Iulia Dragomir

Algoritm

Universul se răstoarnă pe aceeaşi coastă de dor, chemările sunt pe acelaşi balansoar de du-te vino în odaia ruptă de fereastră.
"Miss, dai o gură de aer din rezerva ta de viaţă? Când vii să ne bem minţile, mai ales tu,
până te urci pe pereţii inimii amprentând timpul cu rezonanţa uşilor căscate în adânc? Când vrei să îţi masez trecutul, prezentul şi ce-oi mai găsi de activat pentru trezirea zorilor?
Deschide-te! Apropie-te să te văd de ce eşti în stare în traversarea păienjenişului care s-a pus pieziş între stânga şi dreapta mişcării?
Curăţă calea de urme şi vom vedea dacă te vei muta cu bagajul în cuibul stihiilor îmblânzite de conectări!
Vei vedea atunci cum se folosesc obiectele pentru însufleţiri capitale."
Urmărindu-şi asiduu căutarea, îşi ţese amânarea pânza în care se prind anii ca într-un dans la care a învăţat paşii în rotire,
cu ceea ce a dat roade pentru hrana lumii.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul

Pe stânga, mă bucur că prind în palme clipa ocrotită de tăcere.
Alunec lin pe fusul orar, teleportată în sămânţa regăsirii.
Călătoresc pe aleea lăuntrică, în lumina difuză a mişcării.
Se coace la soarele gândului covrigul împletit al aşteptării.
Cu sare şi mac, prinde gust râvna mâinilor.
Până şi găurile au sens, prin ele se trece din întuneric
în soarele râsului ca prin brăţara argintată a zenitului.
Se prinde roşu timpul la braţ, împletitură de suflet.
Muşc pofticioasă din pasiunea creşterii.
Pe dreapta, mă bucur de liniştea argintată a stâlpilor.
Mă îmbrac în şalul zilelor.
Mi se înfăşoară de înserare, de părul ciufulit al pendulei zorilor.
Se trage semnalul la vama luminii?
Se îngustează sau se lărgeşte portalul? Trădată de căldura privirii,
caut coliba în care se coace fericirea.
Alunec lin pe fusul orar şi mă trezesc în centrul lumii, în ascultare.
Zbârr! Zbârr!
Se echilibrează zborul.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea apei

Cel mai greu mi-e să cred că mă iubeşte fântâna cu setea pământului
ascunsă după ierburi şi ziduri albastre,
oglinzi pentru puterea opririi în loc a privirii înflorite de visul verdelui.
Cel mai greu mi-e să cred că există apropiere
fără pretenţii lepădate de cerc pentru surâsul nemuririi.
Se zvoneşte pe la colţul amintirii
că s-au însoţit cuvintele cu minunea întâmplării de a cunoaşte ieşirea din sine.
E tot un du-te vino!
Vindecată de eternitate, m-am îmbolnăvit de dorul credinţei în zbor.
S-au pecetluit cuvintele. Au un glas de nerefuzat pentru memoria inimii.

Străbat nisipul din călcâie până la încremenire.
Dezlipeşte-le de adâncuri să răscolească netocmite aniversări!
Nimeni nu a observat cum a rămas valul lipsit de resortul avântului.
Cu ochii umezi, îşi tremură genele.
Uită-te atent! Aşa de frumos s-a aşezat în căuşul palmelor!
Nu e vreme de concepte goale de viaţă! Crezi în puterea apei?

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindire

Măi, bădie, ochii mei,
fu o zi, floare de tei,
stam în vară, căprioară,
cu privirea, Mărioară,
ce îşi scălda în oglindă,
dorul mut, blocat în tindă.
Albă ca o porunbiţă
cu vise de copiliţă,
am lăsat în prag de zi,
albastrul din ciocârlii,
din care-mi facusem ceas,
pentru lumea de sub pas.
Măi, bădie, de pe mal,
în tăcere e un cal,
ce nechează cu tărie,
saltă peste gropi o mie,
să doboare în mişcare,
povara de pe spinare.
Am visat într-o vâltoare,
că te-nconjurase, boare,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir (12 noiembrie 2023)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viu

Când a ţâşnit spre fericire, larg, tărâmul de lumină şi de var?
Când mă purta pe braţe ochiul lunii,
dansam neostoită de vânt.
Îmi înfăşurase palma, în trupul câmpului, verdele bogat în parfumuri,
să nu se scurgă sângele din altoi.
Aceeaşi sunt.
Cum se păstrează viaţa stelelor în noi!
În zâmbetul aprins, s-a ţintuit nemărginirea.
Oh! cum s-a vărsat deodată-n piept, fără de veste, clocotitor, privirea!
O clipă a fost de-ajuns să se lipească de fascinaţia firii ca roua ce culege în sclipiri culori.
Cu un sărut pe glezna zilei, s-a zidit în cer surâsul galeş din flori.
Între tăcere şi contemplări de fiece mişcare, şoaptele se făceau ochi răpitor de mare.
Noaptea glăsuia dulce cum toarce furca în fuior,
amiaza avea gust de cocos şi plutire dincolo de nori.
Cât de lungă e rotirea,
cât de tainic fură înălţările neîndoielnice-n nepătrunsul din zbor
şi totuşi cât de trainic e ecoul lor!
Ţie, de care ţâşniri ale viului din tine ţi-e dor?

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmărginire

Cu fiecare gură de aer, se vindecă înaltul de craterul căscat crud
în faţa braţelor deschise larg, lăsate să alunece uneori peste verdele gândului.
Cu fiecare atingere a vieţii, înfloreşte lavanda pistruiată de raze pe câmpul zilelor,
se vindecă de plictiseală cupa de rugăciune a pământului.
Cu fiecare privire lipită de suflet, se nasc în burta vremii diamante,
numai bune de prins la cerceii amintirii.
Nu-ţi fie teamă! De sus se ordonează întrepătrunderea esenţelor,
trasează continuu dorul cerului.
Cu un compas magic, se vindecă cercul de cub pe tabla tentaţiilor.
E loc în sertarul inimii de ape şi munţi, de văi şi păduri,
îşi găsesc funcţia pietrele ce atârnă tăcute pe cale, cascadele năvalnice.
Legate cu fundă, nasc universul în care se frăgezeşte aluatul tainelor.
Cu fiecare adunare, se radicalizează prezenţa în statornicia inimii.
Mă vindec de unghiuri, te vindeci de algoritmi, ne îmbolnăvim de margine,
îndrăgostiţii veşnici ai dezmărginirii.

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezonanţă

Cât pe-aci să îngheţe cuvintele în ceaţă.
Se lăsăse dintr-o dată o umbră deasă pe faţă.
Cu frigul în oase, în scorbura privirii, albitură, lotus,
la graniţa-ntre frunze şi heleşteu,
îşi tremurau stăruitor, ruga spre Dumnezeu.
Cu ce dar mă împresori, tu, vreme, aşa, mereu?
Te simt cum mă petreci oriunde-aş fi,
ba cu ger, ba-n parfum de liliac...
Căzusem în prăpastia cuvintelor,
îmi venise hodoronc tronc, o stare de hac,
patinând pe gândul acela năucitor. Eeee!
Nu se vindecă de cântece dorul dor!
Ploua cu picuri săgetaţi de rezonanţa câmpului
peste potecile văzului tulburat.
Ca un soldat, auzeam din stânga jinduiri după rotirea în zbor,
din dreapta, la talpa pământului, tânguitor rostogol.
Cât pe-aci să îngheţe cuvintele la cât de tare bătea vântul în calea lor.
S-au dezbrăcat de surle, cufundate în adâncul ochilor.
Simţeam tăria coborârii, urcuşului,
intrarea şi ieşirea din albuşul unui nor.

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucificare

Lunecam pe firul nopţii în mătasea nemăsurată de croieli.
Luminile ochilor se împleteau mistuitor.
Am băut clipele până la fund. Ce fior!
Şi când eram aproape, mi-era dor!
Am făcut cort de zvâcniri, de retrageri în răsărit, în apus,
am făcut slalom între vise şi pământ,
izvor de tăceri, de cuvânt.
Păreau orele fără sfârşit,
se oprea timpul în loc. Ce nadir, ce zenit!
M-am izbit de luceferi şi zmei,
m-am pierdut pe cărările ochilor,
de povestea inimii, sclipitori, grei.
Am plutit pe covorul de aur şi lut,
lumina şi frigul am gustat,
ca pe vinul împărtăşaniei,
poemul anilor, am băut,
din cap până-n călcâie,
pe viaţă şi pe moarte, în toate cele,
iubire, te-am primit,
te-am căutat. Ai uitat?

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La dans cu viaţa

La dans cu viaţa
Am dansat pentru tine.
Când te-am zărit printre molatice izvoare,
am ţâşnit văratică pe ritmul arderii.
În cântec, bobocul devine floare.
Auzeam muzica.
O lăsam să mă pătrundă,
să mă desfacă în petale şi în caişi curtaţi de albine.
Ochi, fântânile murmurau pline.
Fără ea, ringul ar fi fost gol.
Am deschis uşa valurilor cu cheia fa, sol.
Am dansat să mă apropii de sunete.
Le lăsam să curgă prin diafane plutiri,
mă chemau neaşteptat în rotiri.
Le pipăiam urmele cu degetele,
hamac pentru vise.
Din vârful lor izvorau lumini.
Din ochi, lujeri de crini.
Secundele, în pieptul lunii, cu dragostea, au fost scrise.
Cu tălpile slobode, petreceam în periplu notele curate.

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir (25 iunie 2021), traducere de Iulia Dragomir
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata

Aşa de frumos se prelingeau privirile în inima dorului de lumină
încât părul îmi zbura a plutire
să păstreze o secundă în plus susţinerea văzduhului.
Seducător, se mângâiau cu sclipiri.
Măsuram cu sufletul distanţele,
le reduceam într-o clipă la încremenire,
le proiectam, tot într-o clipă, în eternitate.
Incandescent, se scufundau, se răspândeau fructat în cuprinsul vremii.
Lunea, mă copleşeau tăriile urcuşului prin duşul razelor.
Marţea, torcea lirismul transferului de taine.
Miercurea, curtau aşteptările cu ochi de copil trăitor
al ieşirii din timp prin vibraţia genelor.
Joia, se centra farmecul pe unduirea flămândă de înălţare.
Din mijlocul săptămânii, în plină rugăciune,
călătoream tentant pe şlefuirea orelor,
cu ochii torţe de înflăcărat pieptul drumului înlăuntru.
Vinerea, curgeau apele săltăreţe de vise.
Sâmbăta, se arcuiau imagini zglobii în turnirul clipelor.
Duminica, se lumina regal de ceruitul vieţii la liturghia gândurilor.
Aşa de frumos se prelingeau privirile în inima dorului de lumină,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!