde, zadarnic...!
A fost ca și cum aș fi secționat (fără niciun drept)
fiecare fibră dintr-o ființă!
S-ar fi putut întâmpla ca, pentru mine,
ea să nu se mai recoaguleze... niciodată!
Și totuși...
Și totuși, un necunoscut, un om pe care nu l-am văzut niciodată,
s-a reinventat, și–a confecționat alte picioare (și mai trainice),
le-a reînvățat să danseze și a venit, jovial, către mine!
A venit din nou către mine, fără să-mi ceară nimic!
Nu oricine poate face asta dar, un om adevărat, poate!

poezie de Iulia Mirancea (1 februarie 2015)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Te stimez, Milady

Pentru că mă respecți! Simplu, firesc, necondiționat!
Pentru că, niciodată nu m-ai uitat, sfidat, ignorat, respins
și, indiferent cât de excesiv mă abat, uneori,
din drumul meu, tu îmi accepți, nelimitat, crezul!

Pentru că mă cerți când greșesc: tandru, consonant, util!
Pentru că-mi ești alături, oricât m-ar detesta ceilalți
și mă iubești cum sunt și cum aș putea fi
dar îmi primești critica, fără mofturi și prejudecăți!

Pentru că îmi adori calitățile sincer, politicos, credibil!
Pentru că, deși nu mai vreau să fiu acolo unde ești tu,
totuși, mă prețuiești concret, indestructibil,
din toată inima, libertatea, loialitatea, cugetul, credința!

Pentru apetența dreptului tău la permisul de Port-iubire!
Pentru normalitate și speranță! Pentru entuziasm
și abilitatea ta infailibilă, pliabilă, de antrenor distins
al competiției mele solidare și legitime, pe Pământ!

[...] Citește tot

poezie de Iulia Mirancea (22 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 32 > >>

Dacă știi un alt citat, îl poți adăuga.

Pentru a recomanda citatele din Iulia Mirancea, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook